După cum ştiţi deja, în turul I am votat cu Antonescu. În unele momente am crezut că poate intra în turul II, dar odată cu trecerea zilelor observam cum nimic important nu se întâmpla, iar rezultatele nu puteau fi decât cele de aseară. Cu toate acestea cred că nu a fost o candidatură în van. Cu unele schimbări Crin ar fi putut intra la mustaţă în turul II.

Eu îl felicit pentru ce a făcut până acum. Nu e candidatul perfect şi nici preşedintele perfect nu ştiu dacă ar fi fost, dar dacă visăm în continuare feţi frumoşi pe cai albi la Cotroceni ne minţim singuri. Rezultatul obţinut e unul bun, dar totodată acest procent obligă. Nu ştiu dacă Partidul Naţional Liberal şi al său preşedinte sunt conştienţi de importanţa perioadei care urmează. Ştiu. E frumos să fii în lumina reflectoarelor, e frumos să fii vioara întâi, să ştii că fără tine nu se poate, dar liberalii trebuie să fie conştienţi că în următoarele săptămâni se decide viitorul partidului lor. Şi când vorbesc de viitor nu mă refer la guvernare sau opoziţie, ministere sau nu, bani sau nu, mă refer efectiv la viitorul partidului. De abia acum urmează adevăratul test al preşedintelui de partid Crin Antonescu. În următorii ani el poate face din PNL un partid mult mai important decât e acum sau din contră, îl poate aduce la ce a fost PD-ul odată, 8-9 %. Iar toate acestea depind de deciziile din următoarele săptămâni.

Importanţa deciziei ce va fi luată e data de faptul că nici una din cele două opţiuni nu aduce siguranţă. Şi PSD şi PDL-ul pot distruge PNL-ul într-o coalite. Sper doar că liberalii vor avea mintea limpede în negiocerele pe care le vor duce şi în acţiunile pe care le vor întreprinde. O spune unul care şi de data această le-a dat votul.

Tagged on:                                 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.