De la A. (la) Z.

Ieri am fost la a doua întâlnire organizată de Federația Română de Rugby pentru blogerri, twiteriști, onlineiști iubitori de sport și de rugby. Dacă prima dată am discutat chestii legate de promovarea rugbyului de data aceasta acțiunea s-a diversificat . Am avut plăcerea să-i ascultăm pe Steve McDowell și Richard Dixon, să vedem un documentar despre All Blaks, dar și să socializăm la o bere/un suc împreună.

Că iubesc sportul nu-i un secret. Și dacă mai era nevoie să transpun în cuvinte cam ce simt eu despre acest fenomen, am avut ocazia ieri să-i aud pe numiții de mai sus spunându-mi ce reprezintă rugbyul pentru ei și ce reprezintă sportul, în esență.

Mi-e imposibil să trec mai departe fără să felicit încă odata Federația Română de Rugby, pe Lucian care face o treabă foarte bună acolo alături de Alin Petrache, il presidente .

Cu speranța că ne vom vedea din nou pe 6 februarie la ora 14 la meciul România-Spania, la Stadionul Arcul de Triumf, ii amintesc pe cei prezenți ieri la întâlnire: Chinezu, Anca Bundaru, Irina Ursu, Tomizza Nicolau, Turambarr, Theophyl, Dromichaetes, Simona Stănescu, Lucian Marin, Camil Stoenescu, Claudiu Ciobanu, Sorin Rusi, BTO, David Pripas, Marius Matache, Mihai Stănescu, Jackrider și Valentina Capata.

În urmă cu câteva minute Gândul ne-a anunțat că potrivit unor surse un posibil nume vehiculat în interiorul PD-L pentru postul de deputat lăsat liber de Daniela Popa în colegiul 19 este Floriiiiiiiiiiin Călinescuuuuuuuuu.

Una din fraze mi-a atras atenția în mod deosebit: “Potrivit unor surse democrat-liberale, citate de Mediafax, pentru colegiul 19 din Capitală, Organizaţia sectorului 4 ia în calcul mai multe variante de candidaturi, în urma unei cercetări sociologice urmând a se stabili cine are cele mai mari şanse pentru postul de deputat.”

Sunt tare curios dacă și pentru colegiul 1 s-a folosit același sistem. Nu de alta, dar aș vrea să văd și eu cercetările alea sociologice care i-au dat cele mai multe șanse lui Honorius Prigoană.

Printr-o scrisoare deschisă adresată oamenilor din PSD, PNL și PC, Dan Voiculescu propune înființarea Alianței Social Liberală, acum ori niciodată. Citez un paragraf situat aproape de finalul scrisorii: “Pentru ca PSD şi PNL să nu devină, treptat, doar partide istorice, trebuie formată, în cel mai scurt timp, Alianţa Social Liberală, trebuie elaborat un program politic temeinic şi trebuie construit un guvern din umbră solid, care, prin contrast, să demonstreze precaritatea Executivului în funcţie şi să-i convingă pe români că există alternativă.”

Îmi permit să-l contrazic pe Dan Voiculescu într-un anumit punct de vedere. Tocmai înființarea Alianței Social Liberale va face din PNL un partid istoric. E adevărat ca e posibil ca PNL-ul să nu moară, ci să se transforme. Mai exact. Alianța Social Liberală reprezintă moartea Partidului Național Liberal așa cum el se prezintă acum, adică un partid de dreapta. Acest lucru nu reprezintă neapărat trecerea totală pe linie moartă. Nu. Dacă e să ținem cont de faptul că PNL face parte la nivel european din ALDE, partid din care fac parte majoritatea liberalilor europeni, liberali europeni care în multe țări și societăți europene se situează la stânga eșicherului politic, această alianță propusă de Dan Voiculescu nu mai reprezintă o struțo-cămilă așa cum au spus unii în aceste zile. Oficializarea alianței în termenii propuși de Dan Voiculescu înseamnă doar acceptarea de către liderii liberali a faptului că PD-L va rămâne singurul partid așa-zis de dreapta din România.

Precizările de mai sus trebuie percepute doar în contextul oficializării alianței, fapt chiar imposibil pentru unii decidenți din interiorul partidelor. Prin urmare, ideile de mai sus reprezintă doar un joc al imaginației și totodată continuarea jocului de imaginație al lui Dan Voiculescu.

Ştim cu toţii care e scenariul nenumăratelor emisuni ce au ca subiect politica şi se desfăşoară la cele două televiziuni de ştiri. Vin reprezentanţi din mai multe partide, se discută cât în lună şi’n stele, se critică între ei şi la final după emisiune se pupă. Cu toate acestea, fiecare reprezentat al partidelor trebuie să vină la fiecare emisune pregătit să fie înjurat, să înjure, să audă şi să spună numai prostii despre propriul partid şi despre celelalte partide.

Azi am asistat la un lucru greu de înţeles pentru mine. Emisune la antena 3, invitaţi Prigoană Jr. şi Mugurel Surupaăceanu, subiect ANI – Mircea Geoană, Sorina Plăcintă etc. Bineînţeles, ca de fiecare dată, discuţiile nu s-au oprit în sfera acestui subiect. La un moment dat, începând să se discute despre congrese, schimbări ş.a.m.d., se lansează Surupăceanu într-un atac. Că nu se poate aşa ceva. Că nu mai e alt partid ca PD-L-ul. Că nu poţi să-ţi schimbi ideologia, numele şi sigla o dată pe an. Că ba a fost democrat, ba democrat-liberal, acum vrea să fie popular. Şi nu-i mai tăcea gura. Şi Honorius ce credeţi că făcea? Taceaaa… A terminat Surupăceanu atacul şi Honorius făcea acelaşi lucru. Nu-mi venea să cred. Când ăla are dreptate şi tu n-ai ce spune, înţeleg. Chiar şi atunci încerci s-o dai din condei. Dar aşa? Să nu mai spun că avea toate argumentele la îndemână pentru al combate. PD s-a unit cu aripa ruptă din PNL, PLD şi a devenit PD-L, partid ce face parte încă de pe vremea PD-ului din PPE, Partidul Popular European.În conluzie o nouă schimbare de nume nu ar fi una de neconceput. În plus, în programul politic al PD-L, adoptat la Congresul de constituire din 2007 se precizează că partidul e deschis tuturor celor care împărtăşesc valori şi curente politice de sorginte democratică de centru, liberală şi creştin-democrată, valori ce se regăsesc şi în doctrina populară într-o anumită măsură. Dacă mai ţinem cont şi de faptul că de la apariţia PD-L (decembrie 2007) şi până în prezent România a trecut prin mai multe alegeri, fapt care a făcut imposibilă o organizare internă deoarece toate resursele au fost canalizate spre alegeri sau spre guvernare, atunci e clar că această pauză mai lungă e prielnică pentru reorganizări de orice fel. Cam atât trebuia să spună Honorius ca să-l facă pe Surupăceanu să tacă din gură şi totodată să şteargă impresia lăsată de acuzele parlamentarului PSD, dar n-a făcut-o.

Să-l bănuiesc pe Prigoană Jr. de lipsă de tupeu? Nuuu. Lipsă de orice, dar nu de tupeu. În cazul acesta nu-mi rămâne decât să cred că n-are habar de lucrurile amintite mai sus, lucruri ce ţin exclusiv de propriul partid. Bine că n-a câştigat în colegiul 1 că se mai făcea dracului de râs prin emisuni.

Mihnea ne pune la dispoziţie în ultimile sale articole două discursuri de urmărit. Dacă aveţi de unde rupe două ore merită să-i urmăriţi pe Obama şi pe Hillary Clinton. Dacă nu aveţi însă două ore la dispoziţie ajung şi zece minute pentru a vă da seama despre ce am să vorbesc eu aici.

Politica românească nu are oratori. Şi nu ştiu ce părere aveţi voi despre asta, dar eu cred că e un mare minus pentru oricare lider şi pentru oricare partid. Legătura care se crează între un lider şi mase printr-un discurs nu poate fi egalată de nici un alt mijloc. Nu cred că mai trebuie să aduc aminte câtă lume a privit confruntările din campania pentru prezidenţiale. Românii vor să-şi vadă conducătorii, românii vor să-şi cunoască conducătorii şi ce mijloc mai bun au pentru toate acestea dacă nu discursul? Cum spuneam şi mai sus, e de ajuns să-i priveşti doar câteva minute pe cei doi politicieni americani citaţi mai sus pentru a simţi, indiferent de simpatiile sau convingerile tale, că aceştia chiar îţi transmit ceva.

Campania prezidenţială şi chiar un exemplu pe care îl am proaspăt în memorie, vizita din Moldova a preşedintelui, îmi arată totuşi că scena politică românească nu e chiar la zero din punctul de vedere al oratorilor, ci la unu: Traian Băsescu. Să ne înţelegem. Nu vorbesc aici de simpatii, de convingeri politice sau mai ştiu eu ce. Vorbesc pur şi simplu de retorică sau mai bine zis de oratorie (am spus “mai bine zis de oratorie” pentru că expresia e “a fi un bun orator”).  E singurul care poate crea în orice moment legătura de care are nevoie pentru a-şi trimite mesajele.

Să nu-mi veniţi cu Crin. Nu. Crin s-a născut talent şi a murit speranţă. Din punct de vedere oratoric, Crin s-a născut şi a murit odată cu congresul în care a fost ales preşedintele PNL. A încetat să transmită demult. A încetat să lege şi se limitează doar la a transmite mesaje. Nu e vorba că nu-şi doreşte mai mult. Atâta poate.

La socialişti nici nu se pune problema de oratori.

Închei prin a vă întreba: de ce ai noştri lilderi nu sunt buni oratori?

Cristi de la Rating Politic mă invită şi pe mine să spun ce m-ar mai scoate în stradă în ziua de azi. N-am citit nici unul din răspunsurile celor lepșuiti ca să nu fiu influenţat .

Pentru că de abia pe la mijlocul articolului lui Cristi se pomeneşte ceva de protest, pentru început am să mă eschivez şi am să spun că aş ieşi în stradă de bucurie. Aş ieşi în stradă de bucurie pentru orice mare performanţă a sportului românesc.

Acum să revenim la ce nu e prea plăcut. Mi-e aproape imposibil să-mi imaginez unele contexte care m-ar face să ies în stradă. Asta poate pentru că n-am termen de comparaţie, poate pentru că n-am simţit răul într-atât încât să ies în stradă. Cu siguranţă aş ieşi în stradă să protestez paşnic în anumite cauze, cum ar fi eliminarea gratuităţilor pentru transportul cu trenul pentru studenţi, ca să dau un exemplu.

Aş ieşi în stradă şi m-aş manifesta vioent atunci când mi-aş da seama că nu mai sunt liber sau atunci când mi-aş da seama că semenii mei n-ar mai fi liberi. Situaţia e ipotetică pentru că, aşa cum am subliniat şi mai sus, nici măcar nu-mi pot imagina acea situaţie.

Of, ce exerciţiu greu… Dar ce bine că e doar un exerciţiu şi ce bine că e greu…

Azi am fost la Institutul de Studii Populare la o dezbatere despre alegerile primare în partide. Câteva consideraţii:

1. Salut iniţiativa ISP pentru că astfel de întâlniri sunt constructive. Observ cum discuţiile din astfel de dezbateri n-au nici o legătură cu felul de a face politică pe care îl vedem zi de zi în media. Deci nu pot decât să mulţumesc pentru alternativă.

2. Oameni ca Cioroianu, Paleologu sau Avramescu sunt mult mai maleabili şi mai umani în astfel de contexte, restrânse şi poate şi mai “academice”. Totodată, opiniile formulate de către ei sunt mult mai interesante decât cele oferite într-un context mediatic, de genul o emisiune sau o intervenţie la tv.

3. Dacă în urma dezbaterii se poate spune că s-a ajuns la o concluzie aceasta e că alegerile primare nu trebuie să rămână un subiect tabu. Trebuie dezbătute. O scurtă dezbatere a scos la iveală şi plusuri şi minusuri, dar totodată a dovedit că tema merită o dezbatere mai amănunţită.

4. Faptul că dintr-o dezbatere despre alegerile primare s-au conturate alte câteva probleme ce ar trebuie să constituie serioase teme de dezbatere (amintesc doar câteva dintre ele: politizarea instituţiilor de stat, femeile în politica românească sau clarificări privind ideologiile partidelor româneşti) nu denotă decât lipsurile pe care politica românească le are în acest moment.

5. Prezenţa la astfel de dezbateri e un lucru de urmat pentru oricare om interesat de sau implicat în acest fenomen, indiferent de simpatia sau apartenenţa politică.

Rezultatele scrutinului din colegiul 1 mă lasă rece. Mă surprinde totuși cum din 10867 de voturi s-a tras concluzia în PNL că lumea s-a săturat de felul nesimțit de a face politică caracteristic PDL. Totodată rămân cu gura căscată când aud deontologi pe la televizor care spun că acest rezultat e un bun semnal pentru colaborarea dintre PSD și PNL. Dar să trecem peste…

În articolul trecut în care am abordat lupta din colegiul 1 am vorbit doar despre PNL și Radu Stroe. După rezultatele finale m-am gandit la o chestie, am căutat cifre si le-am gasit.

“La alegerile din 17 ianuarie 2010 am avut cam aşa:

1. Radu Stroe (PNL):  7625 (70.16%)
2. Honorius Prigoană (PD-L): 3242 (29.83%)
Total: 10867

În 2008, am avut cam aşa:
1. Gheorghe Groza (PD-L): 4828 (33.97%)
2. Mihaela Anton (PSD + PC): 4182 (29.42%)
3. Bogdan Olteanu (PNL): 3793 (26.68%)
Alţii: 1409 (9.91%)
Total: 14212″ *

Are cineva habar cam ce face Gheoghe Groza și de ce nu el a fost candidatul în acest colegiu? Avea toate șansele să câștige și putea fi facută o campanie de-l scotea cu 80%.

Ce pot să înteleg de aici? Că alegerile parțiale pentru colegiul 1 au fost privite de PDL ca un scurt control. N-au vrut să-l câștige. Au vrut să impună o chestie. Candidatul lor a pierdut, dar n-a contat. Iar ca să nu înțeleagă adversarii ce nu trebuie, în ziua în care s-au anunțat rezultatele și implicit înfrângerea lui Prigoană Jr. încă un parlamentar PSD a trecut în barca independenților lui Oprea.

Parol politică.

* datele au fost preluate de la Blog de “analist politic”

Astăzi, în colegiul 1 din capitală, se înfruntă pentru locul de parlamentar rămas vacant, după plecarea lui Bogdan Olteanu la BNR, Honorius Prigoană din partea PDL şi Radu Stroe din partea PNL. E foarte interesant de urmărit cum nici în cazul unui scrutin de mici dimensiuni în ţara asta nu se mai poate alege decât între două rele. În consecinţă, propun ca pentru postul de şef al clasei Ministerul Educaţiei să oblige spre candidatură cei mai proşti doi elevi din fiecare clasă.

Refuz să întru în logica numirii lui Honorius Prigoană. Mă depăşeşte. Dar totodată mă revoltă şi candidatura lui Stroe. Şi nu din cauza trecutului pătat. Majoritatea sunt comunişti. Mi-e foarte greu să înţeleg cum “Politica bunului-simţ” se transpune în două candidaturi în acelaşi mandat. Dacă pierzi o dată, aşteaptă şi tu măcar până la mandatul viitor ca să nu bată la ochi. Dar nu. În PNL e altfel. Şi “Politica bunului-simţ” nu poate accepta faptul că un om atât de valoros ca Radu Stroe nu este în Parlament. Noroc că s-a încheiat protocolul ăla cu PSD că riscam să-l vedem din nou candidând şi în colegiul recent lăsat liber de Daniela Popa.

Oricum, nu ştiu de ce mă agit atât. Era de aşteptat. Mandatul lui Crin de președinte al PNL a început prin punerea Noricăi Nicolai cap de listă la europarlamentare. Deci de ce ar trebui să mă mire că Stroe candidează a doua oară doar pentru că e secretar general la partid şi trebuie să aibă o funcţie?

Ceea ce nu înţelege PNL în aceste timpuri e că renumita “Politică a bunului-simţ” nu ajunge la rang de virtute doar din vorbe şi prin bătut cu pumnu’n piept.

Până astăzi pe blogul meu a poposit banner-ul campaniei Proiect 1000. Public mail-ul primit de la oamenii care s-au ocupat de acest proiect.

Salut Adi,

Îţi scriem câteva rânduri ca să-ţi mulţumim că ai susţinut Proiect 1000 şi să-ţi spunem că după un an şi 4 luni de la lansare, cele 1000 de ore de design au fost donate. Prin urmare, astăzi am încheiat înscrierile în Proiect 1000.

Acum că am tras linie, avem şi o situaţie finală: 125 de proiecte înscrise, dintre care 101 ONG-uri şi 24 start-up-uri. 37 dintre ele ne-au convins şi le-am acceptat în program. Dintre acestea s-au materializat 18. Proiectele realizate le poţi vedea aici: www.proiect1000.org, iar mai multe despre cum a decurs proiectul, poţi citi aici: www.proiect1000.org/blog

Am mai vrea să ştii că fără ajutorul tău şi al celorlalţi 101 susţinători, cei mai mulţi dintre beneficiari nu ar fi reuşit să-şi comunice eficient proiectele sociale, iar unii nu ar fi reuşit să comunice deloc.

Orele s-au terminat, dar pe orar mai avem un proiect surpriză. Noi sperăm să fie cireaşa de pe tortul Proiect 1000, dar asta vom vedea în momentul în care îl vom finaliza şi vom primi feedback pe el.

Până atunci, îţi mulţumim încă o dată pentru susţinerea ta şi sperăm să ne auzim cu bine!

Echipa X3 Studios

www.proiect1000.org

www.x3studios.com