Solomon a fost arestat. Se vorbește ba că justiția își face treaba, ba că l-a supărat pe ăl’ mare, ba că l-a dat în gât Penescu ș.a.m.d. Puțin mă interesează toate aceste chestii.

Cu toate acestea, situația mă interesează dintr-o altă privință. Una comunicațională. E cert că situația are și o asemenea latură, dar cu identificatul publicului țintă mi-e mai greu.

Să trecem în revistă câteva lucruri întâmplate astăzi: manifestații în fața teatrului din Craiova, manifestații în satul unde își are casa de vacanța primarul Craiovei, slujbe de susținere, interviuri luate susținătorilor, ba chiar manele cu versuri adaptate pentru situația dată. Toate acestea au putut fi vizionate astăzi pe Realitatea, dar nu și pe Antena 3. Subiectul a avut o amploare mult mai mică pe canalul trustului Intact, iar abordarea a fost una diferită. Anteniștii s-au învârtit, ca de obicei, în jurul cozii, “lovind” fără opreliște în “portocala mecanica”(sau stricată) a politicii românești.

Că Realitatea e momentan mult mai ponderată în ton decât Antena 3 asta e clar. Când Dana Grecu își începe emisiunea cu “Guvernul ne vrea morți”, iar Gabriela Vrânceanu Firea cu “Guvernul ne crede proști”, e clar că s-a întrecut limita. Ținând seama de acest context, cum decodăm ceea ce s-a întâmplat azi? Ok. Sper că nimeni nu crede că manifestațiile de azi au fost întâmplătoare sau că din greșeală o cameră de la Realitatea a fost în biserica în care preotul îndruma enoriașii să se roage pentru al lor primar. Am înțeles. Presiune publică. Dar pentru ce? Pentru imagine sau pentru justiție? Prima aș putea să o iau în considerare. Băi, ăsta o să iasă. Azi, mâine, poimâine, o să iasă. Poate o să mai și candideze, nu putem să-l lăsăm așa. Să arătăm cât de mult îl iubește lumea. Asta pot înțelege. Dar oare acest fel de presiune mai poate avea și un alt scop în această țară?

Vă rog pe voi să mă ajutați să înțeleg.

P.S. De azi fac parte din comunitatea Leacul Durerii :)