Guvernul Boc 3 e de departe executivul cel mai hulit din toate guvernele României de după ’89. Însă la această stare de fapt au contribuit mult mai mulți mai factori și nu doar măsurile nepopulare sau lipsa semnelor revirimentului societății. Mai putem trece pe lista factorilor criza economică, criza politică, așteptările născute odată cu alegerile prezidențiale, trusturile de presă și lista poate continua. Mă gândesc chiar și că efectul de polarizare (anumite categorii electorale citesc doar ziarele și blogurile sau urmăresc doar televiziunile care le confirmă predispozițiile și convingerile inițiale), termen luat în discuție și de către Tudor Sălcudeanu în cartea Bloguri, Facebook și Politică, poate reprezenta un factor ce a contribuit la starea actuală.

Am încetat să mai cred în mass-media românești. Și asta nu ca să-i dau dreptate președintelui când în fiecare discurs politic aduce aminte de trusturile lui Voiculescu și Vântu (apropo, e cam fumată), ci pentru că nivelul discuțiilor a depășit cu mult pragul la care ele ar mai fi fost creditate cu măcar o anumită doza de încredere. În consecință, mi-aș dori ca măcar pe termen mediu și lung salvarea să vină din online.

Nu cred în vina singulară în nici o situație. De aceea nu împărtășesc ideea „popor bun, lideri slabi”. Am ajuns aici dintr-un cumul de factori, dar nu putem fi absolviți de vină. Suntem un popor de stânga și oricât mi-aș dori eu ca lucrurile să stea altfel, nici nu prea am avea cum altfel în situația dată. E greu să fii un popor de dreapta când principala chestiune pe care românii o așteaptă a fi rezolvată de către executiv e asistența socială. Încă sunt de părere că 1996 și 2004 n-au fost ani în care a câștigat dreapta, ci ani în care a pierdut stânga.

Trecând peste această paranteză care a trasat un cadru general, revin la speranța mea: onlineul. Cred că blogosfera politică românească a ajuns într-un moment de „stagnare”. Nu mă refer la dezvoltarea fenomenului, ci mai mult la o „liniștire a apelor”. Unii i-ar spune maturitate, dar nu cred că e așa. Observ cu tristețe că această „stagnare” nu e foarte productivă. Mai precis, efectul de polarizare (amintit la începutul articolului) își face simțită prezența mai mult decât e nevoie și în online. Spun cu tristețe pentru că m-aș aștepta ca nivelul superior al oamenilor din acest mediu să ducă implicit și la un anumit grad de obiectivitate necesar oricărei activități. N-am să fiu de acord cu fanatismul politic, mai ales la noi, indiferent că e vorba de un partid, de o persoană sau de o cauză. Faci parte din sau îi citești pe cei din Clubul Bloggerilor Liberali, foarte bine, dar încearcă să sacrifici o oră din timpul în care îl înjuri pe Băsescu și mai dă un ochi și la Madame Blogary sau la Năstase, și invers (exemplele sunt pur aleatorii; situația se poate aplica foarte bine și invers; ați înțeles ideea 🙂 ). Deocamdată blogosfera politică nu fructifică la maxim avantajele noilor media (în principal caracterul bidirecțional). Același lucru se întâmplă și în comunicarea politică, online-ul nu face altceva decât să fidelizeze categoria de electorat „propriu”. Dar asta e o altă discuție…

Ce-am spus eu aici e cam idealist, dar mi se pare că un semnal de alarmă trebuie tras. În forma actuală (cu câteva excepții), blogosfera politică românească se îndreaptă spre a fi doar o copie a mass-media actuale, cu mai multă personalitate și fără interese materiale. Dar doar atât.

Tagged on:             

5 thoughts on “Online-ul ca speranță

  • Pingback: Ne-am săturat de "Ba pe-a mătii" | De la A. (la) Z.

  • august 27, 2010 at 12:56 pm
    Permalink

    @Adi

    Ceea ce spui tu nu este lipsit de sens. Eu ii citesc si pe „ceilalti” chiar si daca e nevoie de multa lamaie. Dar de ce tragi tu acest semnal abea acum.

    In urma cu 3-4 ani bloguri pnliste nu prea erau, doar pdliste si psdiste. Iar cele mai organizate erau cele pdliste din care a „rasuflat” si acea madame blogary. Dar nu sunt „toti” acolo pt ca unii se dau inca „independenti”. Pe vremea aia atacurile la guvern erau continue. Era de „bine”. Acum s-au organizat si ceilalti si atacurile au si raspunsuri. Dar convine din ce in ce mai mult pt ca „argumente” de raspuns nu prea mai sunt. Portocalii nu prea mai au munitie.

    Sa iti spun cum eram tratat pe blogurile „corifeilor” alora acum 3-4 ani? De la securist, la comnist si mai stiu eu ce pt simplul motiv ca aveam alta parere? Nu am „injurat” niciodata. Nu conta. Blogosfera este mult mai vasta decat mass media actuala. Nu se „manelizeaza” ca aceasta. Ai unii care nu tin de partid si fac misto de toti dar care sunt „apriori” anti prezidentiali. Dar nu le scapa nici opresti, nici geoane, nici crini, nu le scapa.

    Eu ii citesc si pe aia de la blogary asa cum il citesc si pe nastase, pe ilici nu-l citesc si nici pe udrea. Imi produc un anumit tip de sila.

    Reply
  • august 27, 2010 at 1:26 pm
    Permalink

    @Shadow Il trag de abia acum pentru ca in ultima perioada de timp efectul de polarizare a devenit din ce in ce mai intens. Si pentru ca acum 4 ani aveam vreo 18 ani, eram cam mic :))

    Nu contest nimic din ceea ce zici tu. Eu am vorbit in general, exemplele fiind pur aleatorii, ele fiind folosite doar pentru a-mi sustine ideea.

    Reply
  • august 27, 2010 at 2:03 pm
    Permalink

    @Adi

    multi inainte :-).
    Exista un moment al „neintoarcerii” in care se pierde orice argumentatie si ramane doar populismul si demagogia in fiecare din noi. Atat de uman si binenteles incoerent. Eu cred ca ar trebui sa plecam de la o baza de valori „universal acceptate”. Un fel de intoarcere la „normalitate” sau o redescoperire a ei. Sa terminam cu falsele pb, cu falsele lamentatii. Nu putem sa acceptam sa devenim cu totii „jucatori”. Nu e constructiv doar cumplit destructiv.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.