Altă explicație nu găsesc pentru reprezentație slabă oferită de Traian Băsescu în această seară la TVR1. Rivanolul nu i-a priit. N-am rezistat mai mult de jumătate din emisiune, dar am înțeles că n-am pierdut nimic în rest.

Pentru cei care urmărim jocul politic (eu fiind interesat mai mult de partea de comunicare politică) situația grea prin care trece țara nu ne împiedică să ne gândim sau să anticipăm următoarele mișcări de pe scena politică. Iar din acest punct de vedere Traian Băsescu încă rămâne o enigmă.

Am așteptat emisiunea în speranța că reprezentația președintelui va fi capul de afiș al agendei publice pentru câteva zile bune. N-a fost așa. Aceleași explicații redundante privind aparatul de stat și banii necesari plații pensiilor și salariilor. Reducerea cheltuielilor a fost driblată slab printr-o reprezentare procentuală a modului în care se cheltuie banii de la buget. Cheltuielile având un procent mult mai mic decât plata salariilor sau a pensiilor au fost plasate vag de către președinte printr-o afirmație de genul „Poliția trebuie să funcționeze în continuare, sediile au nevoie de energie electrică” etc. Nimic despre brandul de țară (că tot e la modă), nimic despre cine știe ce contracte prin care se aruncă bani pe fereastră (pe fereastra clientelei de partid, bineînțeles). Ba chiar am fost martori la o afirmație de genul „România nu va intra în spațiul Shengen fără o lege ANI credibilă”. Aham. Deci asta era problema. Nu că majoritatea contigentelor de cerșetori țigani au buletin românesc sau că moldovenii își iau cetățenie românească pe capete ca să meargă în Europa. Asta chiar mi-a părut lamentabilă. Tot la capitolul lamentabil mai punctez și replica dată către un profesor debutant care sublinia faptul că nu poți trăi cu 600 de lei salariu. Băsescu a răspuns spunând că la fel a început și el, iar la 6.000 de lei salariu a ajuns după 30 de ani de muncă. Hilar, atâta timp cât concediile odraslei EBA au costat mai mult decât banii pe care i-a luat Traian din salariu.

De notat și repetarea obsesivă a temei prezente și în campania prezidențială a actualului președinte, solidaritatea. E tardiv să aduci în discuție astfel de probleme când zi de zi presa aduce în fața publicului numeroase situații de risipire a banului public. Ok, că banii se duc spre clientela politică asta a înțeles toată lumea, iar PD-L trebuie să-și asume acest lucru ținând cont că a fost unul din principalele piloane pe care s-a bazat construcția politică, dar încă să marșezi pe această temă mi se pare neeficient. Pentru mai multe detalii legate de acest aspect vă recomand Porcisme – România furată zi de zi.

Mai vreau să vorbesc puțin și despre formatul emisiunii. Mulți au spus că o astfel de emisiune și cu un astfel de moderator nu poate fi decât o oră de pupincurism. Nu sunt de acord. Și vă spun și de ce. Ritualurile comunicării prezidențiale impun astfel de formate. Trebuie să fii nebun ca din postura de șef de stat să te prezenți la o emisiune cu un moderator care prezintă riscuri. Ai nevoie de un om care să te lase să vorbești. Că Băsescu n-a vorbit în această seara e cu totul altceva.

O concluzie după această seară? Scena politică e în letargie din toate punctele de vedere.

Tagged on:                                     

7 thoughts on “Rivanolul nu i-a priit

  • august 4, 2010 at 9:56 pm
    Permalink

    Da, a fost subtire si pe brandul de tara.

    Reply
  • august 5, 2010 at 9:08 am
    Permalink

    N-am vazut emisiunea dar din ce scrii inteleg ca mai bine statea la Palat in aceeasi liniste din ultima perioada. Fara aparitii = fara critici = fara polemici.. Ar fi revenit mai incolo fresh si imaginea neatinsa.

    Reply
  • august 5, 2010 at 10:07 am
    Permalink

    Anul ăsta când şi-a făcut EBA concediul parcă Băsescu anunţase deja că-şi donează salariul la fondul ăla de hoţie naţională aşă că poate l-a plătit Maria Băsescu după modelul Duster-ului.
    Medicii mai bine-i inoculau un pic de „şapte ani de-acasă” e restant rău la capitol.

    Reply
  • august 5, 2010 at 9:41 pm
    Permalink

    Iti scapa esentialul, plus a fost mare zgomot pe interviul ratat al piratului. Incearca si punctul meu de vedere pe ultima mea postare.

    Reply
  • august 5, 2010 at 10:53 pm
    Permalink

    @Turnofftheglory Sunt de acord cu mai tot ce ai zis tu in articol, dar vezi ca nu urmarim aceleasi chestii 🙂 . Intr-adevar tot ce ai zis tu reprezinta adevaruri, iar adevarul doare. Eu m-am legat doar de exemple plasate nefericit in argumetatia presedintelui de stat. Dar ca sa revin la diferentele dintre noi. Eu mereu incerc sa privesc partea comunicationala (pentru ca asta ma intereseaza), iar la acest capitol Basescu a lasat de dorit. Sa ne reamintim ca ieri am fost in data de 4 august, in septembrie cade guvernul, iar pe un trend descendent al partidului Basescu iese o ora intreaga la televiziunea publica si nu spune nimic. Gandeste-te si la acest aspect putin.

    Sa revin si la articolul tau putin. Nimeni nu contesta logica afirmatiilor tale. Problema e alta. Nici munca ta, nici munca profesorilor si nici munca doctorilor nu face banii pe care la momentul acesta ii incasezi/ii incaseaza. Profesorul sau doctorul debutant nu s-au plans ca i-au aceeasi bani ca tine ci ca cei 700 sau 800 de lei nu pur si simplu nu ajung pentru un trai decent. Iar definitia romanului pentru un trai decent e total diferita de definitia unui cetatean european pentru trai decent. Nu e nici vina ta si nici vina lor. Eu am terminat facultatea in vara si sincer iti spun ca n-as lucra pe 800 de lei. Mi-as bate joc de mine, de tot ce am invatat si de capacitatea mea. E vina mea sau a noastra? Nu. E vina societatii in ansamblu si a conducatorilor care s-au perindat la putere indiferent de coloratura politica.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.