Ideea independenților pentru alegerile parlamentare mi-a venit după ce am văzut o estimare a rezultatelor alegerilor recente din Irlanda. Exit poll-ul dădea un procent de 15% independenților. Până la urmă s-a ajuns la 12,6% sau cam așa, dar oricum procentul e mare. E drept și că irlandezii au avut independenți și în legislatură trecută, undeva pe la 6%.

Perioadele în care opinia publică nu pare a fi prea încântată de factorul politic și de ce se întamplă în țară pot aduce surprize. Surprize înțelese prin victorii ale unor oameni sau partide care în condiții normale n-ar trece pragul electoral. Deși eram cam mic, așa am văzut și situația din 2000 când Vadim a prins turul II la prezidențiale, iar PRM a intrat lejer în Parlament. E adevărat că tot acest context pare a fi fructificat momentan de Dan Diaconescu și al său Partid al Poporului (cel puțin așa spun sondajele), dar drumul e lung până în toamna lui 2012. Și unde mai pui că mai trecem și printr-o serie de alegeri locale până atunci… Alegeri locale care pot schimba, într-un fel sau altul, ecuația politică dinaintea anului 2012. Mulți au vorbit și încă vorbesc despre un nou partid. Văd și Alba ca Zăpada drept potențial câștigător de pe urma contextului, dar momentan noul partid pare a exista doar în mintea unora și în dezbaterile de pe net.

De aceea m-am gândit la independenți. În actuala legislatură nu există nici un parlamentar care să-și fi câștigat colegiul din postura de independent. Pentru că n-avem un centralizator ca lumea al rezultatelor alegerilor din 2008 n-am găsit cel mai mare procent scos de un independent la parlamentare, deși asta mi-am propus. Totuși, îmi amintesc că Lavinia Șandru a avut 16,07% în colegiul 22 din București, clasându-se pe locul 4.

Deci, care ar fi șansele ca din 2012 să avem parlamentari independenți (bineînțeles, nu din aștia care își dau demisia din partid ulterior)? Un candidat independent trebuie să strângă semnături de la 4% din populația cu drept de vot în colegiu, dar nu mai puțin de 2000 de semnături pentru un colegiu de deputat și 4000 pentru un colegiu de senator. Muncă de-o zi dacă ai resurse, deci asta nu poate fi o problemă. E adevărat că lipsa „aparatului de partid” poate înclina balanța, dar trebuie să fim conștienți că aparatul ăsta de partid tot cu bani se construiește, iar rolul lui scade pe măsură ce aria geografică pentru care candidezi se micșorează. Să candidezi la prezidențiale din postura de independent, fără susținerea unui partid cât de cât organizat, e sinucidere curată. De fapt nu e sinucidere, ci doar e clar că nu-ți propui câștigarea alegerilor și îți asumi statutul de candidat de rangul II. Dar la locale situația se schimbă. În colegiu rural e de ajuns să fii vreun distribuitor cu monopol în zonă și astfel ai la mână toate barurile sătești, ceea ce nu-i puțin lucru.

Plusul unor astfel de candidați vine din cererea cetățenilor. Să poți demonstra că n-ai făcut și că nu faci parte din sistem e clar un avantaj, dar problema e că astfel de oameni nu sunt ușor de găsit. Trebuie să-l știe lumea, să nu fi avut prea multe legături cu politică (sau cel puțin să nu fi avut funcții), să aibă resurse și să vrea. Cam multe condiții necesare, dar totuți e o pistă. Iar în situația actuală, orice pistă e binevenită.

N-am început articolul astă cu gândul de a da un verdict. Ci doar pentru a aduce spre dezbatere o temă. Nimeni nu cred că poate spune acum dacă vom avea sau nu parlamentari independenți din 2012, dar eu am văzut în asta o situația posibilă. Și cred că merită trecute în revistă toate soluțiile posibile pentru că până în 2012 se vor mai schimba multe. Sau cel puțin asta vreau să cred.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.