De la A. (la) Z.

Am mai spus pe acest blog că până în 2012 partidele mai mici rămân de urmărit, ele putând juca un rol important în constituirea următoarei majorități parlamentare. Chiar dacă USL va obține majoritatea simplă după alegerile parlamentare, nu cred că nu și-ar dori să treacă niște legi care să aibă nevoie de două treimi din voturile parlamentarilor. Tot aici am mai spus și că UNPR va intra în Parlament. Nu mi-am schimbat părerea. Nu știu dacă același lucru se va întâmpla și cu noua alianță Partidul Verde – Partidul Ecologist Român, dar cu siguranță noua formațiune (pentru că va fi o fuziune) merită puțină atenție.

Mișcarea era normală, cele două partide neputând să-și propună vreo victorie electorală mergând pe cont propriu. Nici momentul nu pare să fi fost ales după ureche, deși nu cred că a fost urmarea unei strategii ci mai degrabă încheierea unor negocieri. În ceea ce privește contexul social-politic, trebuie notat faptul că actuala criză economică poate reprezenta o piedică pentru dezvoltarea unui astfel de curent politic (mai ales într-o țară ca România), dar totodată e la fel de adevărat și că verzii pot activa anumite segmente de votanți.

Și pentru că mereu e important șă pornești cu dreptul, odată cu anunțul de fuziune a fost lansată și candidatura lui Mircea Dolha la alegerile parțiale din 21 august pentru colegiul 2 Maramureș (colegiu preponderent urban, care conține și o parte din municipiul Baia Mare). Să ne amintim că Dolha a fost viceprimar al municipiului Baia Mare din partea PSD, iar la alegerile parțiale pentru funcția de primar a strâns 23,24% din voturi din postura de independent, clasându-se al doilea după candidatul susținut de USL, Cătălin Cherecheș. USL va sprijini un candidat de la PSD pentru fotoliul de deputat (deoarece colegiul a fost câștigat în 2008 de Cherecheș, atunci la PSD), însă umblă vorba prin târg că actualul primar al băimărenilor (acum la PNL) nu prea se înghite cu social-democrații. În consecință, e posibil ca Florin Tătaru (candidatul pentru alegerile din 21 august) să nu primescă sprijinul lui Cherecheș, fapt care iar reduce semnificativ șansele. Dacă e să mai ținem cont și de faptul că PDL n-a reușit să strângă decât 13,07% din voturi la alegerile parțiale pentru primărie, putem spune că Mircea Dolha și noua alianță PV-PER pleacă cu prima șansă în cursa pentru un scaun de deputat.

Revenind la ideea din primul paragraf, obiectivul noii formațiuni este trecerea pragului electoral la alegerile parlamentare din 2012. E greu, dar nu imposbil. Verzii pot fi o obțiune de vot pentru categoriile nehotărâte sau chiar dezinteresate de fenomenul politic. Și cei care au rămas fără opțiune de vot odată cu apariția USL pot fi votanți ai verzilor. Poate că sistemul de vot pe liste i-ar fi avantajat mai mult într-un astfel de context, dar cu candidați gen Mircea Dolha PV-PER poate câștiga în mediul urban colegiile de care ar avea nevoie pentru accederea în Parlament.

De resurse bănuiesc că nu dispun (deci nu pot fi comparați cu UNPR spre exemplu), de aceea va fi nevoie să aducă pe agenda publică subiecte prin care mesajul lor să fie considerat atractiv pentru mass-media. Mă aștept la inventivitate în ceea ce privește strategia de comunicare și mă aștept (acum în ceasul al doisprezecelea) și la online. Poate se vor trezi și alții.

M-am gândit la problema adusă în discuție de acest articol imediat după ce am citit un articol pe blogul lui Chinezu. Articolul era de fapt un banc preluat din Foaia Transilvană, gluma scoțând în evidență starea deplorabilă în care se află sistemul românesc de educație. Prin plasarea în rolul principal al acțiunii pe ministrul Funeriu “se oferea pe tavă” un vinovat pentru situație.

Articolul lui Chinezu m-a făcut să mă gândesc la bancuri ca la instrumente de marketing politic. Anecdotele despre oamenii politici nu sunt noi și chiar și în campaniile electorale românești și-au făcut simțită prezența. Problema pe care o am nu e dacă acest gen de texte pot să aibă un rol în marketingul politic (aici răspunsul meu e afirmativ), ci cum pot fi ele văzute ca un instrument adevărat într-o campanie electorală și nu numai. Mai precis, cum putem găsi niște reguli de aplicare a unei astfel de tactici: cum punem pe hârtie un plan, când arunci textul pe piață, cum faci să ajungă la publicul țintă (asta în cazul în care poate avea un public țintă bine conturat) etc.

Cred că bancurile pot fi foarte folositoare în cazul unor campanii de presă îndreptate către o persoană politică. Nu știu dacă bancul adus în discuție mai sus a pornit cu un scop precis, dar cred ar fi putut fi vorba de asta în contextul în care el vine pe fondul scandalului de la bacalaureat și pe fondul coalizării opoziției și a unor trusturi de presă împotriva minsitrului educației.

De literatură de specialitate în română care să abordează subiectul nu am auzit. Nici de titluri în engleză n-am dat (ce-i drept doar după o succintă căutare pe net). În consecință, în cazul în care aveți habar de astfel de cărți semnalați-mi-le.

Am scris rândurile de mai sus doar că să semnalez “problema” și ca să aud și alte păreri. E clar că e un subiect care poate naște multe discuții.

UPDATE: Elena Udrea a susținut o scurtă declarație de presă pe tema galei de box și s-a descurcat mai mult decât onorabil. La problema huiduielilor s-a referit spunând “nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită”. A mai adăugat că nu s-a înțeles faptul că mulțumirile nu erau adresate unui om politic ci unui om care s-a implicat și a făcut tot ce i-a stat în putința pentru ca evenimentul să se desfășoare la București.

Să nu vă așteptați să răspund la întrebarea din titlu. Nu am găsit (încă) un răspuns. Cert e că trei subiecte par a rămâne în urmă după gala de box organizată aseară la Romexpo: victoria lui Bute, criticile lui Doroftei și huiduielile adresate Elenei Udrea. Dacă mai toată lumea se aștepta ca Bute să câștige iar ulterior Doroftei să iasă în presă și să-l critice, eu unul nu m-aș fi așteptat ca Elena Udrea să iasă șifonată după acest meci. Sau mai bine spus, nu m-am așteptat să riște și să fie prezentă în tribune.

Polarizarea cauzată de factorul politic a reușit să mai treacă o graniță în săptămână care tocmai se încheie. N-a existat zi în care să nu poți citi măcar un articol pe GSP în care să se vorbească despre cum și cât a cheltuit Elena Udrea pentru organizarea acestei gale de box. De partea cealaltă (ProSport), nimic despre subiect. Ar fi fost și culmea în contextul în care PRO-ul avea să transmită gala.

Toată povestea cu fondurile puse la dispoziție de minister pentru organizarea galei în scopul promovării brandului de țară a reușit să aducă evenimentului o nouă cheie de interpretare: cea politică. În consecință, era de așteptat ca orice mic foc de paie să dea naștere la un nou subiect de dezbatere pentru nenumăratele emisiuni de la Realitatea și Antena 3. N-a fost nevoie decât de mintea lui Obreja care i-a spus lui Bute că ar face bine să-i mulțumească public ministresei și corul de huiduieli a năvălit. Au urmat articolele și știrile în presă.

Revenind la ideea din primul paragraf, nu pot înțelege cum o problemă de acest gen n-a putut fi intuită. Ce și-or fi închipuit? Că Bute câștigă și miile de spectatori din sală îi vor cădea Elenei Udrea la picioare pentru că a făcut posibilă această gală? Cred că prezența ministresei la eveniment a fost o greșeală. Ea își făcuse treaba. Îl adusese pe Bute în România, brandul apăruse pe tot parcursul transmisiunii, iar articolele cârcotașe care ar fi putut apărea după gală pe seama fondurilor cheltuite ar fi căzut cu ușurință în penibil ținând cont că doar victoria pugilistului ar fi fost în mintea românilor.

Să fi fost vorba de o simplă greșeală sau e vreun sindrom de genul “poporul nu mă merită, dar le mai dau o șansă”? Om trăi și om vedea.