Scena politică s-a transformat într-o scenă a spectacolului. Atât campaniile electorale cât și perioadele „liniștite”, lipsite de febra alegerilor, au devenit invadate de senzațional, conflict și duc lipsa dezbaterii pe fond a acțiunilor sau măsurilor executive sau legislative. Cum s-a ajuns aici? Printr-o legătură strânsă a politicului cu mass-media și printr-o presiune născută din rațiunea de a face profit cu orice preț. Lăsând la o parte partizanatul unor instituții de presă, problema tabloidizării informației politice în scopul maximizării audiențelor rămâne un factor important.

Am făcut această introducere pentru înțelegerea unui posibil scenariu pe care am să-l avansez mai târziu.

De o bună bucată de timp problema economatelor ocupă spații largi atât în jurnalele de știri cât și în dezbaterile emisiunilor de la Realitatea și Antena 3. UNPR, partener al PDL la guvernare, vrea neapărat ca pensionarii să beneficieze de pe urma unei astfel de măsuri și la prima vedere pare că e dispus să se bată pentru această măsură cu oricine, chiar și cu Traian Băsescu.

PDL încearcă din răsputeri să câștige cât mai mult din electoratul de dreapta din România. Forțați de criza economică, democrat-liberalii au fost nevoiți să adopte măsuri de austeritate deloc populare pentru o populație care în cea mai mare măsură trăiește sub nivelul decenței. Cu toate acestea, măsurile de austeritate au reprezentat și o posibilitate de repoziționare pentru portocalii. Tăierile și concedierile din aparatul de stat au reprezentat oportunitatea de a clama reușita guvernării într-o perioadă foarte grea și implicit câștigarea unui electorat sătul de birocrație, de numărul bugetarilor și de pensionarii cărora trebuie să le plătească pensia. Deși măsurile luate în această guvernare au însemnat și înseamnă momente foarte deficile pentru PDL, ele au dat ocazia unei repoziționări a partidului. Spun acest lucru pentru că sunt sigur că o eventuală analiză după 2012 va scoate în evidență faptul că electoratul PDL din 2008 și electoratul care l-a votat pe Traian Băsescu în 2009 va fi complet diferit de electoratul care va vota PDL în 2012.

Democrat-liberalii au putut face acest lucru și datorită eternului șef. Traian Băsescu, la adăpostul câștigării celui de-al doilea mandat și fără să aibă obligativitatea de a da pipet cu un alt scrutin în viitorul apropiat, a fost cel mai aprig susținător al măsurilor de austeritate și a prudenței. Cred însă că nici la el nu a fost vorba de o strategie aleasă, ci mai mult de una impusă. Nu cred că la adăpostul unui procent mare de încredere Traian Băsescu nu și-ar fi asumat rolul de locomotivă pentru PDL în 2012. Dar criza economică i-a adus procentul de încredere la un minim istoric, iar cel mai mare politician-jucător de pe scena politică românească nu avea cum să stea cu mâinile în sân.

Dar să revenim la problema economatelor. UNPR a intrat în politica românească dorind să fure din electoratul PSD, partidul care domină stânga românească de o bună bucată de timp. Mișcarea era normală în contextul în care partidul nu putea să-și creeze profilul prin care să performeze pe segementul de dreapta, iar polarizarea scenei politice, dată de coalizarea opoziției și mai apoi apariția USL, obliga cealaltă parte la răspuns. El a venit: pentru că PDL se bătea într-o anumită măsură cu PNL, UNPR a venit să ia cât poate de mult din electoratul PSD.

Dacă ascultăm de specialiștii economici care se perindă pe la televizor putem crede că o măsură de genul celei înaintate de UNPR nu poate exista într-o economie de piață. Sau în cel mai bun caz, economatele pot rezista un timp foarte scurt de timp. Putem trage astfel concluzia că apariția economatelor ar fi o măsură care să încerce să câștige un electorat de stânga, un electorat sărac care mai mereu a vibrat când a fost vorba de pensii și salarii mai mari sau chiar doar la promisiuni ce vizau salariile și pensiile. Dar ca o astfel de măsură să producă efecte electorale ea trebuie cunoscută. De aceea cred că un posibil scenariu pentru acest rezultat poate fi cel care recurge la conflict pentru o mai bună împrăștiere a mesajului. Amintind aici de introducerea din primul paragraf, o măsură adoptată imediat și care ține prima pagină cel mult o zi sau două nu poate însemna mare lucru în context electoral. Sunt sute de știri care țin prima pagină o zi sau două și care până în 2012 vor fi date uitării. De aceea, ca o astfel de măsură să producă efecte electorale și ca să poată fi asociată cu un anumit partid ea trebuie readusă în discuție cât mai des. Cum se poate face acest lucru? Printr-un conflict. Avem o guvernare formată din două partide: unul spune că e de dreapta, celălalt de stânga (scot aici din ecuația UDMR-ul care deși e un partid de dreapta el trebuie judecat mereu prin prisma reprezentării etnicilor maghiari). Chiar de la început poate fi sesizat un posibil conflict în contextul în care se propune o „măsură de stânga”. Însă partidul de dreapta în 2012 va da piept cu alegerile, alegeri în care electoratul predominant care va ieși la vot va fi unul nemulțumit de scăderea pensiilor și salariilor, de mărirea prețurilor și de lipsa locurilor de muncă. Dar apare în scenă personajul cheie, cel care la adăpostul funcției își permite să spună că o măsură de genul economatelor e o măsură populistă, o măsură care ar face doar rău românilor. Astfel se ajunge la un așa zis conflict, iar subiectul apare constant în presă putând deveni un subiect de pe agenda personală e electoratului pe care îl vizează.

Nu știu dacă economatele vor apărea și nici nu știu dacă scenariul de mai sus e veridic. E doar o pistă. Însă ce știu e că politica înseamnă în primul rând strategie, iar perspectiva comunicațională nu trebuie să lipsească de nicăieri. Asta pentru că trăim în vremurile în care adevărul e relativ, iar ceea ce contează e percepția, nu realitatea.

Tagged on:                                     

5 thoughts on “Despre realitate, percepție, comunicare politică și mass-media. În contextul economatelor

  • august 8, 2011 at 4:18 pm
    Permalink

    Doar o observatie, legata de reducerea numarului de salariati din domeniul bugetar (pina aici am ajuns cu lectura, dar o voi relua mai spre seara): faptul ca au fost concediati circa 160.000 de bugetari nu presupune, automat, cresterea in aceeasi proportie a eficientei serviciilor publice respective.
    Ba la din contra – ca sa reiau formula draga lui Nenea Iancu !
    Atita timp cit rezultatul concret al concedierilor este reducerea numarului de ghisee si/sau cresterea gradului de incarcare per functionar, fara luarea unor masuri adiacente (informatizare), rezultatele se vor masura in cresterea dezordinii din sistem.
    Nu degeaba tema eficientei sistemului administrativ (central si local) este ocolita cu grija de comunicatorii Puterii, preferind sa bata apa-n piua despre ‘reforma’, ‘crestere economica’, ‘stabilitate macro-economica’ si alte bla-bla-uri deloc angajante.

    Reply
  • august 8, 2011 at 4:23 pm
    Permalink

    @Arogantu’ De acord. Nici n-am vorbit despre eficienta masurilor. Eu doar am spus ca masurile i-au obligat la repozitionare si la incercarea de a castiga un anumit electorat.

    Reply
    • august 8, 2011 at 4:52 pm
      Permalink

      OK – nici nu mi-a trecut prin minte ideea unei asemenea acuzatii.
      In ce priveste ‘repozitionarea’ in sensul sugerat de tine – o singura problema: nu cred ca electoratul de dreapta, cel autentic (constient asumat) va trece vreodata de partea lor.
      Doar daca includem aici pe cei legati la robinetul banului public prin fel de fel de conexiuni si care, dupa parerea mea, nu reprezinta electorat de dreapta. La prima defectiune vor schimba macazul.
      Ma tem ca strategia lor este mai complexa, urmarind recistigarea electoratului transilvanean (a se vedea hirjoneala cu UDMR) si re-atragerea paturii saracite de insasi guvernarea lor catastrofala (vezi exact subiectul economate).
      Promit sa citesc cu toata atentia materialul si voi reveni – din pacate nu am acum timpul necesar decit pentru acest raspuns ‘pe fuga’.

      Reply
  • august 9, 2011 at 3:40 am
    Permalink

    Scenariul ‘economatele – pompa aspiratoare de voturi’ pare mai mult decit plauzibil.
    In rest – intreaga analiza porneste de la o premiza nu neaparat adevarata: aceea a unui PD ca partid politic adevarat. Multa lume se indoieste de aceasta realitate, preferind sa-l vada ca pe o gasca de parveniti si/sau aspiranti la parvenire. Ceea ce ar schimba perspectiva asupra pretentiilor PD de a reprezenta dreapta politica.
    Cit priveste imaginea unui Ba’secu mentor intr-ale prudentei – sa fim seriosi !
    Nu numai ca n-a mimat convingator acest rol, dar chiar s-a aratat a fi un adept al masurilor imprudente si pripite. A se vedea cazul maririi TVA aplicate in locul taierii pensiilor. Singurul lucru la care se pricepe sforarul-sef de la Cotroceni – intrigile marunte; pe care strategii din spatele sau incearca disperati sa le integreze intr-o strategie pe termen CEL MULT mediu.
    Maaare jucator acest Ba’secu. Jucator de bambilici !

    Reply
  • octombrie 1, 2011 at 9:29 am
    Permalink

    Mama ce titlu – zici ca este al lucrarii de diploma, dar ideile sunt pertinente. 🙂

    Reply

Lasă un răspuns la Arogantu' Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.