Pactul de coabitare semnat de președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta a stârnit numeroase discuții spre finalul anului 2012. Unii l-au apreciat, unii l-au criticat, iar cei mai mulți au încercat să înțeleagă ce stă în spatele lui, ce e de fapt. S-a vorbit de un semnal dat pe plan occidental, de dorința lui Victor Ponta de a-și croi un drum separat în interiorul USL, de dorința președintelui de a-și asigura liniștea etc. Puțin mai contează toate aceste explicații în perspectiva jocurilor politice ale anului în curs. Important e dacă acest pact va fi respectat de ambele părți și, poate mai important, cum se va întâmpla acest lucru.

În aceste prime zile de după vacanța de iarnă am primit și câteva indicii cu privire la necunoscutele de mai sus. În doar două zile am avut parte de două episoade care pot da măsura punerii în practică a pactului de coabitare. Să le luăm pe rând.

Vineri, 4 ianuarie, Consiliul Superior al Magistraturii s-a reunit pentru a-și alege noua conducere. Miza o poate înțelege oricine, și asta pentru că din 2004, când Traian Băsescu reușea să câștige aducând lupta anticorupție în prim-planul agendei publice, justiția e cap de afiș în mass-media. După o ședință care a durat o zi întreagă nu s-a reușit decât alegerea președintelui (și nici ală bătut în cuie), nu și a vicepreședintelui. N-au lipsit Traian Băsescu și Mona Pivniceru din ecuație. Nici replicile tăioase n-au lipsit, dar parcă nu la fel de virulente ca altadată. Ce-a urmat? O declarație din partea premierului care cataloga ce s-a întâmplat la CSM drept o mascaradă. Nimic despre Băsescu, cu excepția unui „Depinde de Băsescu dacă respectă acordul”. Dar n-a durat mult și a ieșit Vosganian cu atacul pe care în 2012 Ponta sau Antonescu nu l-ar fi ratat: „Băsescu nu vrea ca zeiţa justiţiei să fie legată la ochi, ci oamenii.”

A urmat episodul taxelor locale. O poveste cu neințelegeri, ordonanțe de urgență și creșteri de taxe locale care în sine nu mă interesează prea tare. Însă ce mă interesează e că a avut același tipar ca episodul de mai sus. A apărut Emil Boc care l-a criticat pe Ponta pentru neînțelegerile privind creșterea taxelor locale, premierul a răspuns cu trimitere către președinte, iar instituția prezidențială a răspuns printr-un comunicat: „Guvernul să se mențină în limita declarațiilor decente și să nu arunce vina pe alții”. Premierul a revenit și a declarat că singurul care a greșit în toată povestea asta e Emil Boc.

Acum putem înțelege și ce înseamnă acest pact de coabitare: un fel de război din linia a doua cu atacuri virulente ale oamenilor din spatele celor doi semnatari, președintele și premierul rezumându-se la trimiteri indirecte și atacuri fine. Cine va avea de câștigat? Greu de spus. Probabil cel care prin mijloacele comunicaționale va reuși să tragă cât mai mult de limitele acordului astfel încât să-i „atribuie” celuilalt încălcarea lui.

Tagged on:                                     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.