3 luni. Atât ne despart de alegerile parlamentare. În contextul noii legi electorale, cea care îngrădeşte multe activităţi de campanie în luna dinaintea votului, ar fi trebuit să fim în toiul perioadei de pre-campanie. Două lucruri fac însă ca scena politică să nu-şi atingă potenţialul: unul ce ţine de perioada anului, vara a pus pe pauză activitatea politică publică, şi unul contextual, nu se întrevede o temă principală pentru parlamentare.

În mod natural, alegerile parlamentare au avut mai tot timpul parte de prezenţe mai mici decât alegerile locale. Încrederea mai mare în primari şi interesul mai mare în ceea ce priveşte bunul mers al propriei localităţi fac ca pentru alegătorul român localele să fie mai importante decât parlamentarele. Acest fapt, coroborat cu lipsa unei teme care să polarizeze, ne duce către nişte alegeri parlamentare terne, cu relevanţă publică mică. Contrastantă realitate trăim în comparaţie cu miza extrem de mare ce stă în alegerile parlamentare: alegerile ce vor trasa direcţia politicii româneşti în următorii ani nu par să atragă şi atenţia electoratului.

Însă miza mare a acestor alegeri poate fi observată dacă privim la ce fac partidele. Calculele privind creionarea unei viitoare majorităţi în Parlament trasează liniile după care principalele două partide se ghidează.

În diferite momente electorale, PSD a apelat la două tipuri de strategii pentru maximizarea votului:

1. Social-democraţii au preferat să ia pe listele proprii partide mici, partide care pe cont propriu n-ar fi trecut pragul.

Una din explicaţiile dezbătute în spaţiul public pentru acest fapt a fost dorinţa PSD-ului de a candida sub forma unei alianţe atunci când votul are un puternic caracter politic, nu doar sub numele propriu. Posibil, însă cred că principalul motiv pentru care PSD a încercat această soluţie a fost miza voturilor redistribuite. Există un număr important de voturi care merge către partide care nu trec pragul, aceste voturi redistribuindu-se proporţional celor care trec pragul. Pe de o parte, PSD a încercat să-şi adauge un 1-3% prin cooptarea unor partide mici (fapt demontat de cele mai multe ori de realitate, în politică 1+1 nefăcând întotdeauna 2), iar în acelaşi timp miza a fost un prim loc ocupat în clasament, care să îi dea dreptul de a primi cea mai mare parte de voturi redistribuite. Zvonurile privind cooptarea PSRO sau PND în perspectiva alegerile parlamentare, sub forma unei alianţe sau sub forma unor fuziuni, nu e întâmplătoare. Pare că şi de această dată PSD încearcă să atragă tot ce e mai mic de dragul aritmeticii. Ca de fiecare dată însă, există şi un punct nevralgic: propriul activ de partid. Cooptarea altora implică şi nişte locuri pierdute de membri PSD în viitorul Parlament. Bătălia e cu atât mai aprigă cu cât numărul parlamentarilor va scădea în viitoarea legislatură.

2. PSD a ajutat partide sau persoane în demersurile de a candida pe cont propriu cu scopul de a lua voturi din alte categorii de electorat.

ALDE, Călin Popescu Tăriceanu sau Mircea Diaconu nu ar fi putut avea succes fără ajutorul PSD. Nu mă refer neapărat la un ajutor cuantificabil în ziua votului, ci în primul rând la iniţiative comune, la activităţi care să aducă personajele amintite pe agendă. Alegerile parlamentare care urmează nu diferă cu nimic din această privinţă: PSD speră ca ALDE să fure puţin din electoratul liberal. Ba mai mult, s-a vorbit în dezbaterile publice chiar de o posibilă strategie asemănătoare şi în cazul mai nou înfiinţatului PRU. E drept că e limpede pentru toate lumea faptul că PRU e unealta de luptă a lui Victor Ponta în războiul de putere cu Liviu Dragnea, dar în cazul în care PRU ar reuşi, printr-o minune, să treacă pragul, oare cu cine ar fi într-o viitoare majoritate? Sângele apă nu se face. Ceea ce scapă însă din vedere social-democraţii în cazul strategiei de potenţare a unor forţe politice alternative e că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Profilurile de electorat pentru Mircea Diaconu sau Tăriceanu, aşa cum au reieşit ele din datele exit-poll-urilor de la acea vreme, au subliniat faptul că voturile primite de aceştia puteau fi foarte uşor voturi ale PSD. Autoproclamarea liberală a ALDE sau imaginea istorică a lui Tăriceanu n-au fost factori care să ţină la nesfârşit. În politică mesajul dă tonul, iar ALDE şi Tăriceanu s-au poziţionat drept apendice al PSD şi principal opozant al luptei anti-corupţie. Greu de câştigat voturi „de dreapta” în aceste condiţii.

Lucrul cert cu puţin peste 3 luni până la alegerile parlamentare e că viitoarea majoritate parlamentară se joacă, iar PSD încearcă prin orice mijloace să şi-o asigure. Social-democraţii ştiu că în perspectiva trecerii pragului electoral de către UDMR şi USR calculele se complică, iar şansele pentru formarea majorităţii li se micşorează. 

Articol publicat și pe Blogurile Adevărul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *