De la A. (la) Z.

Se spune ca traind in permanenta cu un lucru sau avandu-l mereu la dispozitie, rar iti dai seama cand ceva se schimba. De obicei te trezesti la un moment dat observand schimbarea fara sa-ti dai seama ca aceasta s-a infaptuit demult.

Cam asa e cu societatea romaneasca. Insa nu despre asta vreau eu sa vorbesc ci despre televiziunea romaneasca. Am reusit ca in ultimul timp sa nu pierd foarte mult timp in fata televizorului. Eram constient ca nu mai am ce vedea, dar il lasam deschis pe Realitatea sau Antena 3 auzind doar un zgomot de fond. In ultimul timp am reusit sa ma lipsesc de acest zgomot de fond si doar un apropo tv (desi nici asta ca acum se transmite si pe net ) sau evenimentele sportive ma mai tin in fata televizorului.

Dilema mea e alta. Cand dracu’, Doamne iarta-ma, grilele mizeriilor astea de posturi au fost invadate de emisuni ca Tradati in dragoste, Test de fidelitate, Nora pentru mata mama, Fata lu’ tata etc. Dand filmul in urma cu doar vreo cativa ani de zile, acum, emisiuni ca Vara Ispitelor sau Big Brother mi se par programe culturale. Ca sunt in grila nu e foarte grav pentru noi, dar ca sunt urmarite e foarte trist. Capacitatile mele intelectuale nu pot sa inteleaga cum unui om ii face placere sa priveasca niste lucruri mizerabile care pe deasupra mai sunt si regizate. Nu demult o pasarica mi-a soptit ca pana si la Dansez pentru tine unui concurent admis i s-a spus sa-si caute ceva prin familie deoarece cauza pentru care vrea sa lupte e prea soft.

In concluze, mai merita sa deschidem televizorul?

Mi-amintesc ca citeam prin martie – aprilie niste interviuri cu Calin Tatomir, CEO Microsoft Romania, in care se vorbea de noul Windows 7. Ce se spunea despre el la momentul acela era interesant. Vazusem Win 7 in verisune beta, dar n-am putut sa-mi fac o impresie. Oricum, si atunci si acum cred ca dupa gafa Vista Windows 7 nu poate fi decat bun. Nu de alta, dar nu se cade pentru Microsoft.

Mi-am propus sa fac si eu rost de el dupa ce o sa aflu cateva opinii. M-am saturat intr-un asa hal de Vista… M-am procopsit cu el odata cu laptopul si din lene n-am mai scapat de el.

O scurta prezentare pentru Windows 7 o gasiti pe site-ul 7recorduri.ro, o chestie jucausa pusa la dispozitie de Windows si ai sa parteneri. Tot acolo aflati ce e Saptamana Recordurilor inceputa azi. Spor la castigat premii!

Imi place de onlineu’ romanesc. Imi place pentru ca incepe sa aiba din ce in ce mai multa vana. Cum se intampla ceva cum si blogosfera . Asta e de bine zic eu.

Cei care au trecut zilele acestea prin centrul Bucurestiului au putut observa niste marcaje pe asfalt, marcaje ce fac parte din ultima campanie impotriva discriminarii romilor (Stop Prejudecatilor despre Etnia Roma! – S.P.E.R.), campanie implementata de Guvernul Romaniei prin fonduri Phare.

sursa: buddha.voce.ro

Campania, cum era de asteptat, a nascut reactii si in blogosfera. Cu puncte de vedere diferite, va invit sa ii cititi pe Buddha si pe Vlad Petreanu. Trebuie sa recunosc ca prima data cand am vazut unul din marcaje m-am simtit iritat, iar cand am citit articolul lui Buddha m-am declarat total de acord. Cu toate acestea, Vlad vine azi cu un alt punct de vedere. Foarte bine argumentat, articolul te pune pe ganduri indiferent de pozitia pe care o aveai inainte.

E adevarat ca minoritatea roma trebuie sustinuta. E adevarat ca minoritatea roma nu va disparea nici azi, nici maine, nici peste un an, indiferent cat am dori asta. E adevarat ca multi dintre ei traiesc intr-o saracie lucie si le e imposibil sa ia parte la vreo forma de educatie. Reticenta mea, pentru ca nu vreau sa vorbesc in general, vine din faptul ca totul pare din ce in ce mai rau, iar Bucurestiul oglindeste cel mai bine aceasta situatie. S.P.E.R. nu e prima si nici ultima campanie de acest gen. Insa cu toate acestea eu unul nu vad nici un rezultat. Vlad are dreptate ca rezultatele se vor vedea peste 10 sau 20 de ani, atunci cand analfabetismul in randul romilor nu va mai fi atat de mare, dar mi-e imposibil sa cred ca acesta e obiectivul tuturor campaniilor. Spre exemplu, studentul din mine se simte nedreptatit de faptul ca etnia roma are locuri bugetate speciale in facultati, mai ales cand stiu ca rezultatele lor nu se apropie in multe cazuri nici macar de rezultatele celor care sunt la taxa.

De cealalta parte, suntem cu totii constineti ca mizeria si marlania in care Romania se zbate nu are nici o treaba cu minoritatea, majoritatea sau culoarea pielii.

Voi ce parere aveti?

Provincialul din mine are dese momente in care uraste Bucurestiul. Motivele le stim cu totii si nu cred ca e nevoie sa le mentionez inca o data aici. Cu toate acestea, in Bucuresti merita sa traiesti pentru week-end, mai precis pentru momentele in care iti poti decide singur programul.

Asta am facut eu ieri. A fost o duminica prea frumoasa ca sa o pierzi in casa. Am aflat dimineata ca e Arcul de Triumf deschis si l-am bifat. Il vizitasem doar noaptea si desi nu e nimic spectaculos merita. Oricum, daca intreg Bucuresti ar fi cum se vede de pe Arcul de Triumf am fi cu totii mult mai fericiti si am trai mai mult.

Era pacat sa nu trec si prin Herastrau odata ce am ajuns in acea zona. Am luat-o la pas printre copacii care experimenteaza niste culori fenomenale in aceasta perioada si m-am oprit tocmai in Gradina Japoneza. Un loc superb din Herastrau pe care vi-l recomand cu draga inima.

Romanul e cam gurmand de felul lui, iar noi, moldovenii, si mai si. In acest sens m-am gandit ca nu are rost sa inchei ziua fara un desert. Am poposit “la mama” pentru o portie de papanasi cu dulceata si smantana. Off topic. Daca vreti sa ascultati un baiat care a mancat destui papanasi in Bucurestiul asta, aflati ca cele mai bune locuri de servit aceasta delicatesa sunt “Caru’ cu bere”, “la mama” si “Christie’s”. Ordinea e aleatorie.

Cum am ajuns acasa? Linistit, asa cum rar o faci in Bucuresti. Concluziile le trageti voi.

Am luat exemplul lui Mihnea, am facut testul de de pe Busola Politica si a rezultat ca programul meu politic ar fi cel mai apropiat de cel al lui Crin. In alta ordine de idei cred ca stiu si ce raspuns l-a adus pe Hunor pe ultimul loc: categoric NU la intrebarea despre autonomie.

Presa sportiva romaneasca a cunoscut o dezvoltare rapida in ultimii ani. Cum intreaga societate romaneasca s-a transformat intr-o fuga dupa senzational, dupa non-valoare, nici presa sportiva nu putea face rabat de la acest lucru. Desi avem ziare si televiziuni de sport ce au buletin de stiri din ora ora in ora, putini sunt oamenii din presa sportiva care au intr-adevar habar despre fenomen. Unul dintre ei e Andrei Vochin, un foarte bun cunoscator al fotbalului.

Andrei si-a demonstrat talentul inca de cand era la Prosport. Astazi e la GSP, parerile lui sunt mereu demne de citit, iar emisiunea pe care o are pe Gsp Tv chiar e una in care se discuta despre fotbal.

Aseara, Andrei Vochin a comentat alaturi de Emil Gradinescu partida Poli Iasi – Steaua Bucuresti. Multa lume stie ca Andrei e stelist. Si desi el e un gazetar sportiv, acest lucru nu e unul de blamat. Fiecare om e liber sa simpatizeze cu cine vrea. Cu toate acestea Andrei greseste atunci cand accepta sa comenteze Steaua. De ce? Pentru ca involuntar face afirmatii care ii tradeaza simpatia si ofenseaza telespectatorul. Spre exemplu, la inceputul meciului de ieri Andrei ne anuta ca urmeaza sa asistam la “cea mai importanta partida a etapei”. Adica cum? In etapa in care s-au intalnit Rapid si CFR, adica locul 1 cu locul 2, Brasov cu Dinamo si Urziceni cu Vaslui cea mai importanta partida a etapei e Poli Iasi – Steaua, intalnirea dintre echipele care inaintea etapei aveau 14, respectiv 15 puncte si erau amandoua situate la mijlocul clasamentului? Interesant. In aceeasi nota, spre finalul partidei, la scorul de 0-0, dupa a doua bara a Stelei, Andrei Vochin afirma ca Steaua va putea spune ca a avut ghinion daca scorul va ramane asa. Nimeni nu poate pune la indoiala victoria Stelei de aseara. Echipa a avut un plus fata de Poli. Grigoras a simtit ca poate lua cele trei puncte, a mizat pe cartea atacului, in repriza a doua facand doua modificari in acest sens, dar pana la urma a pierdut si punctul pe care il avea in mana. Nu-i de blamat. Iasiul sta bine la adapostul celor 14 puncte acumulate si nu e rau ca si-a dorit victoria intr-un moment in care avea asigurat un punct. Sa revenim la cele spuse de comentator. Deci daca s-ar fi terminat 0-0 Steaua ar fi putut spune ca a avut ghinion, da? Pai in prima repriza nu a avut ghinion cand jumatatea de teren proprie a Stelei era batatorita de cat a stat Iasiul acolo? N-a avut ghinion si la momentele in care a ajuns la poarta in prima repriza, momente ce le poti numara pe degetele de la o singura mana? In logica acestor afirmatii ce am mai putea spune despre Brasov? FC Brasov care a avut zeci de faze de poarta si a pierdut 0-1 cu Dinamo, dinamovistii avand un Dolha in zi mare si ajungand la poarta de doua ori in intreg meciul.

Ar fi bine pentru Andrei Vochin sa evite sa comenteze Steaua din profesionalism. Nu pentru ca nu o face bine. Nu pentru ca nu e un profesionist. Ci pentru ca involuntar, inconstient, face niste greseli care ar putea leza publicul cunoscator de fotbal, public care il considera unul din cei mai buni gazetari sportivi din Romania.

UPDATE: Andrei mi-a raspuns intr-un mail la cele doua lucruri sesizate de mine in comentariul partidei de duminica. Foarte frumos din partea lui.

Aseara am adormit cu gandul la Bradut Florescu. Si indiferent cat de ciudat suna asta o spun foarte sincer. Pana acum cateva zile il stiam pe Bradut Florescu din auzite, stiam unde lucreaza, stiam ca are un blog si aflasem si ca si-a dat demisia. Cam atat. Aveam sa aflu mult mai multe…

Pentru cei care nu stiti, Bradut Florescu a plecat. Departe. Si-a luat cativa prieteni cu el (cunostinte cum le zice el) si a plecat in Tailanda. Pentru a intelege ce am sa spun incontinuare va invit si ii cititi povestea aici si deasemenea posturile ce l-au urmat pe acesta. Dupa ce terminati bagati blogul in reader. Si fie vorba intre noi, daca nu o sa va intoarceti de unde ati plecat, adica de la articolul asta, nu o sa ma supar, pentru ca la fel as fi facut si eu.

Multa lume a aflat deja de povestea amintita de mine aici si tot la fel de multi au si scris despre ea. Eu o fac pentru ca poate mai sunt unii dintre voi care nu stiau si pentru ca mi se pare fenomenala experienta.

Posturile si pozele pe care Bradut ni le ofera pe al sau blog nu ne fac decat sa ne deschidem ochii (decat?! ce ciudat suna). Rareori ne oprim din rutina zilnica, rareori ne dam seama cat de departe suntem de ce am dori. Ne luam cu micile sau marile probleme si uitam. Incursiunea pe care Bradut o face in taramurile mai sus amintit nu e o excursie, nu e un concediu. Nici macar unul prelungit. E o libertate. E ruperea de niste lanturi pe care nu le vedem. Sau daca le vedem ne resemnam cu ideea.

Intr-o zi Bradut Florescu o sa se intoarca acasa. O sa fie bucuros, pentru ca in prealabil i-a fost dor si intr-o zi o sa si lucreze din nou in publicitate. O sa-si continue viata. Dar va sti ca odata a fost liber. Iar noi, restul, il vom invidia.

P.S. In final vroiam sa va fac trimiterea catre un alt maestru al scriiturii care vorbea despre escapada lui Bradut, Vlad Petreanu, dar articolul cu pricina e not found. Cand apare dau link.

Cristi de la Rating Politic ma provoaca si pe mine la un exercitiu de imaginatie+predictie. Sa ma gandesc cam cine cred eu ca vor fi actorii alegerilor prezidentiale din 2014, ca anul asta stim cine sunt si eu unul nu sunt impresionat.

Unele nume date de Cristi in articolul prin care imi da leapsa sunt de dorit as putea spune eu. Mi-as dori ca in 2014 sa-i vad in batalie pentru cea mai inalta functie in stat pe Mihai Razvan Ungureanu sau Cristian Diaconescu. Imi place ideea ca un diplomat in adevaratul sens al cuvantului sa ocupe functia de presedinte al statului.

Nume de oameni asemanatori cu cei de mai sus nu imi mai vin. Iar din cursa actuala nu cred ca va mai rezista vreun candidat, indiferent de rezultatele alegerilor de pe 6 decembrie. Sper ca vom intra intr-o perioada de “ardere” rapida a acestor oameni politici.

Tre’ sa te dezamagesc Cristi… Cam atat a fost. Doua nume pe care deja le-ai trecut si tu in revista. Poate n-am eu imaginatie sau putere de predictie. Sau poate ca nu-mi ofera scena politica vreo varianta la care as putea sa ma gandesc. Tu ce zici?

Stiam eu ce spun cand am zis ca astept cu nerabdare si celelalte lepse. Mos Califar imi raspunde cu aceeasi moneda si de data aceasta pe filiera Costin Ilie ma pune sa spun “de ce nu Oprescu”.

Pentru ca unii au deja optiunile de vot bine intiparite in minte eu trebuie sa mentionez ca aceste lepse care ma fac sa spun ce nu-mi place la fiecare dintre candidati nu au nici o legatura cu optiunea de vot, asta pentru ca nu m-am hotarat cu cine voi vota.

In concluzie, as spune NU lui Oprescu, pentru ca a spus cu tarie ca nu va candida la prezidentiale cand putea foarte bine sa lase o portita deschisa, pentru ca se are bine cu Nea’ Nelu, pentru ca Subiectiv l-a caracterizat aici si a facut-o foarte bine, pentru ca nu-i vad locul in politica, pentru ca m-am saturat de politicieni slobozi la gura si pentru ca stam foarte prost in sanatate si nu ar trebui sa ne lipsim de un doctor care opereaza bine (asa am auzit).

Acestea fiind zise dau mai departe catre INconstantIN.

M-am gandit mult daca mai are rost sa zic si eu ceva dupa umilinta de la Belgrad. Am citit in stanga si in dreapta si mi s-au parut foarte interesante parerile lui Tolontan, Mihnea Maruta si Marius Ghilezan, dar ce m-a facut sa scriu acest post a fost articolul lui Bogdan Olteanu care posteaza un filmulet in care putem vedea cum arata niste barbati carora li se canta imnul.

Ca sa incep ca al nostru maestru al povestilor, nu stiu voi cum sunteti dar eu cand aud imnul, mai ales cand vine vorba de competitii sportive, intru in tremurici instantaneu. Imi creste pulsul, mi se incetoseaza privirea si ma gandesc cum ar fi sa ma aflu in locul celor carora li se cantul imnul.

Ce am vazut inainte de inceperea meciului de la Belgrad m-a impresionat. M-a impresionat si totodata m-a facut sa-mi fie ciuda. De ce? Pentru ca nu suntem o astfel de natie. Si mi-e foarte greu sa inteleg de ce nu suntem. Suntem latini, dar n-am avut niciodata patriotismul italienilor, traim langa sarbi, dar n-am avut niciodata rautatea lor. Ne e rusine sa ne cantam imnul si ne privam singuri de o motivare in plus, o motivare care in sport conteaza enorm. Ambitia si rautatea (in sensul bun al cuvantului) sunt singurele calitati care in sport pot invinge uneori valoarea, iar noi trebuie sa recunostem ca la acest nivel suntem momentan in fotbal si nu numai. Cu toate acestea intram in teren timorati, indolenti si tratam prezenta la echipa nationala ca pe o povara.

Nu aveam cum bate Serbia sambata seara. Contextul le era favorabil. Sunt o echipa valoroasa, erau ambitionati de faptul ca aveau nevoie de o victorie pentru a se califica, plus ca nu jucau cu cutitul la os. Dar felul nostru de a fi ne-a adus in situatia de a fi umiliti. Si nu vorbesc doar de cei care au intrat in teren ci de o natie intreaga. Si asta e crunt…