De la A. (la) Z.

Cu toții știm cum funcționează clasa politică în România. Numărul celor care intră în politică fără să se gândească la beneficiile materiale personale pe care le pot obține e infim. De poveste sunt și numirile, revocările și din nou numirile de directori de deconcentrate, făcute cum altfel decât pe considerente politice.

Toate acestea au făcut din tema depolitizării instituțiilor o temă de campanie pentru toți. Doar la nivel discursiv, bineînțeles, dar care temă sau promisiune nu rămâne doar la nivel de vorbe goale? Dorită de toată lumea și văzută ca o soluție miraculoasă de revitalizare a societății românești, depolitizarea instituțiilor e imposibil să nu atragă după sine și lucruri mai puțin bune. În consecință, stau și mă gândesc, în cazul unei depolitizări adevărate, oare ce se întâmplă cu partidele românești, cu membrii lor și cu milioanele de euro necesare în campanie? O depolitizare aduce după sine mult mai puține beneficii pentru membrii de partid, fie că e vorba de funcții sau fie că e vorba de contracte cu statul. Membrul simplu (prin simplu excluzându-i doar pe cei doi-trei grei din București și din fiecare județ), nemaiavând motivație, mi-e greu să cred că-și va mai pierde timpul cu ședințe de partid sau cotizații la partid. În cazul acesta, toată structura de partid se prăbușește. De ce? Pentru că fiecare campanie e croită pe spatele lor, atât financiar cât și ca resursă umană.

Lucrurile enumerate mai sus se pot întâmpla doar în cazul unei depolitizări adevărate (ceea ce e greu de crezut că se va întâmpla). Cu toate acestea, acceptând caracterul utopic, mă întreb: cum ar trebui să se întâmple depolitizarea instituțiilor în România, astfel încât să nu atragă după sine alte belele?

Dragilor, am la dispoziție 2 bilete pentru meciul de rugby de sâmbătă dintre România și Spania, stadion Arcul de Triumf, ora 14. Din lipsă de idei și pentru că, probabil, cei doi trei cititori ai acestui blog s-au lăsat deja convinși să meargă la meci vroiam să nu mai fac concursul. Dar m-am răzgândit.

Prin urmare, primește două bilete la meciul de sâmbăta (că na, poate nu vrea să vină singur) cine promite solemn, cu mâna pe Biblie și fără să jure strâmb ca Băsescu și Geoană, că va veni și la meciul de pe 13 februarie cu Germania acasă. În caz că nimeni nu se arată interesat biletele nu se reportează .

Azi am fost la conferința de presă organizată la Federația Română de Rugby (FRR) cu prilejul meciului contra Spaniei, meci din cadrul Cupei Europene a Națiunilor. Stejarii îi vor întâlni pe iberici sâmbătă de la ora 14 pe stadionul Arcul de Triumf.

Sorin Socol, căpitanul naționalei, a declarat că atmosfera în cadrul tricolorilor e una foarte bună cu toate că naționala nu mai are voie să facă nici un pas greșit în cele 5 meciuri rămase din campania de calificare pentru a se califica direct la Cupa Mondială.

Tot în cadrul conferinței de astăzi, FRR a anunțat prelungirea parteneriatului încheiat cu CEC Bank și pentru anul 2010.

Sâmbătă voi fi și eu la stadion, lucru pe care vă invit să-l faceți și voi. Românii au nevoie și de alte sporturi în afară de fotbal. Și nu e vorba că am ceva cu fotbalul, știți foarte bine că e sportul pe care îl iubesc cel mai mult, dar ce se întâmplă la noi nu mai e fotbal, ci doar afacere, ipocrizie, mârlănie, prostie și doar din când în când puțin fotbal. Din această cauză am acceptat să pun umărul, așa cum pot eu, la promovarea rugby-ului, un sport deosebit de frumos.

Închei cu o scurtă remarcă. De ani buni îmi tot ies peri albi când văd ce a ajuns o bună parte din jurnalismul sportiv în România. Astăzi am avut o nouă mostră de neprofesionalism. La conferința organizată de FRR au participat niște gagici (nu spun de unde că nu are nici un rost) care își spuneau reportere. Lipsite de orice pudoare fetele au năvălit cu întrebări. Toate bune și frumoase doar că nici una dintre ele nu avea nici în clin nici în mânecă cu sportul. Nici întrebările și nici reporterele.