De la A. (la) Z.

Încep prin a mă scuza pentru pauza survenită în a posta articole pe blog. Până la sfârșitul lunii iunie voi fi într-o perioadă foarte încărcată din cauza licenței care se apropie cu pași nu mari, ci foarte mari .

Miercuri seara am fost la Clubul Bărbaților pe Mătăsari 17. Off topic, locația e deosebită pentru astfel de evenimente. Inițiativa evenimentului a venit din partea Claudiei și a lui Toma. Îi felicit și eu pe această cale și le urez la cât mai multe ediții.

Ne-am strâns miercuri seară pentru fotbal. Mai bine zis pentru pasiunea noastră, a bărbaților, pentru fotbal. Am avut parte și de o surpriză: la invitația organizatorilor, actualul director sportiv de la Unirea Urziceni, Narcis Răducan, a venit să ne povestească despre cum e să fii fotbalist sau cum e să joci în Champions League.

Pentru că o poză face mai mult decât o mie de cuvinte vă las să vedeți ce s-a întâmplat la Clubul Bărbaților în pozele de la Mihai și Bogdan.

N-aveam destule pe cap, mi-am mai făcut și un blog despre portarii de fotbal . Blogul se numește “Din bară’n bară” și îl găsiți aici.

Blogul vine ca o reacție normală la dorul pe care îl port față de ce am făcut ani de-a rândul.

N-am cum să nu trec în revistă ediția de ieri a #fotbaltweetmeet. Una de ținut minte.

Îi felicit în primul rând pe Pandutzu și pe Cezar, cei cărora le-a venit ideea și totodată cei care se ocupă de organizare. Următorul rând de mulțumiri merge către Timișoreana și Gillette, dar și fetelor de la Millenium. Fără de ei ieri am fi fost însetați și urât îmbrăcați .

Și cum o imagine face cât o mie de cuvinte încercați să vedeți ce spun sutele de poze făcute de Simona, Mihai, Nicoleta și Diana (aici aici aici și aici). De văzut și canalul de Youtube al #fotbaltweetmeet. Pentru descrețirea frunților, nu de altceva .

Închei cu o poză ca să vedeți cât de tare mă implic.

UPDATE: De tras un ochi la Hoinaru și la Anne-Marie, mai nou-intrată în blogosferă

M-am gandit mult daca mai are rost sa zic si eu ceva dupa umilinta de la Belgrad. Am citit in stanga si in dreapta si mi s-au parut foarte interesante parerile lui Tolontan, Mihnea Maruta si Marius Ghilezan, dar ce m-a facut sa scriu acest post a fost articolul lui Bogdan Olteanu care posteaza un filmulet in care putem vedea cum arata niste barbati carora li se canta imnul.

Ca sa incep ca al nostru maestru al povestilor, nu stiu voi cum sunteti dar eu cand aud imnul, mai ales cand vine vorba de competitii sportive, intru in tremurici instantaneu. Imi creste pulsul, mi se incetoseaza privirea si ma gandesc cum ar fi sa ma aflu in locul celor carora li se cantul imnul.

Ce am vazut inainte de inceperea meciului de la Belgrad m-a impresionat. M-a impresionat si totodata m-a facut sa-mi fie ciuda. De ce? Pentru ca nu suntem o astfel de natie. Si mi-e foarte greu sa inteleg de ce nu suntem. Suntem latini, dar n-am avut niciodata patriotismul italienilor, traim langa sarbi, dar n-am avut niciodata rautatea lor. Ne e rusine sa ne cantam imnul si ne privam singuri de o motivare in plus, o motivare care in sport conteaza enorm. Ambitia si rautatea (in sensul bun al cuvantului) sunt singurele calitati care in sport pot invinge uneori valoarea, iar noi trebuie sa recunostem ca la acest nivel suntem momentan in fotbal si nu numai. Cu toate acestea intram in teren timorati, indolenti si tratam prezenta la echipa nationala ca pe o povara.

Nu aveam cum bate Serbia sambata seara. Contextul le era favorabil. Sunt o echipa valoroasa, erau ambitionati de faptul ca aveau nevoie de o victorie pentru a se califica, plus ca nu jucau cu cutitul la os. Dar felul nostru de a fi ne-a adus in situatia de a fi umiliti. Si nu vorbesc doar de cei care au intrat in teren ci de o natie intreaga. Si asta e crunt…

Unirea Urziceni nu a castigat inca titlul dar si-a castigat cu siguranta un loc in inimile romanilor. De ce? Pentru ca intr-o lume in care si sportul incepe sa-si piarda din valoare aceasta echipa din Baragan n-a pacalit fotbalul.

Duminica seara m-am bucurat sincer. M-am bucurat cand lui Roman nu i-a tremurat piciorul si la invins pe Dolha si m-am bucurat cand am vazut ca 25.000 de timisoreni au aplaudat Unirea Urziceni. Mi-a parut rau doar de fotbalistii dinamovisti. Desi n-au fost sfinti, desi au pierdut nopti care s-au intors pana la urma impotriva lor, tristetea unui sportiv care este infrant este dura.

M-am bucurat totodata pentru spiritul fotbalului. Gresesc, stiu, dar m-am bucurat sa vad oameni ca oameni ca Borcea sau Turcu isi vad planurile de afaceri distruse. M-am bucurat sa vad tristetea unor oameni care nu erau nervosi ca au pierdut campionatul, nu erau nervosi ca Dinamo a fost invinsa de Brasov, nu erau tristi ca Dinamo nu va juca nici in acest an in Champions League, erau suparati si nervosi doar pentru banii pe care i-au pierdut. Domnilor, nu stiti ce inseamna sportul si n-o sa intelegi niciodata. Nu de alta, dar nu seamana nici cu vinzarea gazului in butelii si nici cu bisnita.

Unirea Urziceni, multumim!

Au trecut aproape doua zile de la celebrul meci Chelsea – Liverpool si nu vreau sa treaca mai mult fara sa scriu ceva despre acest eveniment. A fost unul din meciurile pe care n-ai cum sa le uiti, un meci in care desi nu tii cu nici una dintre echipe ai pulsul 120, iar la final, rememorezi uimit spectacolul fenomenal.

Exista notuni, cuvinte, termeni care nu pot fi intelesi din definitie ci au nevoie de un exemplu revelator. Acest meci a fost un astfel de exemplu in cazul in care iti doresti sa afli ce inseamna sport sau fotbal. Un stadion exmplar, un public exceptional si cativa sportivi care au oferit un adevarat spectacol milioanelor de oameni care i-au privit. Privind suporterii lui Liverpool aplaudand in final, mi-am adus aminte cat de frumos poate fi acest sport, cata onoare poate avea, ce sentimente poate naste.

Domnilor Sandu, Lupescu, Prunea, domnilor patroni sau presedinti de club, domnilor observatori, domnilor arbitri, dragi fotbalisti romani si patimasi suporteri, sper din tot sufletul ca meciul de marti seara sa fi trezit in voi macar un infim sentiment care sa va aduca aminte ca fotbalul nu e cel pe care voi ni-l puneti in fata week-end de week-end.

Pentru ca a declarat ca nu pleaca pana in momentul in care Romania nu va mai avea sanse matematice la calificare.

Conform Voros McCracken (via Football Rankings) Romania mai are 0.63% sanse de calificare la Campionatul Mondial din Africa de Sud.

Acum inteleg dupa ce zicala se ghideaza Victor Piturca in viata: Speranta moare ultima. )

Ducu imi paseaza o leapsa venita pe filiera Tudor, via Andi, leapsa care dupa cum vad merge doar intre baieti.

La mine e usor si problema dezbatuta de leapsa sta cam asa:

TOTDEAUNA mi-as dori sa stau cu orele pe teren, cu zilele in cantoment, sa-mi tremure genunchii inainte de meci, sa sorb o bere dupa antrenament, sa-mi fac ghetele, sa caut zi de zi manusi de portar, sa (mai) fiu fotbalist (sau cum ar spune niste gagii “prieten cu fotbalistii” ).

Urmand istoria lepsei, dar iesind din cercul de bloggeri din Piatra-Neamt il pun pe Hoinaru sa mai lase rp-ul deoparte si sa mai scrie si pe blog .

Am avut ocazia in ultimile doua saptamani sa vad de la fata locului ultimile doua jocuri ale echipei la care am activat atatia ani . Pe langa acestea, sport.ro imi ofera ocazia sa mai vad cate un meci sau doua din divizia B in fiecare saptamana.

De obicei microbistii privesc prima divizie uitand de multe ori ca mai exista si fotbal la un nivel mai slab. Sunt sigur ca trimisii cluburilor din prima liga nu uita de ligile inferioare, dar campionatul asta am inteles de ce numarul jucatorilor straini a crescut enorm in ultimul timp. Divizia B e in acest moment sub orice critica. Daca la divizia C un junior mai creste avand ocazia sa fie pus sub presiune meci de meci in deplasare (prin presiune intelegand injurat, scuipat, atacuri de la genunchi in sus), in divizia B  esti cel mai bun jucator daca nu gresesti. Nu trebuie sa iesi in evidenta. Trebuie doar sa-ti faci treaba. Sa o iei de acolo si sa o dai dincolo si se considera ca ti-ai facut treaba. Nivelul a scazut enorm si e in continua scadere de la an la an. Daca anul acesta echipe ca Brasov sau Arges au avut nevoie doar de inca 2-3 jucatori pentru a face fata in prima divizie, anul acesta nu vad nici o echipa care sa faca fata in divizia A fara vreo 10 transferuri.

De ce s-a ajuns aici? Sunt multe de spus. Principalii vinovati sunt cei de la FRF. Ca majoritatea oamenilor care fac parte dintr-o conducere in aceasta tara, cei de la FRF si-au vazut in primul rand interesul si au uitat ca de ei depinde viitorul fotbalului romanesc (inclin sa cred ca in Romania cuvantul viitor nu e inteles). De la desfintarea campionatului de tineret si pana la ultima decizie de a reduce divizia C la doar 2 serii din cate am inteles (dupa ce acum cativa ani erau 9) toate masurile au fost falimentare. Nu mai putem creste fotbalisti in ritmul asta. Sunt nenumarati sportivi (ca altfel nu am cum sa le spun) in divizia B pentru care fotbalul este o eterna enigma. Nu mai spun ca majoritatea echipelor care vor retrograda din diviza C prin reducerea numarului echipelor se vor desfinta cu siguranta.

Ce e de facut? Sincer nu stiu. As vrea sa cred ca banii ar fi o solutie. Banii investiti nu in fotbalisti de culoare ci in copii si juniori.

Respect hotararea luata pe vechiul blog si nu mai scriu despre fotbalul romanesc, cu exceptia echipei nationale.

Sambata avem in fata un meci decisiv pentru continuarea acestei generatii. Daca europeanul din vara a avut partile lui bune si partile lui rele, dupa infrangerea cu Lituania meciul cu Franta nu poate avea decat doua deznodaminte: victorie, singura noastra solutie de a ramane in cursa pentru calificare si egal sau infrangere, situatie in care cred ca iesim din calculele calificarii, iar Serbia devine principala favorita a grupei.

Problemele nu au ocolit Franta in ultimul timp, dar nu poti garanta victoria cu Franta indiferent de cum te numesti. Problema valorii dintre cele doua echipe nu mai poata fi pusa. Francezii sunt peste noi si ca echipa si ca indvidualitati. Dar acest lucru face fotbalul frumos. Putem invinge Franta cu o singura conditie: sa avem aceeasi atitudine ca in meciul cu ei de la Euro, dar o alta tactica, una in care sa incercam sa le punem probleme. Nu putem sa fim 90 de minute in atac cu Franta, dar putem sa fim mai curajosi.

La fel ca toti microbistii din aceasta tara, sper sa castigam sambata cu Franta. Sa uitam ca ne-a umilit Lituania si sa nu ne luam gandul de la calificare inca de la incaputul campaniei.

HAI ROMANIA!