De la A. (la) Z.

Vine sfârşitul anului aşa că voi scrie câteva articole de trecere în revistă, poate în unele cazuri voi încerca să trag şi o concluzie chiar.

Încep prin a vorbi despre recentul încheiat Campionat Mondial de Handbal Feminin. România a încheiat pe locul 8, mult sub aşteptări. În orice alt sport, cu excepţia gimnasticii şi a canotajului poate, locul 8 în lume ar fi o mare performanţă. Pentru handbalul românesc feminin e o mare nerealizare. Partea şi mai proastă, dacă e să privim spre viitor, e că acest loc 8 mondial, în scurt timp va fi o realizare. Nationalele de tineret şi junioare au început să nu mai fie în primele 3 la turneele finale de campionat mondial sau european, iar la nivelul echipelor de club reuşim să răzbim doar prin Oltchim, care e tot un fel de naţională.

Cu excepţia Campionatului European de anul viitor, acest Campionat Mondial din China a reprezentat o ultima şansă pentru noi. Din păcate a fost o şansă ratată. La o simplă rememorare a meciurilor ne dăm seamă că am făcut un turneu execrabil din punct de vedere sportiv. Echipa naţională a României a semănat mai mult cu selecţionata divizionară care s-a întâlnit pentru prima dată şi a făcut vreo două antrenamente împreună. 90% din golurile fetelor au fost acţiuni individuale, extremele au fost inexistente (dar nu din vina lor) şi totodată ni s-a demonstrat că pivotul nu-ţi poate câştiga meciul mereu. Ne-am apărat dezorganizat. Cred că o analiză mai compexa ne-ar arată cifre crunte dacă e să vorbim de repeziciunea cu care luam şi dădeam gol. Portarul o fi 50% dintr-o echipă, dar doar atunci când şi restul echipei reprezintă 50%.

Banca tehnică n-a ofert nici o soluţie. Nici înainte de meciuri şi nici în timpul lor. Ăsta e unul din lucrurile care au deranjat cel mai tare. Poate nu se mai poate face performanţă la noi aşa cum Trefilov face la ruşi şi poate într-adevăr Tadici e depăşit, dar soluţia oferită de Voina n-a oferit nimic nici pe termen scurt şi cu atât mai mult nici pe termen lung.

Pentru anul viitor avem nevoie de antrenor. După, Dumnezeu cu mila.

Zilele trecute, Luminita Hutupan, unul din marii portari ai handbalului mondial s-a retras din activitate. A lasat in urme zeci de trofee, sute de meciuri internationale si ani de munca. Trecerea aniilor nu iarta pe nimeni si inca o legenda a sportului romanesc trebuie sa lase altora locul.

Desi eram mic cand am cunoscut-o mi-amintesc de Lumi ca si cum ar fi fost ieri. Era portarita dintre buturile Relonului. O tanara extrem de valoroasa, muncitoare, modesta si mereu plina de voie buna. O vedeai mereu cu zambetul pe buze, mai putin atunci cand pierdea. In acei ani Piatra-Neamtul traia o epoca frumoasa. Doua echipe in liga nationala pe langa care se crease o adevarata familie a handbalului. Am fost norocos pentru ca intr-un fel am facut parte din ea. Tata, fost handbalist, se lasese de vreo cativa ani si era arbitru. Weekend de weekend eram la sala. Am trait multe bucurii. Ne stiam familiile, eram prieteni, ieseam impreuna. Handbalul ne lega pe toti. Am si acum o imagine intiparita in minte care ma emotioneaza mereu. Echipa de baieti era la prima clasare pe podium. Ultima etapa era un meci acasa. N-aveam mai mult de 5 ani. Tata cred ca era arbitru asistent, iar eu cu mama eram in tribuna. Cand au primit medaliile m-a busit plansul. Eram un copil, dar avusesem norocul sa inteleg ce inseamna fericirea data de sport.

Cred ca e treia oara in postul asta cand spun ca am fost un norocos. Da. Am fost. Pe langa Luminita am avut ocazia sa cunosc un alt mare portar al handbalului mondial: Viorica Ionica. Lumea a uitat-o. Eu nu. De ce? Pentru ca ma cunoaste, la fel ca si Luminita de cand eram in fasa si pentru ca mi-a fost si profesoara de sport vreo 3 ani de zile. Viorica a fost Luminita acelor ani. Intre anii 1974-1986 a fost portarul echipei nationale, in 6 dintre acesti ani fiind chiar capitanul echipei. A ocupat locul 4 la Olimpiada de la Montreal din ’76 si locul 4 la Campionatul Mondial de la Rostock.

Lumi s-a retras, dar asa cum ea a venit dupa doamna Viorica poate vom avea din nou nu dupa mult timp unul din cei mai mari portari ai handbalului mondial in Romania si de ce nu din nou la Piatra-Neamt. Tot ce pot spera e ca lumea sa nu le uite pe nici una. Eu cu siguranta nu o voi face. Iar daca tot am ajuns intr-o zona atat de emotionala si stiu ca mama imi citeste blogul am s-o rog sa-i transmita un mesaj tatei (pe langa cel de “La multi ani” pe care il adresez amandurora cu ocazia Sfintilor Constantin si Elena): Imi pare rau ca nu te-am vazut jucand…

Marian Cozma, handbalist la formatia ungara Veszprem si pivot al nationalei romane a fost injunghiat in inima aseara si a decedat dupa doua ore. El se afla intr-o discoteca impreuna cu alti doi colegi de-ai sai. Acestia erau de origine sarba si sunt si ei grav raniti.

Nu imi vine sa cred. Zilele trecute am scris un articol despre retragerea lui de la nationala si ieri imi lasase ultimul comment….

Dumnezeu sa te odihneasca, Mariane! Condoleante tatalui sau.

UPDATE: GSP a preluat ultimul comentariu a lui Marian de la postul despre retragerea de la nationala. A scris si ca am sters postul. Am facut asta din respect pentru Marian. Era un articol ce dezbatea subiectul retragerii si acum nu mai are nici un rost.

Ii datorez aceasta continuare a articolului lui Marian. In articolul despre retragerea de la nationala am avut un ton cam agresiv si mi-am cerut scuze si fata de Marian pentru asta. Totodata, l-am felicitat ca si-a expus parerea despre acel subiect. I-am inteles argumentele. Dar toate acestea raman in umbra, acum, cand tot ce conteaza e ca el nu mai e.

Avea 26 de ani, era cel mai bine platit handbalist roman si avea un viitor stralucit inainte. Apropiatii spun ca avea un mare suflet si era un baiat de nota zece. Se spune ca Barcelona era interesata de el si sincer cred ca dorinta lui de a ajunge intr-o zi la Kiel si de a juca alaturi de Karabatic avea sa se implineasca. A muncit, a meritat, dar moartea l-a luat mai repede decat credea.

Grupul marilor sprotivi care ne parasesc mult prea repede se mareste. Marian Cozma li se alatura altor sportivi: Micha Klein, Toni Alexe, Maria Ciocan si multi altii. Dumnezeu sa te odihneasca, Mariane! Nu te vom uita…

Minutul 29 al primei reprize din meciul Romania-Ungaria de la Campionatul Mondial de handbal masculi. Scor 15-12, time-out cerut de banca tehnica a Romaniei. Dupa obisnuitele indicatii date de Omer, se aude un tipat dintre baieti: “Hai bah ca suntem mai buni ca ei!”. Cat de frumos…

Prima faza de joc de dupa time-out Romania inscrie din dubla aeriana.

Indiferent de ce veti face la acest Campionat Mondial, baieti, momentul asta n-o sa-l uit. Hai ROMANIA!

Desi sportul pe care l-am practicat atata amar de vreme este fotbalul, handbalul este primul sport cu care am luat contact pentru ca tata a fost handbalist. Deci nu stiu ce as alege daca m-ati intreba care e pe primul loc.

In aceasta perioada se dispuat in Macedonia Campionatul European de handbal feminin. Cu exceptia meciului cu Spania, nationala Romaniei a prestat un joc foarte bun, ramand in calcul pentru calificarea in semifinale.

Din pacate am pierdut in aceasta seara meciul decisiv cu Norvegia si vom juca pentru locurile 5-6. Am sperat pana in ultimul moment, dar norvegiencele au fost peste noi. Sunt cea mai buna echipa la ora actuala si s-a vazut si in jocul de azi acest lucru. Am incercat cu o echipa schimbata fata de ultima competitie sa le tinem piept, dar nu am putut. Lipsa unor jucatoare ca Galca, Luca, Bradeanu sau Maier ne-a costat. Luminita Hutupan n-a prins o zi foarte buna si astfel ne-a fost imposibil sa avem vreo pretentie.

Pacat. Ar fi fost o buna ocazia pentru jucatoarele tinere sa ia contact cu miza unei semifinale de Campionat European. Dar asta este. Mergem inainte. Ca sa-l citez pe colegul Hoinaru, astea macar au vrut si au putut cat de cat, in comparatie cu niste oameni imbracati in ros-albastru care au alergat fara orizont aseara de la 21:45.