De la A. (la) Z.

Vine sfârşitul anului aşa că voi scrie câteva articole de trecere în revistă, poate în unele cazuri voi încerca să trag şi o concluzie chiar.

Încep prin a vorbi despre recentul încheiat Campionat Mondial de Handbal Feminin. România a încheiat pe locul 8, mult sub aşteptări. În orice alt sport, cu excepţia gimnasticii şi a canotajului poate, locul 8 în lume ar fi o mare performanţă. Pentru handbalul românesc feminin e o mare nerealizare. Partea şi mai proastă, dacă e să privim spre viitor, e că acest loc 8 mondial, în scurt timp va fi o realizare. Nationalele de tineret şi junioare au început să nu mai fie în primele 3 la turneele finale de campionat mondial sau european, iar la nivelul echipelor de club reuşim să răzbim doar prin Oltchim, care e tot un fel de naţională.

Cu excepţia Campionatului European de anul viitor, acest Campionat Mondial din China a reprezentat o ultima şansă pentru noi. Din păcate a fost o şansă ratată. La o simplă rememorare a meciurilor ne dăm seamă că am făcut un turneu execrabil din punct de vedere sportiv. Echipa naţională a României a semănat mai mult cu selecţionata divizionară care s-a întâlnit pentru prima dată şi a făcut vreo două antrenamente împreună. 90% din golurile fetelor au fost acţiuni individuale, extremele au fost inexistente (dar nu din vina lor) şi totodată ni s-a demonstrat că pivotul nu-ţi poate câştiga meciul mereu. Ne-am apărat dezorganizat. Cred că o analiză mai compexa ne-ar arată cifre crunte dacă e să vorbim de repeziciunea cu care luam şi dădeam gol. Portarul o fi 50% dintr-o echipă, dar doar atunci când şi restul echipei reprezintă 50%.

Banca tehnică n-a ofert nici o soluţie. Nici înainte de meciuri şi nici în timpul lor. Ăsta e unul din lucrurile care au deranjat cel mai tare. Poate nu se mai poate face performanţă la noi aşa cum Trefilov face la ruşi şi poate într-adevăr Tadici e depăşit, dar soluţia oferită de Voina n-a oferit nimic nici pe termen scurt şi cu atât mai mult nici pe termen lung.

Pentru anul viitor avem nevoie de antrenor. După, Dumnezeu cu mila.

Pentru ca a declarat ca nu pleaca pana in momentul in care Romania nu va mai avea sanse matematice la calificare.

Conform Voros McCracken (via Football Rankings) Romania mai are 0.63% sanse de calificare la Campionatul Mondial din Africa de Sud.

Acum inteleg dupa ce zicala se ghideaza Victor Piturca in viata: Speranta moare ultima. )

Astazai, 8 ianuarie, Adrian Mutu implineste 30 de ani. Ii urez toate cele bune si sper ca dorinta sa, aceea de a se califica la mondiale, se va indeplini.

Parca mai ieri era pustiul talentat care isi facea loc printre “monstrii sacri” ai fotbalului romanesc in nationala. Parca acum cateva zile il achizitiona Inter. Dar timpul trece repede si cred ca de abia azi regretele isi ating punctul culminant. De abia azi Briliantul isi da seama cat timp a pierdut si cat de multe putea sa faca.

E o zi importanta pentru Mutu, dar e si o zi importanta pentru fotbalul romanesc, mai bine zis pentru iubitorii fotbalului. De ce? Pentru ca azi ne dam seama cel mai bine care este diferenta intre generatii. Unul dintre jucatorii exponentiali ai nationalei (in aceasta categorie mai intra doar Chivu) schimba prefixul. Si nu, nu face 20 de ani. A ajuns la prefixul la care cariera de fotbalist se incheie.

Comparatiile dintre aceasta generatie si “generatia de aur” au fost multiple. Si atunci aveam doi jucatori exponentiali pe acelasi profil ca al celor doi de azi: Popescu, omul cerebral, inteligent, fotbalist care inspira incredere si care era stalpul de baza al apararii si Hagi, geniul, omul cu pasa decisiva, omul cu golul, fotbalistul ce-ti lua ochii. Daca intre cei doi jucatori de profil defensiv e greu sa distingem diferente, intre geniile celor doua generatii sunt multe lucruri care difera. Amandoi au tras echipele dupa ei, amandoi au fost decisivi, amandoi au ridicat tribunele in picioare si amandoi au facut prostii, doar ca unul dintre ei le-a facut cand nu trebuia. Ne amintim bine ca si Hagi a scuipat, si Hagi a sarit la bataie, si Hagi si-a aratat partea mai putin buna, dar a facut toate astea cand nu mai putea. Le-a facut cand ar fi vrut sa mai fie la fel ca in tinerete dar fizicul nu ii mai permitea. Mutu a gresit cand avea lumea la picioare, a gresit in momentul in care mai avea mult pana in punctul maxim. De aceea azi Mutu nu a jucat la Real si la Barcelona, n-a castig nici Cupa Uefa si nici Supercupa Europei.

Nu trebuie sa-l judecam. Pana la urma a tras echipa dupa el in nenumarate randuri. Nu ne ramane decat sa speram ca in cei cativa ani de fotbal ramasi Mutu va da totul si va duce nationala Romaniei din nou la un Campionat Mondial.

Romania-Franta 2-2. A fost un punct castigat de Piturca si 3 pierdute tot de el. Am inceput bine, prin bine intelegandu-se cu atitudine, cu un gol norocos si cu unul din faza fixa. Ce am mai primit dupa? O singura faza de fotbal facuta de Chivu si Muresan in prima repriza. Nu e cine stie ce, dar oricum mai mult decat in ultimile 5 meciuri ofociale ale nationalei, adica cele cu Lituania, Insulele Feroe si de la Campionatul European.

Cel mai rau e ca viitorul nu suna prea bine. Din pacate Romania nu prea a jucat fotbal nici de data aceasta. Un joc fara prea multe idei, bazat la fel ca si pana acum pe o aparare exacta si pe iesiri pe contraatac. Dureros e ca am jucat cu o echipa a Frantei mult sub cea din anii trecuti. Am jucat cu o echipa care in primele minute parca vroia sa-l faca pe Domenech sa-si dea demisia inca de la pauza.

Mai e de notat ca Gradinescu a innebunit dupa ce Carmen Trandafir i-a facut un copil. Ori e mana in mana cu Mircea Sandu ori nu se mai intersecteaza cu realitatea. Ne-a spus de vreo cateva ori ca un punct este bun si trebuie sa ne multumim cu acest rezultat. Din cate stiu eu am pierdut cu Lituania in prima etapa, iar Franta a pierdut in Austria. De ce ar trebui sa ne multumim cu un punct in fata unei echipe care daca ar juca acum cu Spania ar pierde de la 3-0 in sus? Nu inteleg. Am mai aflat ca daca ne lipsesc 2-3 jucatori nu mai avem pe cine sa bagam de pe banca. Inlocuitorul lui Daniel Niculae (jucatorul de care Piturca si-a batut joc aducandu-l pana pe aeroport si apoi renuntand la el), si anume Florin Costea, ne-a cam aratat ce stie: “Sa moara mama”. Atat poate.

Pacat. Intr-o vreme jucam fotbal. CFR ne-a aratat ca nu mai exista echipe mari si o echipa din Romania poate invinge Roma si poate face egal cu Chelsea fara sa stea 11 pe linia portii. Dar la nationala parca totul se schimba. De ce in cazul echipelor de club nu mai exista echipe mari, dar Romania cand joaca cu Franta, o umbra de echipa, trebuie sa-si vada lungul nasului? Ne amagim si asta nu e bine. Ne scuzam esecurile miseleste.

De remarcat Ogararu, care dupa umilinta neconvocarii la Campionatul European si in nenumarate alte randuri isi face mereu datoria cand se apeleaza la el. Tot la capitol “pe plus” il trec pe Muresan. Un jucator modest si muncitor care a facut un meci foarte bun. La rubrica “0 lei, 0 bani” il notam pe Mutu. Un jucator care daca nu avea numele asta nici nu stiam ca a jucat.

Din pacate acest meci nu ne-a adus prea multe lucruri bune. Sunt de aceeasi parere: cred ca am pierdut o calificare aproape dinainte sa inceapa campania. Doar o minunue, si prin minune spun victorie in Franta, in Serbia, acasa cu Serbia, in Austria si in Lituania, ne mai poate aduce calificarea. Cam greu, asa-i?

Mai sunt cateva ore pana la meciul cu Franta si o informatie de ultima ora m-a dat peste cap. Ioana Cozma ne anunta pe Sport.ro intr-o transimie in direct de la Constanta ca pentru prima data nationala va juca pe o prima pentru un singur meci. Dupa cum stie toata lumea, pana acum la nationala, banii se luau la sfarsit de campanie in functie de rezultate, de calificare, de minutele jucate etc. De data asta nu. Cei trei magnifici de la conducerea FRF, au gandit (sau mai bine zis i-a fulgerat, ca mi-e imposibil sa cred ca au gandit) ca jucatorii vor fi mai motivati daca vor avea si o prima pentru acest decisiv meci cu Franta.

Am innebunit cu totii. Am ajuns sa jucam la nationala pentru bani? Fratilor, orice om care isi iubeste tara si iubeste si sportul lacrimeaza de fiecare data cand aude imnul cantat pentru compatrioti. Stim cu totii ca pentru un sportiv ascultarea imnului reprezinta cea mai mare recunostinta. Sa-ti reprezinti tara e visul majoritatii copiilor care isi vad idolii sportivi la televizor. Dar noi vad ca nu mai avem aceleasi valori.

Daca as fi fost in locul lui Chivu cand Lupescu a venit sa le spuna ca joaca pe prima l-as fi scuipat in ochi si i-as fi tras si o palma. Patriotism, onoare, recunostinta, spiritul sportului? Unde sunt toate acestea?

Am ajuns rau. Am ajuns sub orice critica a moralitatii.