Zilele trecute, Luminita Hutupan, unul din marii portari ai handbalului mondial s-a retras din activitate. A lasat in urme zeci de trofee, sute de meciuri internationale si ani de munca. Trecerea aniilor nu iarta pe nimeni si inca o legenda a sportului romanesc trebuie sa lase altora locul.
Desi eram mic cand am cunoscut-o mi-amintesc de Lumi ca si cum ar fi fost ieri. Era portarita dintre buturile Relonului. O tanara extrem de valoroasa, muncitoare, modesta si mereu plina de voie buna. O vedeai mereu cu zambetul pe buze, mai putin atunci cand pierdea. In acei ani Piatra-Neamtul traia o epoca frumoasa. Doua echipe in liga nationala pe langa care se crease o adevarata familie a handbalului. Am fost norocos pentru ca intr-un fel am facut parte din ea. Tata, fost handbalist, se lasese de vreo cativa ani si era arbitru. Weekend de weekend eram la sala. Am trait multe bucurii. Ne stiam familiile, eram prieteni, ieseam impreuna. Handbalul ne lega pe toti. Am si acum o imagine intiparita in minte care ma emotioneaza mereu. Echipa de baieti era la prima clasare pe podium. Ultima etapa era un meci acasa. N-aveam mai mult de 5 ani. Tata cred ca era arbitru asistent, iar eu cu mama eram in tribuna. Cand au primit medaliile m-a busit plansul. Eram un copil, dar avusesem norocul sa inteleg ce inseamna fericirea data de sport.
Cred ca e treia oara in postul asta cand spun ca am fost un norocos. Da. Am fost. Pe langa Luminita am avut ocazia sa cunosc un alt mare portar al handbalului mondial: Viorica Ionica. Lumea a uitat-o. Eu nu. De ce? Pentru ca ma cunoaste, la fel ca si Luminita de cand eram in fasa si pentru ca mi-a fost si profesoara de sport vreo 3 ani de zile. Viorica a fost Luminita acelor ani. Intre anii 1974-1986 a fost portarul echipei nationale, in 6 dintre acesti ani fiind chiar capitanul echipei. A ocupat locul 4 la Olimpiada de la Montreal din ’76 si locul 4 la Campionatul Mondial de la Rostock.
Lumi s-a retras, dar asa cum ea a venit dupa doamna Viorica poate vom avea din nou nu dupa mult timp unul din cei mai mari portari ai handbalului mondial in Romania si de ce nu din nou la Piatra-Neamt. Tot ce pot spera e ca lumea sa nu le uite pe nici una. Eu cu siguranta nu o voi face. Iar daca tot am ajuns intr-o zona atat de emotionala si stiu ca mama imi citeste blogul
am s-o rog sa-i transmita un mesaj tatei (pe langa cel de “La multi ani” pe care il adresez amandurora cu ocazia Sfintilor Constantin si Elena): Imi pare rau ca nu te-am vazut jucand…
Comentarii recente