Lupta cu propriul sistem. Studiul de caz PD-L

11 Comments

Putem intui modul în care PD-L s-a dezvoltat ca partid și implicit ca putere odată ajuns în frunte. În fond și la urma urmei, creșterea (care de fapt a fost reinventare) procentelor și schimbarea rangului dintr-un partid “suntem și noi cu băieții” la un partid “cel mai șmecher din parcare” într-un timp relativ scurt a avut nevoie de o rețetă. În momentul actual, rețeta folosită începe să se întoarcă împotriva “doctorului” și a “pacientului” (dacă tot am pomenit de rețetă :) ). Situația în care PD-L a ajuns îi face pe mulți să dezerteze. Și nu mă refer la deputați sau la senatori aici (miza lor mi se pare destul de mică, chiar dacă cu ei se joacă moțiunea), ci la oamenii din rândul doi și trei.

În seara aceasta, la Ora de foc pe Realitatea, am avut parte de unul din primele episoade ale acestei lupte cu propriul sistem. Mai precis, Diana Severin, fosta şefă a Direcţiei pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova a venit “să-i dea în gât” în direct pe alții (ca să vorbim pe șleau). Într-o discuție frumos împachetată de moderatori și de invitați (printre care și noul șef de grup parlamentar și noul purtător de mesaj al PSD, Ilie Sârbu :) ) s-a ajuns rapid (dar totodată natural prin discuțiile generale despre evaziune) la acuzele doamnei Severin. Aceasta “a dat în” șeful ANAF, Sorin Blejnar și într-un alt apropiat al PD-L, angajat actualmente  (din câte am înțeles) la ANAF, Ștefăniță Prisăcaru. Fosta directoare (bineînțeles că și fost membru PD-L) a afirmat că Sorin Blejnar nu a făcut nimic în legătura cu niște dosare de evaziune fiscală puse pe biroul acestuia de ea însăși, iar Ștefăniță Prisăcaru a informat-o cu privire la demiterea ei din funcție pe motiv de neprimire de șpagă. Nu intrăm în detaliu pentru că nu asta mă interesează.

Trecând toate acestea în planul comunicațional ce putem înțelege? Putem anticipa faptul că acest episod va face parte dintr-un lung serial. Mai precis, ieșirea oamenilor PD-L din sistem și acuzele aduse de aceștia oamenilor rămași în sistem și sistemului în general poate fi noua temă principală de atac a opoziției. Ipoteza mi se pare viabilă, iar succesul acestui tip de război cred că va sta în cât vor fi dispuși foștii să spună și ce “vor avea la mână”.

Foarte interesant de urmărit a fost și ce s-a întâmplat după această primă parte a emisiunii în care a fost invitată doamna Severin, iar prin telefon a intrat Sorin Blejnar pentru a răspunde acuzațiilor (nu cu prea mult succes). Cine credeți că a fost invitat în a doua parte a emisiunii? Victor Ponta :) . Asta în timp ce Crin Antonescu își omora timpul cu Gâdea și Ciuvică la Antena 3.

PSD-ul pare a înțelege mai multe decât PNL-ul la momentul actual. Sau dacă nu e vorba de înțelegere a problemelor atunci cu siguranță e vorba de anticipare. Punctual: lumea care stă și se uită la Gâdea sau îl ascultă pe Ciuvică nu mai trebuie “câștigată” (gata, treci la alt nivel). E lesne de înțeles că venind din postura de opozant într-o emisiune în care în prealabil oameni “de-ai lor” au venit să-i critice și să le dea în vileag “mersurile” e mult mai eficient din punct de vedere comunicațional.

Chiar sunt curios dacă episodul din această seara va rămâne unul sporadic sau e doar începutul…

Victor Ponta începe să semene cu Cozmin Gușă

1 Comment

Că Ponta l-a făcut cu ou și cu oțet pe predecesorul său, Mircea Geoană, cred că am aflat cu toții. Și mai interesant e că amplul interviu reprezintă cea mai virulentă apariție a lui Ponta de când e președintele PSD. Cel puțin mie așa mi se pare. De ce acum? Pot fi ridicate mai multe ipoteze. De ce în Evenimentul Zilei? Greu de spus. Vă invit să citiți întregul interviul aici, dar și răspunsul lui Geoană aici. Unde e răspunsul lui Geoană? În Hotnews :) .

Cu toate că atacurile punctuale lansate în interviu au fost numeroase, ele nu sunt foarte importante din punct de vedere comunicațional. Întregul e mai important. Pot înțelege rațiunea acestui întreg: poporul e cu nervii la pământ din cauza situației actuale, Băsescu îl scoate din minți pe zice trece etc., iar din când în când același popor își amintește că în decembrie s-ar fi putut schimba ceva. De ce persistă atât de mult această senzație? Nu pentru că Geoană+PSD ar fi fost cine știe ce sculă de basculă, ci pentru că simbolistica unui scrutin prezidențial e foarte importantă. Fie că votezi cu unul sau cu altul, fie că nu vă votezi deloc, fie că spui că te interesează, fie că spui că nu dai doi bani pe ce se întâmplă, în rarele momente când te gândești aștepți o schimbare. Asta pentru că se încheie un ciclu și începe altul. Pe baza acestui raționament pot înțelege obiectivul interviului, dar, din scurta mea experiență, am învățat că deseori în politică ce iei cu o mână dai cu cealaltă.

În interviul amintit, ziaristul aduce aminte de Cozmin Gușă într-o discuție legată de datoriile partidului din campanie. Eh, după acest interviu Ponta îmi seamăna din ce în ce mai mult cu Cozmin Gușă. De ce? Pentru că se arată disponibil să calce pe cadavre. Asta îl poate ajuta pe termen scurt, dar și de această dată trag aceeași concluzie pe care o trăgeam și după articolul Liderii opoziției la apel: nu-l văd bine pe viitor.

Să ne amintim că Victor Ponta a fost purtătorul de cuvânt al lui Mircea Geoană în campania prezidențială și oricât încearcă să minimizeze acest lucru el nu rămâne lipsit de importanță. Să fii purtător de cuvânt într-o campanie prezidențială nu e ca și cum ai fi propus director la nu știu ce deconcentrată (că tot e la modă cuvântul) de către partid. Mi-e imposibil să cred că un om se raliază unei astfel de cauze și într-o asemenea poziție fără a crede în victorie. Nu cred că Ponta, neîncrezător fiind în puterile candidatului propriu, a fost obligat să-i fie purtător de cuvânt (poate doar obligat de interes). Totodată, acuzele ce reies din interviu nu sunt legate exclusiv de înfrângere, ci sunt probleme ce au dăinuit în timp.

Acum eu ce să înțeleg? Că Ponta și-a dat seama în 7 decembrie că mogulii conduc PSD? Să fim serioși.

În altă ordine de idei, câte avantaje și câte dezavantaje îi va aduce lui Ponta această predispoziție de a călca pe cadavre rămâne de văzut.

Liderii opoziției la apel

4 Comments

Am urmărit cu interes prestația celor doi lideri ai opoziției, Ponta și Antonescu, de la Realitatea TV, în această seara. N-am mai avut puterea să-l urmăresc pe Ponta și la Antena 3 din păcate, dar nu cred că am pierdut ceva.

Ponta îmi pare din ce în ce mai plin de sine și nu-l văd bine. “Neobrăzarea” prin care pe l-a făcut pe Hurezeanu (mai pe față, mai pe dos) comunist nu-mi arată decât că anii 2003-2004 au fost cei mai prolifici în plan educațional pentru Victor, dacă înțelegeți ce vreau să spun…

Ponta nu renunță la retorica populistă și vine cu soluții de genul TVA 0% la produsele de bază, soluție ce poate fi tradusă foarte ușor prin “hai cu votu’ la următoarele alegeri parlamentare că avem o foame…”. Am spus parlamentare pentru că așa cum bine a spus pe Twitter George Vișan anticipatele nu pot fi decât un vis erotic pentru Ponta sau pentru cine și le mai închipuie. Să mi-i arate mie pe ăia care vor vrea să-și piardă anii de mandat și banii cheltuiți în campanie.

Am remarcat totodată cum problemele aduse deseori în discuție de PSD cu privire la PD-L sunt scoase la iveală de Ponta în propriul partid cu o lejeritate demnă de invidiat. La întrebarea lui Adrian Ursu legată de componența unui eventual guvern PSD, președintele social-democrat a spus că vede guvernul exclusiv politic, având nevoie pentru ducerea la bun sfârșit a politicilor până și de ultimul om de nu știu unde. Aha. Deci în contextul actual în care toată lumea se plânge că până și femeia de serviciu de la nu știu ce instituție e pdl-istă, tu ieși și spui că în eventualitatea unei guvernări social-democrate ai nevoie de toți oamenii?

Aceeași situație și când vine vorba despre problemele de comunicare. Că în guvernul Boc fiecare spune ce vrea și că ce a spus azi unul e retras mâine de altul asta am aflat cu toții. Dar cum ar putea explica opoziția faptul că eu (un cetățean cât de cât informat zic eu), spre exemplu, n-aș putea să spun măcar două cuvinte despre vreun plan de redresare economică propus de PSD sau PNL. Plecând, bineînțeles, de la premisa că ele (planurile) ar exista. Că tot sunt în postul unde citez din clasici :) mai adaug o singură remarcă: cum bine a spus Mihnea de la Codex la un moment dat, televizualul e invadat de vuvuzele de partid. Mă îndoiesc că astfel de vuvuzele percep măcar termenul de “plan”, nu mai vorbesc despre “redresare” sau “economie”.

În legătură cu liberalul Crin Antonescu am să fac o singură remarcă. Mi s-a părut cel puțin forțată tema tristeții pricinuite de venirea fluturașului de salariu. Asta pentru că a venit din gura președintelui Partidului Național Liberal.

Tot o singură idee și despre președintele PC, Daniel Constantin, intrat în direct prin telefon. De fapt nici măcar nu e o idee ci un citat din domnul mai sus menționat: “PC este un partid de centru-dreapta” :) . Dacă afirmația nu vă stârnește râsul ceva e în neregulă. :)

P.S. Închei prin a atrage atenția că abordarea mea este legată în principal de aspectele comunicaționale, iar articolele mele de acest fel trebuie privite în concordanță. Dacă spun că Ponta dă dovadă de lipsa de tact sau că fluturașul lui Antonescu nu a fost ok, asta nu înseamna că-s pdl-ist.

Cine se pregătește pentru suspendarea lui Băsescu?

4 Comments

Ultimile zile au adus pe piață două sondaje: unul cu privire la scena politică actuală, altul legat de cât de rău le pare românilor după perioada comunistă. Nu pot trage decât o singură concluzie de aici: cineva se pregătește de suspendarea lui Băsescu. Dar cine?

Puteți veni să-mi spuneți ca nu e așa, dar în cazul astă care ar fi rostul sondajelor enumerate mai sus. Să fim serioși, PD-L-ul e în pământ până la gât, iar primul scrutin de alegeri e departe.

PNL-ul și Antonescu par că nu vor să se mai frigă încă o dată (oare doar la suprafață?) și văd suspendarea oportună doar în cazul în care Băsescu refuză numirea unui premier desemnat de o posibilă majoritate PSD+PNL+mai știu eu cine. Voiculescu pare că s-a săturat de letargie și se trezește acum, în jurul datei de 20 iulie, că pe data de 1 iulie a propus el suspendarea președintelui. Hilar. Măcar de l-ar fi lăsat pe băiatul ală, Daniel Constantin (cică șef la PC – adică șef peste un personal computer cum bine sesiza cineva pe twitter), să iasă în față cu fumigena asta. Mai afla lumea de el. Ponta pare a fi singurul care întrezărește suspendarea. A ieșit azi și a spus că că PSD-ul a început negocierile cu parlamentari de la PD-L pentru crearea unei majorități (interesant negoț; mă întreb ce le dă în schimb).

De trecut în revistă și un aspect al sondajului IPP. Pe lângă necesarele întrebări legate de suspendarea președintelui și opțiunea de vot pentru partide, s-a mai introdus o chestie: cică cu care dintre candidații de la prezidențialele din 2009 ați vota dacă mâine ar fi alegeri. M-a bufnit râsul :) . Adică nu cu cine ați vota dacă s-ar organiza mâine alegeri prezidențiale, ci cu care dintre Antonescu, Geoană ( :) )) ) și Băsescu.

Acum vă las pe voi să vă dați cu părerea. Eu am subliniat ce aveam de subliniat :) .

Mai nou se ocupă Daciana de comunicarea PSD?

No Comments

Sau s-a înscris Cernea în partid? În orice caz, “ACUM” văd că e cuvântul de ordine în opoziție.

Jurnalul Național print

Azi, despre presă

No Comments

Pentru astăzi propun 3 articole spre citire. După citire propun și tragerea unor concluzii:

  • 28 noiembrie 2000 – articol scris de Ion Cristoiu
  • 24 septembrie 2001 – articol scris de Cornel Nistorescu
  • 26 februarie 2010 – articol scris de Gabriela Vrânceanu Firea

Unde e presa românească de azi? La pământ. De ce? Pentru că un editorial publicat în 2000 într-un ziar de partid e mult mai realist și mai obiectiv decât un editorial publicat în 2010 într-un ziar economic, pentru că jurnalistul care a creat o școală de presă și care a scris în 2001 un articol superb azi a distrus un ziar și recurge la titluri de genul “Nutzy – Spaima Puții”, pentru că un alt jurnalist schimbă taberele trecând de la o extremă la alta, pentru că un fost purtător de cuvânt al guvernului își permite să publice în anul 2010, într-un editorial de ziar economic, niște mizerii, iar argumentele pot continua la nesfârșit.

Îi mulțumesc doamnei profesoare AMT pentru că mi-a reamintit cam unde e presa română de azi.

Cine ne conduce

3 Comments

Hotnews a anunțat că surse parlamentare le-au șoptit că deputații Ioan Timiș și Mihai Banu se pregătesc să părăsească PNL. O curiozitate bolnavă m-a făcut să vreau să aflu mai multe despre ei, interesant fiind de ce face un parlamentar (pe lângă faptul că e parlamentar). Să ne aplecăm puțin asupra lui Ioan Timiș zic.

Ioan Timis nu face prea multe. El e parlamentar. În adevăratul sens al cuvântului. Din ’90 și până în prezent el a fost doar parlamentar (cu o singură pauză între ’96 și 2000, pauză în care a devenit lector universitar la Universitatea din Petroșani; no ofense, dar chiar există așa ceva?!). Da. Ați auzit bine. De 20 de ani el e parlamentar. Să nu vă mirați că nu ați auzit de el. Nici nu aveați cum. N-a făcut nimic remarcabil cu excepția faptului că a schimbat partidele ca pe șosete. A fost președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională Hațeg, a câștigat primul mandat de parlamentar fiind membru FSN în ’90, a câștigat al doilea mandat în ’92 din partea PD, în ’95 a urmat o scurtă perioadă de independență, în 2000 a revenit la prima dragoste (Camera Deputaților) din partea PSD de data aceasta (PDSR la acea vreme). În 2004 a mai câștigat un loc de parlamentar, tot din partea PSD, dar în 2006 a avut problemă cu o ureche, s-a dezechilibrat și a tras spre dreapta, la PNL (asta după încă o scurtă perioadă de independență). Acum se pare că urechea s-a vindecat și lasă dreapta pentru colegii independenți (și viitori progresiști), independenți care zic că trag spre centru-stânga.

Întrebarea e: ce a făcut tânărul profesor de la Școala Peștiana de a ajuns să-și ducă traiul din meseria de parlamentar? Răspunsul cred că se află în perioada ’82-’89 când a fost șef de filială la OJT Hațeg.

Puteți schimba sigle și nume, puteți face revoluții ale bunului-simț, puteți să vă puneți tituleștii la conducere, comuniștii n-au murit ci fac guvern din umbră (că tot e la modă sintagma).

Exercițiu de imaginație propus de Dan Voiculescu

No Comments

Printr-o scrisoare deschisă adresată oamenilor din PSD, PNL și PC, Dan Voiculescu propune înființarea Alianței Social Liberală, acum ori niciodată. Citez un paragraf situat aproape de finalul scrisorii: “Pentru ca PSD şi PNL să nu devină, treptat, doar partide istorice, trebuie formată, în cel mai scurt timp, Alianţa Social Liberală, trebuie elaborat un program politic temeinic şi trebuie construit un guvern din umbră solid, care, prin contrast, să demonstreze precaritatea Executivului în funcţie şi să-i convingă pe români că există alternativă.

Îmi permit să-l contrazic pe Dan Voiculescu într-un anumit punct de vedere. Tocmai înființarea Alianței Social Liberale va face din PNL un partid istoric. E adevărat ca e posibil ca PNL-ul să nu moară, ci să se transforme. Mai exact. Alianța Social Liberală reprezintă moartea Partidului Național Liberal așa cum el se prezintă acum, adică un partid de dreapta. Acest lucru nu reprezintă neapărat trecerea totală pe linie moartă. Nu. Dacă e să ținem cont de faptul că PNL face parte la nivel european din ALDE, partid din care fac parte majoritatea liberalilor europeni, liberali europeni care în multe țări și societăți europene se situează la stânga eșicherului politic, această alianță propusă de Dan Voiculescu nu mai reprezintă o struțo-cămilă așa cum au spus unii în aceste zile. Oficializarea alianței în termenii propuși de Dan Voiculescu înseamnă doar acceptarea de către liderii liberali a faptului că PD-L va rămâne singurul partid așa-zis de dreapta din România.

Precizările de mai sus trebuie percepute doar în contextul oficializării alianței, fapt chiar imposibil pentru unii decidenți din interiorul partidelor. Prin urmare, ideile de mai sus reprezintă doar un joc al imaginației și totodată continuarea jocului de imaginație al lui Dan Voiculescu. :)

Aici sunt banii dumneavoastra!

11 Comments

UPDATE: La foarte scurt timp dupa publicare, albumul de la ziua de nastere a Dianei Videanu a fost sters de catre pretenara Cristina Anghel. Se pare ca si in miez de noapte telefoanele odraslelor suna. Presimt cum facebookul va pierde in scurt timp zeci de conturi de copii de bani gata. Va fi efectul “Ana Geoana”, un fel de “Toni Tecuceanu” cand vine vorba de gripa porcina.

Fiica lu’ “Mihaela, dragostea mea”, semi-nud pe facebook, deja a facut inconjurul Romaniei. La doar 14 ani, prostanaca-junioare debordeaza de lipsa de pudicitate si de minte. Nu m-am multumit doar cu Ana si am facut o scurta ancheta. Ce-am gasit? Imediat va spun.

La una din pozele unei anume Cristina Anghel, Ana lasa un comment de genul “ce sexy sunteeeti :*”. Ghiciti cine e al doilea personaj din poza? Daaaaaaaaaa! Diana Videanu! Si noi care credeam ca imperecherile dintre PSD si PDL s-au incheiat odata cu povestea dintre Eba si Hrebe Jr… Da dragilor, Diana a lu’ Adriean si Ana a lu’ Mircea sunt prietene. A se observa in poza de mai sus comentariul lasat de Diana, cu referire la ea si la prietena Cristina Anghel: “♥ ♥ ♥ The Queens of THE KING’S ♥ ♥ ♥”.

Stati ca nu s-a terminat aici. Domnisoara Anghel ne mai pune la dispozitie un album de poze memorabil: “Vidy’s and Crishy’s 17th Birthday Party ♥ ♥ ♥”. Adica niste poze de la ziua de nastere a Cristinei si a Dianei Videanu. Faceti click cu incredere aici. Veti vedea o familie Videanu fericita. Veti putea observa blanuri opulente, rochii marete, coronite de printese, club de fite, sampanii flambante, animatori, ospatari, invitati unul si unul.

Da dragii mei, aici sunt banii dumneavoastra, in lamborghiniul lui Honorius, in range roverul Ebei, in blanurile Dianei, in costumele de baie ale Anei. Banii dumneavostra sunt acum in buzunarele unor copii ai caror parinti v-au furat si v-au batjocorit de 20 de ani incoace. In aceste conditii, urmatoare melodie poate inlocui cu brio imnul national, “Desteapta-te romane”.

Organizarea de care dau dovadă partidele mă face să zâmbesc

2 Comments

Priviți două dintre materialele pe care le-am primit astăzi de la cortul PNL aflat în Piața Rosetti.

Older Entries