De la A. (la) Z.

Am mai abordat de câteva ori problema educației pe acest blog. O consider prioritară în acest moment pentru România alături de problema sistemului de sănătate.

Cei care am trecut în ultimii ani printr-un bacalaureat știm că examenul nu are relevanță. Din păcate exemplul nu e unul singular. Nici sistemul universitar și nici cel care facilitează intrarea la liceu nu duc lipsa acestor examene irelevante, însă bacalaureatul stă cel mai prost. Cauza? Desele schimbări și eternele metode de copiat. Bacalaureatul a ajuns un examen înaintea căruia îți dorești să poți vorbi și să ai supraveghetori “de treabă” mai mult decât orice. Consecința? Scara valorilor inversată; elevi slabi cu note mai bune decât ale elevilor buni; elevi cu o diplomă, dar cu extrem de puține cunoștințe.

Am primit cu reticență măsurile pe care noua lege a educației și le dorește aplicate. La fel am primit și noul sistem al examenului de bacalaureat. Mai puține probe scrise și probe irelevante prin care să-ți dovedești (in)competența. Schimbare de dragul schimbării. Am aflat stupefiat și vestea conform căreia la subiectul de literatură elevii au avut de “înfruntat” caracterizarea unui personaj dintr-un basm. Fie vorba între noi, subiect de clasa a cincea.

Cu toate acestea rezultatele au fost dezastruoase. Procent de promovabilitate mai mic cu 13% față de anul trecut. Sunt grăitoare aceste rezultate? Doar dintr-un anumit punct de vedere: fiecare nouă generație e mai slabă decât cea precedentă. Dar nu (doar) din vina lor. Copiii sunt dați peste cap de un sistem irelevant și în beția vârstei își propun doar promovarea examenului prin orice metodă (la fel aș face și eu în locul lor).

Cruntă mi se pare situația prin care această generație e folosită în scop politic. Să dezvoltăm. Parcă mai mult ca niciodată subiectele par a fi de partea elevilor. Dar hop, vin rezultatele! Stupoare! Note extrem de mici. Imediat ministrul Funeriu iese și afirmă triumfător că aceste rezultate creionează adevărata stare a sistemului educațional românesc, legitimând în acest fel schimbarea examenului de bacalaureat și “cerând” astfel indirect sprijin pentru celelalte măsuri prevăzute de noua lege a educației. Curios șir de coincidențe.

Mă gândesc cu groază la ce urmează…

Împinși de la spate de cei peste 1000 de spectatori, dintre care 80 și ceva bloggeri și twitteriști , stejarii au învins sâmbătă Georgia cu 22-10, păstrând astfel șanse pentru calificarea la Cupa Mondială. Îi felicit încă o dată pe băieți pentru rezultat. Felicitări primește și FRR pentru deschiderea față de online. Un alt fapt de notat e că sectorul B1 va fi de acum sectorul oficial al bloggerilor și twitteriștilor .

La fel de frumos a fost și ieri la #rugbytweetmeet. Cum spuneam și pe twitter, a fost de departe cea mai reușită ediție. Mi-a făcut o deosebită plăcere să-i cunosc personal pe stejarii (și la propriu și la figurat ) Dima, Carpo și Lazăr. Le urez încă o dată ce le-am urat și ieri: multa baftă în Portugalia!!!

Pentru mai multe informații, poze sau filmulețe contactați cu încredere #rugbytweetmeet pe twitter, dar și dropgol.ro.

Nu pot încheia decât prin a-mi cere scuze lumii blogosferice pentru ratarea transformării din pauza meciului . O scurtă trecere în revistă a faptelor pentru cei în necunoștință de cauză: în pauza meciului s-a organizat un concurs de transformări pentru suporteri; eu am avut unul din bilete câștigătoare; m-am dus pe teren încurajat frenetic de sectorul bloggerilor; mi-am facut avant și am ratat . Cu toate acestea consider că am punctat la impresia artistică. :p

În altă ordine de idei, experiența transformării a fost foarte interesantă. A fost primul meu contact cu mingea ovală și cu toate că am luat contact cu cea rotunda zece ani la rand n-a fost același lucru .

P.S. La cererea răutăcioșilor pun link către filmulețul ratării. Asta ca să mă fac de râs până la capăt

Mii de mulțumiri lui Vlad Dulea pentru poză

Îmi face o deosebită plăcere să vă anunț că am publicat un articol cu titlul “Politics in Romania, twenty years on” în revista Behind the Spin, public relations for students and young practitioners. Puteți citi articolul aici.

Mii de mulțumiri pentru ajutorul dat Oanei Jinga, a mea colegă momentan plecată în UK, dar și lui Mihnea și lui Cristi pentru sfaturi.

Dragilor, am la dispoziție 2 bilete pentru meciul de rugby de sâmbătă dintre România și Spania, stadion Arcul de Triumf, ora 14. Din lipsă de idei și pentru că, probabil, cei doi trei cititori ai acestui blog s-au lăsat deja convinși să meargă la meci vroiam să nu mai fac concursul. Dar m-am răzgândit.

Prin urmare, primește două bilete la meciul de sâmbăta (că na, poate nu vrea să vină singur) cine promite solemn, cu mâna pe Biblie și fără să jure strâmb ca Băsescu și Geoană, că va veni și la meciul de pe 13 februarie cu Germania acasă. În caz că nimeni nu se arată interesat biletele nu se reportează .

Azi am fost la conferința de presă organizată la Federația Română de Rugby (FRR) cu prilejul meciului contra Spaniei, meci din cadrul Cupei Europene a Națiunilor. Stejarii îi vor întâlni pe iberici sâmbătă de la ora 14 pe stadionul Arcul de Triumf.

Sorin Socol, căpitanul naționalei, a declarat că atmosfera în cadrul tricolorilor e una foarte bună cu toate că naționala nu mai are voie să facă nici un pas greșit în cele 5 meciuri rămase din campania de calificare pentru a se califica direct la Cupa Mondială.

Tot în cadrul conferinței de astăzi, FRR a anunțat prelungirea parteneriatului încheiat cu CEC Bank și pentru anul 2010.

Sâmbătă voi fi și eu la stadion, lucru pe care vă invit să-l faceți și voi. Românii au nevoie și de alte sporturi în afară de fotbal. Și nu e vorba că am ceva cu fotbalul, știți foarte bine că e sportul pe care îl iubesc cel mai mult, dar ce se întâmplă la noi nu mai e fotbal, ci doar afacere, ipocrizie, mârlănie, prostie și doar din când în când puțin fotbal. Din această cauză am acceptat să pun umărul, așa cum pot eu, la promovarea rugby-ului, un sport deosebit de frumos.

Închei cu o scurtă remarcă. De ani buni îmi tot ies peri albi când văd ce a ajuns o bună parte din jurnalismul sportiv în România. Astăzi am avut o nouă mostră de neprofesionalism. La conferința organizată de FRR au participat niște gagici (nu spun de unde că nu are nici un rost) care își spuneau reportere. Lipsite de orice pudoare fetele au năvălit cu întrebări. Toate bune și frumoase doar că nici una dintre ele nu avea nici în clin nici în mânecă cu sportul. Nici întrebările și nici reporterele.

Zilele trecute, noul şi vechiul nostru preşedinte a făcut o scurtă vizită la OTV. N-am avut puterea să-l urmăresc, mă distrugea contextul, dar cu toate acestea l-am prins într-un moment în care amintea de reforma sistemului educaţional. Foarte plastic şi simplist ne spunea cum elevului român îi este umplut capul cu informaţii nefolositoarea, fiind necesară o reducere a materiilor până la maxim 6-7.

Nu ştiu de ce, dar când e vorba de reforma asta a sistemului educaţional mă atac tare. Asta poate pentru că e una din cele mai spinoase chestiuni cu care vom fi nevoiţi să ne confruntăm în următorii ani.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu n-am făcut scolioză când am cărat ghiozdanul de 5kg în clasa a II-a şi nici nu m-am surmenat că aveam o grămadă de teme acasă. Chiar mi-a plăcut să am câte 6-7 ore în fiecare zi la liceu. Aşa am putut să-mi cunosc colegii, profesorii şi să trăiesc cea mai frumoasă perioadă a tinereţii mele. Şi chiar dacă am ajuns la o facultate de comunicare şi relaţii publice, abia acum îmi dau seama cât de mult mă ajută toată analiza matematică pe care la acel moment n-o înţelegeam. Da dragilor. Ăsta e sistemul nostru de învăţământ. Şi nu spune nimeni că nu e perfectibil. Nu spune nimeni că aria curiculara nu trebuie deschisă şi mai mult, dar prostia cu “vai cât de mult lucruri nefolositoare învaţă copiii” e o aberaţie. Să facem o paralelă. În Italia, în clasa a IV-a toate obiectele sunt incluse într-un singur manual, tabla înmulţirii e undeva departe, iar profesorii îi roagă pe părinţi să nu-i lase pe copii să facă teme mai mult de o oră două. Într-adevăr, situaţia se schimbă în sistemul universitar. Loc în care se ajunge greu şi după multă carte, adică nu ca la noi. Dar asta e cu totul altă poveste. Consecinţele? Foarte mulţi români şi-au găsit locul într-o ţara ca Italia cu toate că mulţi dintre italieni o duc mai rău decât românii noştri.

Sper ca reforma sistemului educaţional să fie într-adevăr o reformă şi nu o distrugere.

Vine sfârşitul anului aşa că voi scrie câteva articole de trecere în revistă, poate în unele cazuri voi încerca să trag şi o concluzie chiar.

Încep prin a vorbi despre recentul încheiat Campionat Mondial de Handbal Feminin. România a încheiat pe locul 8, mult sub aşteptări. În orice alt sport, cu excepţia gimnasticii şi a canotajului poate, locul 8 în lume ar fi o mare performanţă. Pentru handbalul românesc feminin e o mare nerealizare. Partea şi mai proastă, dacă e să privim spre viitor, e că acest loc 8 mondial, în scurt timp va fi o realizare. Nationalele de tineret şi junioare au început să nu mai fie în primele 3 la turneele finale de campionat mondial sau european, iar la nivelul echipelor de club reuşim să răzbim doar prin Oltchim, care e tot un fel de naţională.

Cu excepţia Campionatului European de anul viitor, acest Campionat Mondial din China a reprezentat o ultima şansă pentru noi. Din păcate a fost o şansă ratată. La o simplă rememorare a meciurilor ne dăm seamă că am făcut un turneu execrabil din punct de vedere sportiv. Echipa naţională a României a semănat mai mult cu selecţionata divizionară care s-a întâlnit pentru prima dată şi a făcut vreo două antrenamente împreună. 90% din golurile fetelor au fost acţiuni individuale, extremele au fost inexistente (dar nu din vina lor) şi totodată ni s-a demonstrat că pivotul nu-ţi poate câştiga meciul mereu. Ne-am apărat dezorganizat. Cred că o analiză mai compexa ne-ar arată cifre crunte dacă e să vorbim de repeziciunea cu care luam şi dădeam gol. Portarul o fi 50% dintr-o echipă, dar doar atunci când şi restul echipei reprezintă 50%.

Banca tehnică n-a ofert nici o soluţie. Nici înainte de meciuri şi nici în timpul lor. Ăsta e unul din lucrurile care au deranjat cel mai tare. Poate nu se mai poate face performanţă la noi aşa cum Trefilov face la ruşi şi poate într-adevăr Tadici e depăşit, dar soluţia oferită de Voina n-a oferit nimic nici pe termen scurt şi cu atât mai mult nici pe termen lung.

Pentru anul viitor avem nevoie de antrenor. După, Dumnezeu cu mila.

Ministerul Administraţiei şi Internelor demarează la nivel naţional campania “Votul ilegal înseamnă închisoare”. Implicarea prefecturilor şi a inspectoratelor judeţene de poliţie, crearea spotului de campanie şi difuzarea lui, site-ul şi alte mijloace de diseminarea a informaţiei mă fac să mă gândesc că s-au cheltuit vreo câţiva bani buni pentru această campanie.

Spotul e ieftin şi de proastă calitate. Scuzabil. Nu cred că am văzut vreun spot pentru o campanie iniţiată de stat sau de ale sale instituţii care să îmi rămână în minte. Posibil totuşi să greşesc. Oricum, nu asta e problemă mea.

Problemă mea stă în substanţa chestiunii. Adică noi identificăm problema, ştim sursele cauzatoare de problemă, că deh, le ştie toată lumea, şi noi ce facem? O campanie pentru cetăţean? Să trecem puţin în revistă cum stau lucrurile. În spotul prezentat mai sus ne este arătat un cetăţean care ia bani pentru vot şi pentru asta va ajunge la închisoare. Deci se merge pe ideea că dacă cetăţeanul n-ar accepta banii totul ar fi bine şi frumos şi am avea un vot democratic şi neinfluentabil. Halal. Cu toţii ştim că fiecare dintre cele trei mari partide de pe scena politică autohtonă au dat mită electorală, într-o formă sau altă, în campaniile din ultimii ani. Dacă nu suntem în stare să recunoaştem lucrul ăsta, indiferent de partea cui suntem sau pe cine votăm, înseamnă că ne minţim singuri. Cu toatea acestea nu-mi amintesc de vreun caz în care un ins care a oferit mită elctorala să păţească ceva. Sau poate îmi joacă feste memoria, deşi nu cred.

În concluzie, cetăţeanul e de vină. Avem o clasă politică model, care în lupta sa pentru putere foloseşte mijloace neortodoxe, dar e de înţeles, că vorba aia, cine nu-şi doreşte puterea? Iar de bugete numai de bine. Bani de-o campanie fără sens nu se găsesc în ţara asta?

A trecut mai bine de o săptamână de când a început campania electorală. N-am scris nimic despre acest subiect pentru că nu am avut ce, iar în ritmul ăsta nici nu cred că o să am ce scrie.

În România campaniile electorale sunt perioade moarte. Nu doar pentru noi ci și pentru ei, pentru politicieni, pentru cei implicați în cursă. Campania ar trebui să fie ca o teză de școală, să-ți dea posibilitatea ca printr-o notă mare să-ți mărești media sau în cel mai rău caz să te salvezi de la retrogradare cu un 5. Politicianul român nu putea să iasă din tiparul elevului român și astfel se comportă după același scenariu: dacă îi iese media înainte de teză nu se luptă decât pentru o notă care să îi mențină media, iar dacă nu îi iese se resemnează cu gândul că o să învețe la vară.

Non-campania care se desfășoară zilele acestea nu va aduce mari schimbări. Nu are cum. Nu are cu ce. Teme de discuție, teme de atac, moțiuni, declarații, scoateri de la naftalină, asocieri de personaje, hacheri, furt online etc., oricât și-ar dori unii, aceste lucruri nu reprezintă o campanie. De Obama a auzit o lume întreagă în doar un singur an nu pentru că a fost candidat la președenția Americii și mai apoi președintele ei, ci pentru că s-a făcut cunoscut. Ia încercați să vă aduceți aminte cine a fost contracandidatul lui Obama? Așa-i că în afară de cei foarte interesați de subiect, restul vă simțiți puțin nesiguri? Aici se face diferența dragilor. Iar cu părere de rău, nici anul ăsta n-o să avem parte de o campanie electorală.

Domnișori și domnișoare, frățiori și frățioare, suriori și surioare, mare bâlci mare! E Halloween!!! Nu știm noi bine cum se scrie, dar ce mai contează?! Sărbătoare să fie! Și dacă e de la americani e și mai bine!

An de an privesc siderat fastul sărbătoririi Halloween-ului în România. De la mic la mare, costumați necostumați, vorbitori de engleză sau analfabeți, toți vor să facă ceva de Halloween că doar e sărbătoare. Ne e rușine să mergem să cântăm un colind în ajunul Crăciunului și nici nu mai știm cum arată un joc al caprei, al ursului sau al călușarilor, dar cine nu a auzit de trick or treat? Nu se face să nu știi.

Cu parere de rău vă zic că ne merităm soarta. Da, noi românii ne merităm soarta și locul pe care îl ocupăm în lume. Merităm toate apelativele de țigani, hoți sau leneși din partea occidentalilor. Merităm să nu fim băgați în seamă, merităm să fim batjocoriți, merităm să ne fie rușine să spunem că suntem români în străinatate. Și știți de ce? Pentru că suntem niște proști. Toți. Toți românii suntem niște proști. Da. Inclusiv eu. Asta pentru că majoritatea e cheia democrației, deși de multe ori nu știu dacă această majoritate e de partea binelui sau a răului, a frumosului sau a urâtului.

P.S. De astăzi scriu cu diacritice.