Lupta cu propriul sistem. Studiul de caz PD-L

11 Comments

Putem intui modul în care PD-L s-a dezvoltat ca partid și implicit ca putere odată ajuns în frunte. În fond și la urma urmei, creșterea (care de fapt a fost reinventare) procentelor și schimbarea rangului dintr-un partid “suntem și noi cu băieții” la un partid “cel mai șmecher din parcare” într-un timp relativ scurt a avut nevoie de o rețetă. În momentul actual, rețeta folosită începe să se întoarcă împotriva “doctorului” și a “pacientului” (dacă tot am pomenit de rețetă :) ). Situația în care PD-L a ajuns îi face pe mulți să dezerteze. Și nu mă refer la deputați sau la senatori aici (miza lor mi se pare destul de mică, chiar dacă cu ei se joacă moțiunea), ci la oamenii din rândul doi și trei.

În seara aceasta, la Ora de foc pe Realitatea, am avut parte de unul din primele episoade ale acestei lupte cu propriul sistem. Mai precis, Diana Severin, fosta şefă a Direcţiei pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova a venit “să-i dea în gât” în direct pe alții (ca să vorbim pe șleau). Într-o discuție frumos împachetată de moderatori și de invitați (printre care și noul șef de grup parlamentar și noul purtător de mesaj al PSD, Ilie Sârbu :) ) s-a ajuns rapid (dar totodată natural prin discuțiile generale despre evaziune) la acuzele doamnei Severin. Aceasta “a dat în” șeful ANAF, Sorin Blejnar și într-un alt apropiat al PD-L, angajat actualmente  (din câte am înțeles) la ANAF, Ștefăniță Prisăcaru. Fosta directoare (bineînțeles că și fost membru PD-L) a afirmat că Sorin Blejnar nu a făcut nimic în legătura cu niște dosare de evaziune fiscală puse pe biroul acestuia de ea însăși, iar Ștefăniță Prisăcaru a informat-o cu privire la demiterea ei din funcție pe motiv de neprimire de șpagă. Nu intrăm în detaliu pentru că nu asta mă interesează.

Trecând toate acestea în planul comunicațional ce putem înțelege? Putem anticipa faptul că acest episod va face parte dintr-un lung serial. Mai precis, ieșirea oamenilor PD-L din sistem și acuzele aduse de aceștia oamenilor rămași în sistem și sistemului în general poate fi noua temă principală de atac a opoziției. Ipoteza mi se pare viabilă, iar succesul acestui tip de război cred că va sta în cât vor fi dispuși foștii să spună și ce “vor avea la mână”.

Foarte interesant de urmărit a fost și ce s-a întâmplat după această primă parte a emisiunii în care a fost invitată doamna Severin, iar prin telefon a intrat Sorin Blejnar pentru a răspunde acuzațiilor (nu cu prea mult succes). Cine credeți că a fost invitat în a doua parte a emisiunii? Victor Ponta :) . Asta în timp ce Crin Antonescu își omora timpul cu Gâdea și Ciuvică la Antena 3.

PSD-ul pare a înțelege mai multe decât PNL-ul la momentul actual. Sau dacă nu e vorba de înțelegere a problemelor atunci cu siguranță e vorba de anticipare. Punctual: lumea care stă și se uită la Gâdea sau îl ascultă pe Ciuvică nu mai trebuie “câștigată” (gata, treci la alt nivel). E lesne de înțeles că venind din postura de opozant într-o emisiune în care în prealabil oameni “de-ai lor” au venit să-i critice și să le dea în vileag “mersurile” e mult mai eficient din punct de vedere comunicațional.

Chiar sunt curios dacă episodul din această seara va rămâne unul sporadic sau e doar începutul…

Ne-am săturat de “Ba pe-a mătii”

20 Comments

De zile bune vroiam să scriu un articol pe tema recentului oprobriu public la adresa unei anumite categorii de votanți. Mi-a fost teamă că voi fi luat în râs ținând cont că aș fi fost contra curentului inițiat de zeii blogosferici care își mai dau cu părerea despre politică. Am văzut însă că Mihnea a scris foarte bine pe tema și-am zis să-mi dau și eu cu părerea.

Mordechai, Moș Califar și Arhi (care îi susține pe twitter) ne atrag atenția că avem ce-am votat. Adică mai pe șleau, prostul de mine e vinovat că l-am votat în turul doi pe Băsescu. Domnilor, îmi cer scuze că nici în decembrie (și nici măcar acum) n-am avut memoria scurtă. Nu, nu l-am uitat pe Iliescu care a chemat minerii în București argumentând că voința poporului hotărâse cine conduce țara cu câteva zile înainte, la primele alegeri libere, nu l-am uitat pe Năstase din perioada 2000-2004, n-am uitat baronii. Ba nici pe Rodica Nassar n-am uitat-o, cea care își etala gențile Dior în perioada în care românii încă erau de părere că Kenvelo e o firmă (asta că tot suntem contrariați de Hermesurile sau Jimmy Choourile blondei care ne cheltuie banii).

Mă deranjează retorica asta pompieristică și îmi pare rău, dar aceia care încă sunt de părere că doar portocalii sunt așa ori au anumite interese ori sunt incapabili să se detașeze și să privească rațional. O să-mi spuneți să nu mă mai duc la vot. De ce? Nu asta am vrut să câștigam la Revoluție? Am votat și alb. Și? Am rezolvat ceva? Nimic.

Cred totuși că actualul context e un factor generator important pentru un astfel de curent. Vom putea face o comparație și vom putea analiza obiectivitatea unora sau altora în momentul schimbului de putere. În 2000-2004 realitatea și antena 3 nu aveau amploarea de astăzi, iar online-ul era inexistent. Opinia publică se crea mai natural, fără prea mulți factori influențatori. Ce mă deranjează e că aștept altceva de la acest mediu (mediu în care se presupune că sunt prezenți oameni informați și peste media de IQ). De discuții de genul “Ba pe-a mătii” m-am săturat…

Cum spuneam și în articolul Online-ul ca speranță mi-aș dori ca efectul de polarizare din blogosfera politică să nu mai fie atât de prezent. Mediul ăsta are mult mai mult potențial decât să arătam fiecare cât de deștepți suntem.

În nimicnicia lor…

6 Comments

Am privit cu stupefacție declarațiile de presă din această dimineață de la Ministerul Muncii. Șeitan și încă doi acoliți de-ai săi au apărut în față reprezentanților presei de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, de parcă totul se află doar în închipuirea oamenilor (răi). Abili în a găsi scuze puerile și în a explica normalitatea lucrurilor, cei trei nebuni (plătiți din banii noștri) au scos din minți pe toată lumea, până și pe mine, unul care își serbează astăzi ziua numelui. :)

Două concluzii pot trage. Haosul generat de această măsură și mai ales de felul în care ea este pusă în aplicare reprezintă măsura bolii statului în care trăim. În anul 2010, într-un stat european, un ministru spune că nu înțelege haosul creat deoarece cetățenii afectați de această nouă măsură puteau rezolva problemele și prin poștă (laser frate). Nu cozile interminabile de la ghișee sunt adevărata problemă. Ele sunt doar sechele ale vechiului sistem. Deranjant e modul în care puterea găsește să pună în aplicare o decizie.

E clar că toată povestea asta cu drepturile de autor afectează oameni dintr-o anumită clasă socială. Fie că e vorba de ziariști, de sculptori, de persoane fizice autorizate sau mai știu eu ce, mai toți sunt oameni cu studii superioare și cu o anumită pregătire. În consecință, m-aș bucura ca această categorie de români să pună sub o presiune de neimaginat actualul guvern. M-aș bucura ca membrii puterii să plângă după zilele în care mii de pensionari și sindicaliști protestau în fața Guvernului sau în fața Parlamentului. Dar pentru asta e nevoie de acțiune. De aceea nu pot decât să salut petiția inițiată ieri și faptul că Dilema Veche o susține.

A doua remarcă pe care o pot face e că puterea ia mințile omului slab. M-am convins că în nimicnicia lor, conducătorii chiar cred că au dreptate. Chiar cred că presa a exagerat situația generată de obligativitatea acestor plăți, sau mai degrabă de modul în care se fac aceste plăți. Azi, în declarație de presă de care aminteam la începutul articolului, unul din acoliții lui Șeitan mai avea puțin și sărea la bătaie la jurnaliștii prezenți. A fost nevoie de Șeitan să-i spună în vreo două rânduri să se liniștească. Cu ce ne confruntăm deci? Cu un sistem de oameni foarte bine pus la punct. E ca un fel religie în care mai marii conving adepții că până și jertfa personală trebuie să fie o tactică în războiul dus. Care e obiectul acestei “religii”? Nimic mai simplu: banul și puterea.

Incidentul de la maternitatea Giulești privit dintr-o altă perspectivă

8 Comments

Îmi pare rău că trebuie să o spun, dar în contextul ultimelor zile, context în care una din temele agendei mediatice a fost starea precară a sistemului de sănătate autohton și exodul medicilor, accidentul de la maternitatea Giulești vine ca o mănușă, paradoxal, pentru puterea actuală.

Mihnea cerea imediat după incident pe blogul său demiterea ministrului Cseke. Tot el sesiza astăzi pe twitter un articol care vorbea despre conferința de presă a ministrului, o conferință plină de mulțumiri. Demisia n-o să vină, iar prestația din conferință de presă poate fi explicată într-un singur mod.

Încă de astăzi s-a anunțat deschiderea unui dosar de urmărire penală pentru ucidere din culpă și vătămare corporală în cazul incidentului de la maternitate. Urmează o serie de audieri și stabilirea vinovăției fiecărei persoane în parte. Asta pentru că vinovații găsiți pentru accident vor fi oameni. Nu zic că nu ar fi. Din contră. Informațiile de până acum arată că în sala de reanimare (!!!) nu a intrat nimeni pe parcursul unei ore și astfel orice efort de salvare a micuților a fost tardiv. Transpus în plan comunicațional, incendiul, explozia sau ce-o fi fost acolo poate reprezenta o tema de combatere a discuțiilor din ultimele zile. Nu pentru mult timp, dar oferă timp pentru o gură de oxigen. În situația în care mass-media românești (și chiar și cele internaționale) vuiesc despre situația jalnică în care se află sistemul de sănătate și despre numărul enorm de cadre medicale care emigrează, un astfel de incident cu vină umană reprezintă o temă de apărare și contraatac.

Poate trec drept cinic după o astfel de părere, dar nu am încercat nimic altceva decât să privesc incidentul dintr-o altă perspectivă. Oricâte calcule sau strategii comunicaționale ar face unii sau alții, ce s-a întâmplat ieri la maternitatea Giulești e o tragedie nu numai pentru părinții acelor copii, ci pentru întreaga societate. Asta deoarece n-a fost un accident, ci un lung șir de întâmplări care poate duce mai des la incidente de asemenea natură. Cu toate acestea permiteți-mi să-mi exprim dezacordul față de ipocrita campanie inițiată de Antena 3, ceva cu lacrimi și îngeri. N-avem nevoie de astfel de chestii, ci de cu totul altele…

Victor Ponta începe să semene cu Cozmin Gușă

1 Comment

Că Ponta l-a făcut cu ou și cu oțet pe predecesorul său, Mircea Geoană, cred că am aflat cu toții. Și mai interesant e că amplul interviu reprezintă cea mai virulentă apariție a lui Ponta de când e președintele PSD. Cel puțin mie așa mi se pare. De ce acum? Pot fi ridicate mai multe ipoteze. De ce în Evenimentul Zilei? Greu de spus. Vă invit să citiți întregul interviul aici, dar și răspunsul lui Geoană aici. Unde e răspunsul lui Geoană? În Hotnews :) .

Cu toate că atacurile punctuale lansate în interviu au fost numeroase, ele nu sunt foarte importante din punct de vedere comunicațional. Întregul e mai important. Pot înțelege rațiunea acestui întreg: poporul e cu nervii la pământ din cauza situației actuale, Băsescu îl scoate din minți pe zice trece etc., iar din când în când același popor își amintește că în decembrie s-ar fi putut schimba ceva. De ce persistă atât de mult această senzație? Nu pentru că Geoană+PSD ar fi fost cine știe ce sculă de basculă, ci pentru că simbolistica unui scrutin prezidențial e foarte importantă. Fie că votezi cu unul sau cu altul, fie că nu vă votezi deloc, fie că spui că te interesează, fie că spui că nu dai doi bani pe ce se întâmplă, în rarele momente când te gândești aștepți o schimbare. Asta pentru că se încheie un ciclu și începe altul. Pe baza acestui raționament pot înțelege obiectivul interviului, dar, din scurta mea experiență, am învățat că deseori în politică ce iei cu o mână dai cu cealaltă.

În interviul amintit, ziaristul aduce aminte de Cozmin Gușă într-o discuție legată de datoriile partidului din campanie. Eh, după acest interviu Ponta îmi seamăna din ce în ce mai mult cu Cozmin Gușă. De ce? Pentru că se arată disponibil să calce pe cadavre. Asta îl poate ajuta pe termen scurt, dar și de această dată trag aceeași concluzie pe care o trăgeam și după articolul Liderii opoziției la apel: nu-l văd bine pe viitor.

Să ne amintim că Victor Ponta a fost purtătorul de cuvânt al lui Mircea Geoană în campania prezidențială și oricât încearcă să minimizeze acest lucru el nu rămâne lipsit de importanță. Să fii purtător de cuvânt într-o campanie prezidențială nu e ca și cum ai fi propus director la nu știu ce deconcentrată (că tot e la modă cuvântul) de către partid. Mi-e imposibil să cred că un om se raliază unei astfel de cauze și într-o asemenea poziție fără a crede în victorie. Nu cred că Ponta, neîncrezător fiind în puterile candidatului propriu, a fost obligat să-i fie purtător de cuvânt (poate doar obligat de interes). Totodată, acuzele ce reies din interviu nu sunt legate exclusiv de înfrângere, ci sunt probleme ce au dăinuit în timp.

Acum eu ce să înțeleg? Că Ponta și-a dat seama în 7 decembrie că mogulii conduc PSD? Să fim serioși.

În altă ordine de idei, câte avantaje și câte dezavantaje îi va aduce lui Ponta această predispoziție de a călca pe cadavre rămâne de văzut.

Online-ul ca speranță

5 Comments

Guvernul Boc 3 e de departe executivul cel mai hulit din toate guvernele României de după ’89. Însă la această stare de fapt au contribuit mult mai mulți mai factori și nu doar măsurile nepopulare sau lipsa semnelor revirimentului societății. Mai putem trece pe lista factorilor criza economică, criza politică, așteptările născute odată cu alegerile prezidențiale, trusturile de presă și lista poate continua. Mă gândesc chiar și că efectul de polarizare (anumite categorii electorale citesc doar ziarele și blogurile sau urmăresc doar televiziunile care le confirmă predispozițiile și convingerile inițiale), termen luat în discuție și de către Tudor Sălcudeanu în cartea Bloguri, Facebook și Politică, poate reprezenta un factor ce a contribuit la starea actuală.

Am încetat să mai cred în mass-media românești. Și asta nu ca să-i dau dreptate președintelui când în fiecare discurs politic aduce aminte de trusturile lui Voiculescu și Vântu (apropo, e cam fumată), ci pentru că nivelul discuțiilor a depășit cu mult pragul la care ele ar mai fi fost creditate cu măcar o anumită doza de încredere. În consecință, mi-aș dori ca măcar pe termen mediu și lung salvarea să vină din online.

Nu cred în vina singulară în nici o situație. De aceea nu împărtășesc ideea “popor bun, lideri slabi”. Am ajuns aici dintr-un cumul de factori, dar nu putem fi absolviți de vină. Suntem un popor de stânga și oricât mi-aș dori eu ca lucrurile să stea altfel, nici nu prea am avea cum altfel în situația dată. E greu să fii un popor de dreapta când principala chestiune pe care românii o așteaptă a fi rezolvată de către executiv e asistența socială. Încă sunt de părere că 1996 și 2004 n-au fost ani în care a câștigat dreapta, ci ani în care a pierdut stânga.

Trecând peste această paranteză care a trasat un cadru general, revin la speranța mea: onlineul. Cred că blogosfera politică românească a ajuns într-un moment de “stagnare”. Nu mă refer la dezvoltarea fenomenului, ci mai mult la o “liniștire a apelor”. Unii i-ar spune maturitate, dar nu cred că e așa. Observ cu tristețe că această “stagnare” nu e foarte productivă. Mai precis, efectul de polarizare (amintit la începutul articolului) își face simțită prezența mai mult decât e nevoie și în online. Spun cu tristețe pentru că m-aș aștepta ca nivelul superior al oamenilor din acest mediu să ducă implicit și la un anumit grad de obiectivitate necesar oricărei activități. N-am să fiu de acord cu fanatismul politic, mai ales la noi, indiferent că e vorba de un partid, de o persoană sau de o cauză. Faci parte din sau îi citești pe cei din Clubul Bloggerilor Liberali, foarte bine, dar încearcă să sacrifici o oră din timpul în care îl înjuri pe Băsescu și mai dă un ochi și la Madame Blogary sau la Năstase, și invers (exemplele sunt pur aleatorii; situația se poate aplica foarte bine și invers; ați înțeles ideea :) ). Deocamdată blogosfera politică nu fructifică la maxim avantajele noilor media (în principal caracterul bidirecțional). Același lucru se întâmplă și în comunicarea politică, online-ul nu face altceva decât să fidelizeze categoria de electorat “propriu”. Dar asta e o altă discuție…

Ce-am spus eu aici e cam idealist, dar mi se pare că un semnal de alarmă trebuie tras. În forma actuală (cu câteva excepții), blogosfera politică românească se îndreaptă spre a fi doar o copie a mass-media actuale, cu mai multă personalitate și fără interese materiale. Dar doar atât.

E ca și cum ai crede că poți juca polo doar pentru că ești handbalist

1 Comment

Am citit astăzi pe PRwave un articol semnat de Crina Dunca intitulat PR-ul ca mijloc de cenzură. Urmăresc cu interes atât PRwave cât și blogul Crinei, dar cu multe lucruri din acest articol nu pot fi de acord. Să explic și de ce. (Sper ca articolul să nu-mi fie luat în nume de rău. El își propune doar să ofere o altă perspectivă și să nască o discuție benefică problemei.)

Relațiile publice sunt un domeniu nou mai ales în societatea românească. În consecință, domeniul a trecut în ultimii ani prin mai multe etape denigratoare: de la celebra etapă “relațiile cu publicul” până la etapa observabilă astăzi, cea în care jurnaliștii ridică semne de întrebare cu privire la profesionalismul oamenilor de comunicare de pe la noi.

Trebuie să fim sinceri cu noi înșine și să admitem faptul că, în afara câtorva orașe mari, relațiile publice nu există în România. Instituțiile de stat stau dezastros la acest capitol, asta deoarece s-a crezut că introducerea obligativității departamentelor de comunicare va fi suficientă pentru rezolvarea problemei. Mai precis, s-a gândit că o anumită cantitate va aduce implicit și calitate. Din păcate nu este așa. Supărător este și faptul industria încă abundă de oameni slab pregătiți chiar acolo unde se crede că s-a ajuns la un anumit grad de profesionalism. Internetul abundă de exemple în care oameni care se ocupă de comunicare parcă vor să obstrucționeze comunicarea, nu să o înlesnească. De aici a plecat și articolul mai sus amintit.

Cu toate acestea, eu nu prea sunt de acord cu generalizările, indiferent de natura lor. Ruxandra Predescu spunea pe twitter că articolul de mai sus reliefează ceea ce pr-iștii nu vor să audă. O contrazic spunându-i că oamenii care se pricep cu adevărat știu mai bine decât oricine care sunt problemele cu care se confruntă domeniul. Repet, problemele sunt sesizabile cu ochiul liber, dar pentru o industrie nouă lucrul e normal. Am spus mai sus că toate aceste reacții dau impresia de “etapă denigratoare” după o simpla comparație: nivelul jurnalismului românesc nu este nici el mai breaz cu toate că vechimea lui nu se poate compara cu cea a industriei de comunicare în România. Și cu toate acestea presa nu pare a avea parte de aceleași critici. Nu mă înțelegeți greșit. Nu mă refer la media ca afacere sau ca interes, la sindromul OTV sau la vorba multă în van caracteristică Realitatea și Antena 3. Mă refer la presa adevărata, atât la cea centrală, cât și la cea din provincie.

Trec la a doua parte a articolului, parte în care vreau să mă leg de sfârșitul articolului din PRwave. Crina spune că relațiile publice îi fac chiar și ei cu ochiul, iar după părerea jurnaliștilor, cei mai buni pr-iști sunt cei care în prealabil au trecut prin presă.

Consider că domeniul relațiilor publice va da dovada trecerii într-o etapă superioară în momentul în care industria nu va mai avea parte de practicieni care în prealabil au făcut jurnalism. Să nu mă înțelegeți nici de data asta greșit. Nu spun că oamenii din media nu pot face PR. Ba da. Dar doar după o pregătire suplimentară. Mă supără ușurința cu care jurnaliștii cred că pot face PR doar pentru că au intrat în legătură cu domeniul și au fost de partea cealaltă. E ca și cum, handbalist fiind, de mâine ești sigur că poți juca polo doar pentru că ambele sporturi implică aruncarea mingii la poartă cu mâna. Să ne înțelegem. PR-ul nu înseamnă doar relația cu jurnaliștii. Și ca să exemplific fac apel la Wilcox, care a identificat câteva cuvinte cheie în majoritatea definițiilor acestui domeniu:

  • Deliberarea – relaţiile publice sunt rezultatul unei acţiuni intenţionate, deliberate;
  • Planificarea - activitatea de relaţii publice este organizată; acţiunile ce urmează a fi întreprinse sunt descoperite treptat, în urma unui proces de cercetare şi analiză, şi sunt eşalonate în timp pentru perioade mari;
  • Performanţa - relaţiile publice trebuie să fie performante întrucât doar aşa pot câştiga încrederea publicurilor;
  • Interesul public – relaţiile publice au ca scop satisfacerea nevoilor publicului şi nu obţinerea unui profit pentru organizaţie;
  • Comunicare bilaterală - relaţiile publice se bazează pe preluarea informaţiilor din mediul în care operează organizaţia, pe transmiterea de noi informaţii şi pe urmărirea feedback-ului acestora; prin menţinerea deschisă a unui canal de comunicare interactiv, bidirecţional, se realizează echilibrarea intereselor celor doi actori – organizaţie şi public;
  • Dimensiunea managerială - activităţile de relaţii publice sunt mai eficiente dacă sunt integrate în structurile de conducere şi contribuie la exercitarea funcţiei manageriale a organizaţiei.

Din această cauză cred că un om venit din media nu poate face PR fără o pregătire suplimetară, indiferent de experiența acestuia.

Închei prin a aminti că deși presa a fost denumită a patra putere în stat, astăzi trăim perioada în care comunicarea trebuie să ia loc la masa top-managementului.

ASE-ul renunță la examenul de admitere

No Comments

Arhi semnala ieri un articol din Capital care anunța decizia senatului de la ASE cu privire la eliminarea examenului de admitere în programul de licență începând cu anul 2011.

Îmi cer scuze dacă devin redundant cu reforma asta a educației, dar mi se pare crucială. Nu știu cum va ieși legea educației din Parlament, nu știu dacă va fi votată, nu-mi pun prea mari speranțe în ea, oricum. Nu cred în soluții pe genunchi și nici în legi trecute doar cu numele.

În altă ordine de idei, sesizez cu părere de rău cum cu toții, de la președintele țării și până la ultimul om, atragem atenția asupra problemelor pe care le are sistemul de educație. Cu toate acestea soluțiile oferite par greu de înțeles, cel puțin de către mine.

Din experiența personală vă pot spune că primul examen adevărat a fost cel de admitere la facultate. Bacalaureatul și capacitatea (pentru că am prins sistemul ăsta de testare la sfârșitul clasei a 8-a) au fost ceva asemănător cu un examen. Am avut parte de teze mai importante decât frecțiile astea. În acest context, nu pot înțelege cum ASE-ul poate lua decizia eliminării examenului de admitere. Nu e de ajuns că poți număra pe degete facultățile care mai au examen la admitere sau pe cele care au un examen la capătul ciclului de licență?

Pot fi de acord cu faptul că această soluție ar fi una aplicabilă într-o societate normală. Dar noi nu suntem o societate normală. Într-un loc în care sistemul preuniversitar ar funcționa ca la carte mi s-ar părea normal ca istoricul educațional să fie de ajuns pentru intrarea la facultate. Dar în situația în care modul de notare al elevilor numai echitabil nu poate fi numit și în situația în care numărul analfabeților cu diploma de bacalaureat e din ce în ce mai mare, nu pot găsi nici măcar un argument pentru eliminarea examenului de admitere la una din cele mai renumite universități din țară.

La fel de trist știți ce e? Că sistemul privat, atât cel preuniversitar, cât și cel universitar, nu oferă soluții alternative. Sunt doar afaceri prin care li se iau banii celor care vor să aibă o diplomă cu puțin efort.

Liderii opoziției la apel

4 Comments

Am urmărit cu interes prestația celor doi lideri ai opoziției, Ponta și Antonescu, de la Realitatea TV, în această seara. N-am mai avut puterea să-l urmăresc pe Ponta și la Antena 3 din păcate, dar nu cred că am pierdut ceva.

Ponta îmi pare din ce în ce mai plin de sine și nu-l văd bine. “Neobrăzarea” prin care pe l-a făcut pe Hurezeanu (mai pe față, mai pe dos) comunist nu-mi arată decât că anii 2003-2004 au fost cei mai prolifici în plan educațional pentru Victor, dacă înțelegeți ce vreau să spun…

Ponta nu renunță la retorica populistă și vine cu soluții de genul TVA 0% la produsele de bază, soluție ce poate fi tradusă foarte ușor prin “hai cu votu’ la următoarele alegeri parlamentare că avem o foame…”. Am spus parlamentare pentru că așa cum bine a spus pe Twitter George Vișan anticipatele nu pot fi decât un vis erotic pentru Ponta sau pentru cine și le mai închipuie. Să mi-i arate mie pe ăia care vor vrea să-și piardă anii de mandat și banii cheltuiți în campanie.

Am remarcat totodată cum problemele aduse deseori în discuție de PSD cu privire la PD-L sunt scoase la iveală de Ponta în propriul partid cu o lejeritate demnă de invidiat. La întrebarea lui Adrian Ursu legată de componența unui eventual guvern PSD, președintele social-democrat a spus că vede guvernul exclusiv politic, având nevoie pentru ducerea la bun sfârșit a politicilor până și de ultimul om de nu știu unde. Aha. Deci în contextul actual în care toată lumea se plânge că până și femeia de serviciu de la nu știu ce instituție e pdl-istă, tu ieși și spui că în eventualitatea unei guvernări social-democrate ai nevoie de toți oamenii?

Aceeași situație și când vine vorba despre problemele de comunicare. Că în guvernul Boc fiecare spune ce vrea și că ce a spus azi unul e retras mâine de altul asta am aflat cu toții. Dar cum ar putea explica opoziția faptul că eu (un cetățean cât de cât informat zic eu), spre exemplu, n-aș putea să spun măcar două cuvinte despre vreun plan de redresare economică propus de PSD sau PNL. Plecând, bineînțeles, de la premisa că ele (planurile) ar exista. Că tot sunt în postul unde citez din clasici :) mai adaug o singură remarcă: cum bine a spus Mihnea de la Codex la un moment dat, televizualul e invadat de vuvuzele de partid. Mă îndoiesc că astfel de vuvuzele percep măcar termenul de “plan”, nu mai vorbesc despre “redresare” sau “economie”.

În legătură cu liberalul Crin Antonescu am să fac o singură remarcă. Mi s-a părut cel puțin forțată tema tristeții pricinuite de venirea fluturașului de salariu. Asta pentru că a venit din gura președintelui Partidului Național Liberal.

Tot o singură idee și despre președintele PC, Daniel Constantin, intrat în direct prin telefon. De fapt nici măcar nu e o idee ci un citat din domnul mai sus menționat: “PC este un partid de centru-dreapta” :) . Dacă afirmația nu vă stârnește râsul ceva e în neregulă. :)

P.S. Închei prin a atrage atenția că abordarea mea este legată în principal de aspectele comunicaționale, iar articolele mele de acest fel trebuie privite în concordanță. Dacă spun că Ponta dă dovadă de lipsa de tact sau că fluturașul lui Antonescu nu a fost ok, asta nu înseamna că-s pdl-ist.

Rivanolul nu i-a priit

7 Comments

Altă explicație nu găsesc pentru reprezentație slabă oferită de Traian Băsescu în această seară la TVR1. Rivanolul nu i-a priit. N-am rezistat mai mult de jumătate din emisiune, dar am înțeles că n-am pierdut nimic în rest.

Pentru cei care urmărim jocul politic (eu fiind interesat mai mult de partea de comunicare politică) situația grea prin care trece țara nu ne împiedică să ne gândim sau să anticipăm următoarele mișcări de pe scena politică. Iar din acest punct de vedere Traian Băsescu încă rămâne o enigmă.

Am așteptat emisiunea în speranța că reprezentația președintelui va fi capul de afiș al agendei publice pentru câteva zile bune. N-a fost așa. Aceleași explicații redundante privind aparatul de stat și banii necesari plații pensiilor și salariilor. Reducerea cheltuielilor a fost driblată slab printr-o reprezentare procentuală a modului în care se cheltuie banii de la buget. Cheltuielile având un procent mult mai mic decât plata salariilor sau a pensiilor au fost plasate vag de către președinte printr-o afirmație de genul “Poliția trebuie să funcționeze în continuare, sediile au nevoie de energie electrică” etc. Nimic despre brandul de țară (că tot e la modă), nimic despre cine știe ce contracte prin care se aruncă bani pe fereastră (pe fereastra clientelei de partid, bineînțeles). Ba chiar am fost martori la o afirmație de genul “România nu va intra în spațiul Shengen fără o lege ANI credibilă”. Aham. Deci asta era problema. Nu că majoritatea contigentelor de cerșetori țigani au buletin românesc sau că moldovenii își iau cetățenie românească pe capete ca să meargă în Europa. Asta chiar mi-a părut lamentabilă. Tot la capitolul lamentabil mai punctez și replica dată către un profesor debutant care sublinia faptul că nu poți trăi cu 600 de lei salariu. Băsescu a răspuns spunând că la fel a început și el, iar la 6.000 de lei salariu a ajuns după 30 de ani de muncă. Hilar, atâta timp cât concediile odraslei EBA au costat mai mult decât banii pe care i-a luat Traian din salariu.

De notat și repetarea obsesivă a temei prezente și în campania prezidențială a actualului președinte, solidaritatea. E tardiv să aduci în discuție astfel de probleme când zi de zi presa aduce în fața publicului numeroase situații de risipire a banului public. Ok, că banii se duc spre clientela politică asta a înțeles toată lumea, iar PD-L trebuie să-și asume acest lucru ținând cont că a fost unul din principalele piloane pe care s-a bazat construcția politică, dar încă să marșezi pe această temă mi se pare neeficient. Pentru mai multe detalii legate de acest aspect vă recomand Porcisme – România furată zi de zi.

Mai vreau să vorbesc puțin și despre formatul emisiunii. Mulți au spus că o astfel de emisiune și cu un astfel de moderator nu poate fi decât o oră de pupincurism. Nu sunt de acord. Și vă spun și de ce. Ritualurile comunicării prezidențiale impun astfel de formate. Trebuie să fii nebun ca din postura de șef de stat să te prezenți la o emisiune cu un moderator care prezintă riscuri. Ai nevoie de un om care să te lase să vorbești. Că Băsescu n-a vorbit în această seara e cu totul altceva.

O concluzie după această seară? Scena politică e în letargie din toate punctele de vedere.

Older Entries