De la A. (la) Z.

Au ieșit pe piață primele cifre ale sondajelor USL. Nu știu cum, că doar rezultatele nu îi avantajeze, dar important e că au ieșit. Iar eu unul nu ma îndoiesc de veridicitatea cifrelor (în majoritatea cazurilor). De citit în amănunt pe Realitatea și pe Impact News.

Cel mai important lucru care reiese e că USL nu poate învinge PDL în primăriile reședință de județ și la consiliile județene conduse de democrat-liberali (sau mai corect spus e puțin probabil să…). Nu e o surpriză pentru mine. Era de intuit acest lucru și nici nu cred că strategii USL nu știau acest lucru. Cu toate acestea, s-au identificat câteva locuri unde opoziția ar putea totuși câștiga consiliile județene: Bistrița-Năsăud, Iași și Neamt. La primele două nu cunosc situația, dar în Neamț cu siguranță n-au nici o șansă. Se vorbea de Culiță Tărâță și de Ioan Munteanu într-unul din cele două articole ca posibili candidați care l-ar putea bate pe Pruteanu deși momentan stau mai prost decât el. Spre surprinderea tuturor, trebuie să-i anunț că Tărâță e la UNPR, iar Munteanu (deși e parlamentar independent) tot de partea puterii e. Dacă mai punem la socoteală și faptul că liberalii și social-democrații n-au nici măcar un politician în județul Neamț care să beneficieză de o minimă “trecere la public” putem spune că Neamț va fi unul din județele de frunte pentru Putere. Amintesc aici și ce am spus în articolul trecut: dacă PDL câștiga și alegerile parțiale din 21 auagust,  Opoziția ar mai avea doar un parlamentar din cei 11 reprezentanți ai județului în Parlament.

Știrea apărută azi și care poate avea un potențial demobilizator pentru bazinul propriu al USL pare să-i fi luat puțin pe nepregătite pe politicienii din opoziție. Putem sesiza asta din reacția lui Victor Ponta de pe blogul personal. Din promtitudinea și virulența atacurilor la adresa lui Băsescu și a Puterii actuale poate reiese o oarecare iritare față de ce a apărut azi. Repet, nu neapărat față de rezultate (nu cred că nu e așa și nici nu cred că mai marii USL nu erau conștienți cu privire la această stare de fapt), ci față de apariția știrii.

În altă ordine de idei, atât articolele amintite în primul paragraf, cât și președintele PSD pe blogul personal amintesc foarte des faptul că USL, în aceleași sondaej, la vot politic trece de 50%. Ce putem înțelege din acest lucru? Că deocamdată e greu de intuit cum alegeri locale vor influența alegerile parlamentare și, de ce nu, chiar și pe cele prezidențiale (cu toate că până în 2014 e drum lung). Sau mai bine spus, e greu de intuit cât de tare vor fi influențate alegerile generale de alegerile locale. Până la urmă cred că acest aspect va da specificitatea anului electoral 2012 (privit din perspectivă stratetigică și comunicațională). Nici nu vreau să mă gândescă câtă muncă va fi și de o parte și de altă în perioada vară-toamnă 2012. Asta pentru că alegerile locale n-au cum să nu reprezinte o repoziționare pentru ambele tabere. USL trebuie să joace altfel și în cazul în care localele reprezintă un eșec, dar și în cazul în care vor strânge 50%. De cealaltă parte, pierderea unor bastione la alegerile locale poate reprezenta cel mai important semn al înfrângerii din toamnă, dar niște locale cu un scor decent poate reprezenta șansa cea mare pentru generale (atât din punct de vedere al resurselor, cât și din punct de vedere strategic).

Din perspectiva campaniei electorale pentru alegerile locale, diferența dintre votul politic pentru USL și opțiunea propriu-zisă pentru un candidat la alegerile locale poate să însemne o diferență clară de strategie între cei doi poli de putere. Mă aștept să vad candidați ai PDL personificați, individualizați și scoși cât de mult de sub “umbrela” partidului. De partea cealaltă m-aștept la o strategie care să încerce să transforme votul politic într-un rezultat asemănător în alegerile locale, adică m-aștept să văd USL, Ponta și Antonescu pe toate gardurile și ulițele din această țară. Cum vor face strategii USL să treacă peste examenul localelor, rămâne de văzut.

Pe 21 august vor avea loc alegeri parțiale în două colegii de deputat: unul în județul Maramureș (colegiu în mare parte urban, rămas vacant după ce deputaul Cătălin Cherecheș a câștigat alegerile parțiale pentru Primăria Baia Mare) și unul în județul Neamț (colegiu în totalitate rural, rămas vacant după decesul deputatului PSD Victor Surdu). Dacă în Maramureș cel mai mare interes pentru aceste alegeri par să-l aibă verzii (Partidul Verde și Partidul Ecologist având candidat comun; mai multe detalii aici), în Neamț bătălia pare a fi destul de interesantă ținând cont că ambele forțe politice (USL și PDL) și-au desemnat candidați de la centru pentru acest scrutin.

Era ușor de intuit faptul că într-un colegiu în totalitate rural și câștigat în 2008 de un politician venit din zona agriculturii (Victor Surdu fiind fost ministru al agriculturii și fost președinte al Partidului Democrat Agrar (PDAR)) candidații propuși urmau să vină pe aceeași filieră. În consecință, USL l-a desemnat drept candidat pe Liviu Harbuz (medic veterinar, fost președinte al Colegiului Medicilor Veterinari din România, fost șef al Autorității Sanitar-Veterinare și fost secetar de stat în Ministerul Agriculturii în timpul cabinetelor Năstase și Boc(2009)), iar PDL îl susține în luptă pe Adrian Rădulescu (secretar de stat în Ministerul Agriculturii, fost director de cabinet în timpul mandatului lui Dacian Cioloș la Ministerul Agriculturii, fost consilier al ministrului Mihai Dumitru și ministru nominalizat în cadrul cabinetului Croitoru pentru Ministerul Agriculturii).

În 2008, Victor Surdu (candidatul PSD) a strâns 33,09% din voturi și l-a învins pe Vasile Panaite (candidatul PDL). Cel din urmă a strâns 30,65% din voturi iar pe locul 3 s-a clasat liberalul Șerban Strătilă, el fiind votat de 20,45% din cei prezenți la vot. Se pare că democrat-liberalii și-au învățat lecția alegerilor din 2008 și de data aceasta au trimis un candidat de la centru, un candidat considerat specialist în agricultură. În 2008 s-a mers pe o altă strategie, candidatul Vasile Panaite fiind primarul comunei Dragomirești, comună din colegiul 6.

Conform rezultatelor alegerilor locale desfășurate în 2008 USL deține supremația în colegiul 6. În cele 19 comune care compun colegiul, PSD deține 5 primării, PNL 7 și PDL 7. Nu am informații privind eventuale migrații politice ale primarilor din colegiu, însă e clar din această perspectivă că USL deține prim-planul. Dacă mai adăugăm și faptul că fostul deputat era membru al PSD am putea fi tentați să spunem că USL e principala favorită. Însă lucrurile nu stau chiar așa. Trebuie ținut cont de faptul că aceste alegeri parțiale se desfășoară într-un fief al puterii. Dacă PDL ar câștiga și acest colegiu, opoziția ar rămâne cu un singur parlamentar în tot județul Neamț (senatorul Ioan Chelaru). Situația nu a stat la fel și în 2008, dar parlamentari care au caștigat atunci din partea PSD sau PNL acum pot fi găsiți în curtea UNPR-ului. Și mai important e că Adrian Rădulescu e susținut de Culiță Tărâță (fost membru PSD, acum deputat UNPR). Se spune chiar că UNPR l-a propus pe Rădulescu drept candidat, el fiind de fapt susținut de ambele partide. Ținând cont de faptul că Tărâță e unul din cei mai importanți oameni de afaceri din domeniul agriculturii la nivel național, susținerea sa poate fi un factor hotărâtor în lupta din colegiul 6.

Deși campania electorală e programată pentru perioada 6-20 august (sper să nu greșesec), lupta a început deja chiar și în mass-media. Vineri, 29 iulie, Adrian Rădulescu și-a înregistrat candidatura la Biroul Electoral Județean iar democrat-liberalii au făcut o adevărată demonstrație de forță. Rădulescu a dat primele declarații din postura de candidat oficial având în spatele său toți oamenii importanți ai PDL Neamț: Gheorghe Ștefan, Vasile Pruteanu (președintele Consiliului Județean) și mai toți parlamentarii democrat-liberali din județ. Nici televiziunea locală 1tv (televiziune aflată în sfera de influență a primarului Gheorghe Ștefan) nu s-a lăsat mai prejos. Jurnalele de știri au început cu știrea care anunța candidatura lui Adrian Rădulescu și i-au dedicat spații largi de emisie. Până și a doua știre din cadrul jurnalului viza o problemă ce ținea de agricultură și conținea o declarație a lui Adrian Rădulescu din postura de expert în acest domeniu. Tot în aceeași seara postul de televiziune a difuzat o emisiunea care a avut ca subiect candidatura lui Rădulescu și care l-a avut invitat pe Vasile Pruteanu, președintele Consiliul Județean. În timpul emisiunii, pe ecran puteau fi citite titluri de genul “Adrian Rădulescu, un agricultor din popor” sau “A venit specialistul!”, iar în pauze a fost difuzat clipul de campanie al candidatului. Din acesta mi-au rămas în minte imaginile în care Rădulescu era filmat pe o combină agricolă într-un lan de grâu, dar și cele în care secretarul de stat apărea alături de Gheorghe Ștefan sau Culiță Tărâță.

Merită trecut în revistă că democrat-liberalii au renunțat și de această dată la portocaliu, verdele fiind culoare predominantă în campanie.

Rămâne de văzut cum se vor încheie alegerile din colegiul 6 Neamț. Cert este că atât USL cât și PDL acordă o atenție sporită acestor alegeri. Deși sondajele de opinie dau uniunea aproape de 60%, social-democrații și liberalii se pot afla în situația pierderii ambelor alegeri parțiale din 21 august, candidații din Maramureș și Neamț nefiind favoriți clari. De partea cealaltă, PDL are atât o miză națională (câștigarea alegereilor ar însemna un semn de liniște mai ales pentru simpatinzanți), cât și una la nivel local (prin câștigarea acestui colegiu Neamțul devine județul unde puterea deține cea mai mare influență; opoziția ar mai avea doar un parlamentar din cei 11 reprezentanți ai județului).

Am mai spus pe acest blog că până în 2012 partidele mai mici rămân de urmărit, ele putând juca un rol important în constituirea următoarei majorități parlamentare. Chiar dacă USL va obține majoritatea simplă după alegerile parlamentare, nu cred că nu și-ar dori să treacă niște legi care să aibă nevoie de două treimi din voturile parlamentarilor. Tot aici am mai spus și că UNPR va intra în Parlament. Nu mi-am schimbat părerea. Nu știu dacă același lucru se va întâmpla și cu noua alianță Partidul Verde – Partidul Ecologist Român, dar cu siguranță noua formațiune (pentru că va fi o fuziune) merită puțină atenție.

Mișcarea era normală, cele două partide neputând să-și propună vreo victorie electorală mergând pe cont propriu. Nici momentul nu pare să fi fost ales după ureche, deși nu cred că a fost urmarea unei strategii ci mai degrabă încheierea unor negocieri. În ceea ce privește contexul social-politic, trebuie notat faptul că actuala criză economică poate reprezenta o piedică pentru dezvoltarea unui astfel de curent politic (mai ales într-o țară ca România), dar totodată e la fel de adevărat și că verzii pot activa anumite segmente de votanți.

Și pentru că mereu e important șă pornești cu dreptul, odată cu anunțul de fuziune a fost lansată și candidatura lui Mircea Dolha la alegerile parțiale din 21 august pentru colegiul 2 Maramureș (colegiu preponderent urban, care conține și o parte din municipiul Baia Mare). Să ne amintim că Dolha a fost viceprimar al municipiului Baia Mare din partea PSD, iar la alegerile parțiale pentru funcția de primar a strâns 23,24% din voturi din postura de independent, clasându-se al doilea după candidatul susținut de USL, Cătălin Cherecheș. USL va sprijini un candidat de la PSD pentru fotoliul de deputat (deoarece colegiul a fost câștigat în 2008 de Cherecheș, atunci la PSD), însă umblă vorba prin târg că actualul primar al băimărenilor (acum la PNL) nu prea se înghite cu social-democrații. În consecință, e posibil ca Florin Tătaru (candidatul pentru alegerile din 21 august) să nu primescă sprijinul lui Cherecheș, fapt care iar reduce semnificativ șansele. Dacă e să mai ținem cont și de faptul că PDL n-a reușit să strângă decât 13,07% din voturi la alegerile parțiale pentru primărie, putem spune că Mircea Dolha și noua alianță PV-PER pleacă cu prima șansă în cursa pentru un scaun de deputat.

Revenind la ideea din primul paragraf, obiectivul noii formațiuni este trecerea pragului electoral la alegerile parlamentare din 2012. E greu, dar nu imposbil. Verzii pot fi o obțiune de vot pentru categoriile nehotărâte sau chiar dezinteresate de fenomenul politic. Și cei care au rămas fără opțiune de vot odată cu apariția USL pot fi votanți ai verzilor. Poate că sistemul de vot pe liste i-ar fi avantajat mai mult într-un astfel de context, dar cu candidați gen Mircea Dolha PV-PER poate câștiga în mediul urban colegiile de care ar avea nevoie pentru accederea în Parlament.

De resurse bănuiesc că nu dispun (deci nu pot fi comparați cu UNPR spre exemplu), de aceea va fi nevoie să aducă pe agenda publică subiecte prin care mesajul lor să fie considerat atractiv pentru mass-media. Mă aștept la inventivitate în ceea ce privește strategia de comunicare și mă aștept (acum în ceasul al doisprezecelea) și la online. Poate se vor trezi și alții.

M-am gândit la problema adusă în discuție de acest articol imediat după ce am citit un articol pe blogul lui Chinezu. Articolul era de fapt un banc preluat din Foaia Transilvană, gluma scoțând în evidență starea deplorabilă în care se află sistemul românesc de educație. Prin plasarea în rolul principal al acțiunii pe ministrul Funeriu “se oferea pe tavă” un vinovat pentru situație.

Articolul lui Chinezu m-a făcut să mă gândesc la bancuri ca la instrumente de marketing politic. Anecdotele despre oamenii politici nu sunt noi și chiar și în campaniile electorale românești și-au făcut simțită prezența. Problema pe care o am nu e dacă acest gen de texte pot să aibă un rol în marketingul politic (aici răspunsul meu e afirmativ), ci cum pot fi ele văzute ca un instrument adevărat într-o campanie electorală și nu numai. Mai precis, cum putem găsi niște reguli de aplicare a unei astfel de tactici: cum punem pe hârtie un plan, când arunci textul pe piață, cum faci să ajungă la publicul țintă (asta în cazul în care poate avea un public țintă bine conturat) etc.

Cred că bancurile pot fi foarte folositoare în cazul unor campanii de presă îndreptate către o persoană politică. Nu știu dacă bancul adus în discuție mai sus a pornit cu un scop precis, dar cred ar fi putut fi vorba de asta în contextul în care el vine pe fondul scandalului de la bacalaureat și pe fondul coalizării opoziției și a unor trusturi de presă împotriva minsitrului educației.

De literatură de specialitate în română care să abordează subiectul nu am auzit. Nici de titluri în engleză n-am dat (ce-i drept doar după o succintă căutare pe net). În consecință, în cazul în care aveți habar de astfel de cărți semnalați-mi-le.

Am scris rândurile de mai sus doar că să semnalez “problema” și ca să aud și alte păreri. E clar că e un subiect care poate naște multe discuții.

UPDATE: Elena Udrea a susținut o scurtă declarație de presă pe tema galei de box și s-a descurcat mai mult decât onorabil. La problema huiduielilor s-a referit spunând “nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită”. A mai adăugat că nu s-a înțeles faptul că mulțumirile nu erau adresate unui om politic ci unui om care s-a implicat și a făcut tot ce i-a stat în putința pentru ca evenimentul să se desfășoare la București.

Să nu vă așteptați să răspund la întrebarea din titlu. Nu am găsit (încă) un răspuns. Cert e că trei subiecte par a rămâne în urmă după gala de box organizată aseară la Romexpo: victoria lui Bute, criticile lui Doroftei și huiduielile adresate Elenei Udrea. Dacă mai toată lumea se aștepta ca Bute să câștige iar ulterior Doroftei să iasă în presă și să-l critice, eu unul nu m-aș fi așteptat ca Elena Udrea să iasă șifonată după acest meci. Sau mai bine spus, nu m-am așteptat să riște și să fie prezentă în tribune.

Polarizarea cauzată de factorul politic a reușit să mai treacă o graniță în săptămână care tocmai se încheie. N-a existat zi în care să nu poți citi măcar un articol pe GSP în care să se vorbească despre cum și cât a cheltuit Elena Udrea pentru organizarea acestei gale de box. De partea cealaltă (ProSport), nimic despre subiect. Ar fi fost și culmea în contextul în care PRO-ul avea să transmită gala.

Toată povestea cu fondurile puse la dispoziție de minister pentru organizarea galei în scopul promovării brandului de țară a reușit să aducă evenimentului o nouă cheie de interpretare: cea politică. În consecință, era de așteptat ca orice mic foc de paie să dea naștere la un nou subiect de dezbatere pentru nenumăratele emisiuni de la Realitatea și Antena 3. N-a fost nevoie decât de mintea lui Obreja care i-a spus lui Bute că ar face bine să-i mulțumească public ministresei și corul de huiduieli a năvălit. Au urmat articolele și știrile în presă.

Revenind la ideea din primul paragraf, nu pot înțelege cum o problemă de acest gen n-a putut fi intuită. Ce și-or fi închipuit? Că Bute câștigă și miile de spectatori din sală îi vor cădea Elenei Udrea la picioare pentru că a făcut posibilă această gală? Cred că prezența ministresei la eveniment a fost o greșeală. Ea își făcuse treaba. Îl adusese pe Bute în România, brandul apăruse pe tot parcursul transmisiunii, iar articolele cârcotașe care ar fi putut apărea după gală pe seama fondurilor cheltuite ar fi căzut cu ușurință în penibil ținând cont că doar victoria pugilistului ar fi fost în mintea românilor.

Să fi fost vorba de o simplă greșeală sau e vreun sindrom de genul “poporul nu mă merită, dar le mai dau o șansă”? Om trăi și om vedea.

Ideea acestui articol s-a născut dintr-o discuție petrecută la școală, discuție din care au reieșit mai multe posibile ipoteze legate de candidatura lui Toader Paleologu la președinția PDL. Pentru că nu a fost trasă o concluzie, iar parerile au fost împărțite, am crezut de cuviință ca subiectul merită o dezbatere. Ce-i drept, e posibil ca o concluzie să înglobeze toate părerile enunțate anterior.

Toader Paleologu (sau Theodor, așa cum e trecut pe cdep.ro) este deputat din 2008, el câștigând colegiul 9 din Capitală cu 40.82%. A fost ministru al culturii in perioada 2008-2009, fiind predecesorul actualului ministru, Kelemen Hunor. Democrat-liberalul n-a avut un mandat prea reușit la minister, iar odată cu schimbarea din funcție prezența pe scena publică a fost sporadică. Cu toate acestea, în ultimul timp Paleologu a părut că-și leagă numele de București și de bătălia electorală din Capitală. Deputatul a declarat cu doar câteva zile în urmă că dacă partidul l-ar dori, el ar candida la Primăria Bucureștiului “cu energia unui kamikaze”. Cu toate acestea, în același interviu, el a admis faptul că Sorin Oprescu stă foarte bine în sondaje și chiar alte personalități din PDL îl depășesc la acest capitol. Totodată, el și-a legat numele și de Legea Capitalei, fiind unul din susținătorii amintiți pe site-ul legeacapitalei.info alături de Liviu Negoiță și Teodor Baconshi.

Contextul fiind trasat, nu ne rămâne decât să ne dăm cu părerea în ceea ce privește scopul candidaturii lui Toader Paleologu la președinția PDL. Cui i s-a adresat, ce și-a propus, de ce a ales o retorică ludică , sunt întrebări care ar merita un răspuns.

Eu cred că prezența lui Paleologu printre candidații la președinția partidului nu a fost exclusiv o inițiativă proprie. Nu cred că resursele consumate pentru campania internă au fost doar pentru vizibilitatea de care Paleologu a avut parte. Refuz să cred că în spatele acestei decizii nu stă un obiectiv cu bătaie mai lungă. Că o fi Primăria Capitalei sau nu, rămâne de văzut. Totodată, trebuie analizată perspectiva obiectivului intern. Mai precis, posibilitatea prin care Paleologu ar fi vrut o funcție de prim-vicepreședinte, iar conștient fiind că nu poate avea susținerea celorlalți candidați, a încercat să-ți câștige singur susținerea prin candidatura la primul post în partid și tot ce a însemnat acest lucru (campanie internă, vizite, discurs etc.).

Așadar, aștept părerile voastre.

Trecând peste hilarul sau penibilitatea unor informații sau peste semnele de întrebare pe care documentele le ridică din punctul de vedere al veridicității, recentele telegramele ale wikileaks au adus în atenția publicului un lucru interesant: tema poziției țării noastre față de SUA și Rusia. E subiectul asimilat cel mai repede de taberele politice, acestea încercând să-l transforme (cu sau fără voie) într-o temă electorală.

Prima reacție a venit din partea Elenei Udrea. Ministrul Turismului și Dezvoltării Regionale a încercat să demonstreze într-un articol pe blog cum informațiile din telegrame ne arată clar ce oameni politici vor să ducă România spre vest și ce oameni politici vor să o ducă în sfera de influență a Rusiei. Reacțiile de partea cealaltă nu au întârziat să apară. Ponta a spus că președintele țării a vândut țara pentru a-și rezolva probleme personale (aluzie la informațiile conform cărora Băsescu era foarte apropiat de SUA, beneficiind de sprijinul acesteia), iar Titus Corlățean a spus că va sesiza Comisia de Apărare pentru a investiga o “afacere” în care ar fi implicaţi unii lideri ai PDL şi lideri de la Moscova. Senatorul PSD de Brașov făcea trimitere chiar către Udrea, spunând că “Elena Udrea răspunde de dimineaţa, din pat, la telefoanele unor magnaţi ruşi”, ca şi “domnul Cocoş şi domnul Stolojan”.

Tema relației noastre cu SUA și Rusia a reprezentat mereu un punct de interes. De la povestiri celebre precum “ascultam radio și îi așteptam pe americani” și până la temele de campanie din ’92-’96, poziția României față de cele două puteri ale lumii a reprezentat un subiect care interesa pe toată lumea. Ceea ce nu pot înțelege deocamdată e ce impact mai are ea asupra opiniei publice în contextul actual. E adevărat că tema poate fi una artificială, reacțiile oamenilor politici de mai sus fiind doar obișnuința de a scoate “procente” din orice. Dar în cazul în care nu e așa nu-mi pot da seama ce amploare poate lua tema. Pentru că, fie vorba între noi, până și divorțurile Iri-Moni și Pepe-Oana ar reprezenta subiecte mai interesante pentru “gloată” (vorba aia, pe stomacul gol e greu să faci politică externă; mai bine te uiți la niște proști cum se ceartă). În NATO și în UE am intrat, ne plimbăm nestingheriți prin Europa, deci teme de campanie ca în ’92-’96 nu cred că mai putem avea.

Cu toate acestea, subiectul e de urmărit. Cel mai probabil e un foc de paie ieșit ca din senin, dar în perioada aceasta e important de trecut în revistă orice chestie care se poate transforma într-o temă de campanie.

Încep prin exprimarea unei idei care are doar o legătură conceptuală cu subiectul abordat. Cred că e benific ca analiza politică să aibă mereu și o latură care să dezvolte posibile scenarii viitoare. Folosirea informațiilor actuale în scopul identificării unor evenimente ulterioare (cu șanse mai mari sau mai mici de a se produce) cred că face bine atât pentru cel care analizează cât și pentru scena politică.

Contextul politic actual pare a ne aduce în 2012 în fața unor schimbări în comunicarea electorală. Sondajele actuale împart partidele în două categorii distincte, opuse, fără să avem de a face cu partide de mijloc: partide care stau bine în sondaje și partide care stau prost (scot din discuție partide ca UDMR, PRM sau Partidul Poporului care fie se adresează unui electorat specific, fie se bazează pe notorietatea/încrederea unei anumite persoane). Astfel, PSD, PNL și PC, sub umbrela USL, sunt cotate în jurul cifrei de 60% și sunt partide care au o cotă de încredere bună, pe când PDL (situat în jurul procentului de 15%) și UNPR (situat sub pragul electoral) sunt partide cu cotă de încredere foarte mică față de așteptări.

Ce poate însemna acest lucru în contextul alegerilor parlamentare din toamna lui 2012? Faptul că strategiile celor două tabere par să se îndrepte spre o confruntare orientare către partid/orientare către candidat. USL va încerca să capitalizeze cota de încredere existentă, pe când PDL sau UNPR vor încerca să scape de povara “proastei guvernări” punând accent pe candidații proprii. Spun asta în contextul în care nu cred că într-un an și jumătate partidele de guvernământ pot avea parte de o creștere accentuată. E drept că pot drege busuiocul, dar nu într-o asemenea măsură încât alegerile parlamentare să le prindă în postura de partide în care o bună parte din populație are încredere.

Rămâne de văzut însă cum vor fi influențate aceste lucruri de faptul că majoritatea românilor consideră că votul uninominal nu a adus nici o schimbare și că nu se simt mai bine reprezentați din momentul în care colegiul din care provin a trimis un anume deputat și un anume senator în Parlament.

Prezent mai ales la televiziunile de știri, unul din subiectele recurente ale vremii este “românul – pomanagiu”. Pentru a scoate în evidență cât de prost trăiesc românii și implicit cât de rău conduc actualii guvernanți, imaginile cu mulțimile care se calcă în picoare pentru nu știu ce ofertă se perindă des pe ecranele Realitatea și Antena 3.

Subiectul a fost destul de prezent în ultimele zile. Au fost de ajuns niște imagini de la o călcare în picioare și o scrisoare a unei românce aflate la studii în Japonia. Doctoranda se arăta dezamăgită de propriul popor și îi dădea drept exemplu pe japonezii care nu și-au pierdut disciplina și bunul-simț nici după un cutremur și un tsunami.

Tema a primit însă și o altă dimensiune: una electorală. Elena Udrea a ieșit în emisiune la Nașul și a spus: “Am ajuns să ne batem, toate partidele, pe un electorat de circa 30%, care în special în mediul rural, dar şi în cel urban, reprezintă oameni care au fost mituiţi cu plasa electorală la uşă”. N-am cum să o contrazic. Cifrele le are ea, nu eu. Cu toate acestea mă întreb, 30% din ce? Dacă e vorba de o treime din electoratul total, nouă, ăstora cu comunicarea politică, nu ne rămâne să ne ocupăm decât de 20% din electorat. Asta pentru că oricât de optimiști am fi, 50% din populația de peste 18 ani nu iese la vot sub nici o formă. Chiar și în cazul în care Udrea făcea referire la 30% din electoratul care vine la vot, asta tot înseamnă cam 15% din total.

În concluzie, cu cine se mai “confruntă” comunicarea electorală în contextul în care pomana electorală are un public din ce în ce mai mare? Poate avea pomana o latură de comunicare?

Lupta pentru putere din PDL a început demult, dar zilele trecute s-a intensificat. Au început știrile care împart sferele de influență și oamenii din spatele candidaților, dar o ieșire a lui Băse la tv și niște plimbări pe la DNA au arătat că lucrurile nu sunt bătute în cuie.

Momentan lumea vorbește despre doi candidați: Emil Boc și Vasile Blaga. N-aș fi atât de sigur. Amintesc doar trei lucruri care să mă facă să nu cred asta: o declarație făcută de Sulfina Barbu care spunea că un al treile candidat n-ar fi exclus, o întrebare din ultimul sondaj CSCI la comanda Realitatea TV (la întrebarea “Cine credeți că va fi următorul președinte al PDL, dintre următorii” apărea și o a treia opțiune: Sever Voinescu) și declarația lui Preda de duminică, declarație în care acesta admitea faptul că Preda-Macovei-Voinescu pregătesc o moțiune și o candidatură. Voinescu poate fi o opțiune de candidat. Ar fi păcat (dpdv comunicațional cel puțin) ca după atâta muncă, “reformiștii”/”intelectualii” să nu încerce să se delimiteze puțin. Ok, candidatul propus n-ar avea nici o șansă, iar grupul va susține până la urmă un alt candidat (probabil Boc), dar ce ar trebui transmis s-ar transmite.

În altă ordine de idei, presa îi dă în ultimele zile șanse mult mai mari de câștig lui Boc. Chiar și Blaga a devenit mai temperat. Dacă la alegerile interne de la Constanța spunea că cine va mai mișca în front va plăti (aluzie la cei care critică mereu: Preda, Macovei), zilele trecute dădea de înțeles că relația Blaga-Băsescu nu se va încheia după congres indiferent de rezultat. Dacă e sau nu așa, vom vedea. Dar folosesc scenariul în care Boc ar câștiga pentru exprimarea unor idei.

Cred că momentan alegerea lui Boc este cea mai bună soluție pentru PDL (vorbesc de o soluție care e și posibilă). Democrat-liberalii au picat testul găsirii unui nou lider, cu toate că eforturi s-au făcut. Boc pare a fi singurul care îl poate bate pe Blaga. Are susținerea unor oameni foarte importanți și are fondurile pe mână. Cred că e cea mai bună soluție, pentru că în cazul în care Blaga va câștiga șansele ca partidul să se rupă ar crește vertiginos. Iar pentru luptele din 2012 e nevoie și de ultimul activist de la Aleșd (am aflat de curând de existența acestei localități și îmi place cum sună ). Nu-i văd pe Preda sau Macovei sub papucul lui Berceanu, girând niște oameni pe care i-au criticat neîncetat. Mergând mai departe cu raționamentul, Blaga nu e un politician conflictual. Îl vedeți pe fostul ministru de interne capabil de o construcție politică nouă? Îl vedeți strângând nemulțumiții într-o întâlnire la Ramada? Eu nu. Blaga își poate continua liniștit treaba în PDL și dacă Boc iese din nou președinte. Și toți, de la Băse la Udrea, știu că PDL are nevoie de Blaga. Nu va avea prim-planul, dar va fi în continuare cel mai bun în linia a doua, în linia obscură. E adevărat, se poate ca de Berceanu să nu prea mai auzim, dar în orice înfrângere sau negociere politică trebuie să și pierzi ceva.

Important pentru fiecare membru al PDL e să conștientizeze că lupta lor va fi în 2012. Și va fi o lupta al dracului de grea.