De la A. (la) Z.

Tur de forță făcut în această seară de Sorin Oprescu la tv. Mai interesant e faptul că primarul general al Capitalei a fost la TVR1 și la B1TV.

La televiziunea națională a fost alături de dușmanul opoziției (Rodica Culcer), președintele CNAS și Vlad Mixich. S-a discutat doar despre noua lege a sănătății și, spre surprinderea mea, Oprescu s-a declarat de acord cu mai toate punctele importante din noul proiect de lege. Ba mai mult, Oprescu părea să se fi vorbit cu Băsescu în privința schimbărilor din sistemul de urgență: a admis că astfel s-ar rezolva unele probleme și chiar a dat exemple din sistemul american în ceea ce privește introducerea ambulanțelor private în circuitul urgențelor venite prin 112.

La B1TV independentul a fost în emisiune la Cristoiu. La început s-a vorbit tot despre proiectul Legii Sănătății, dar în a doua parte a emisiunii s-a trecut la problemele administrative din București, moderatorul servindu-i pe tava întrebări prin care Oprescu să-și ridice în slăvi lucrurile bune de la Primărie. Legat de problemele politice Oprescu a spus că are cu USL un “contract moral” dar totodată a punctat: “Eu am un singur partid: bucureștenii”. Cât despre doamna Udrea, Oprescu a spus că a au avut o “relație instituțională”, iar mai toată emisiunea n-a scos-o din “doamna ministru”.

Mai trec în revistă faptul că ambele emisiuni le-a încheiat cu aceeași expresie “limbă de catifea”, expresie folosită în contextul în care îi ridica în slăvi pe moderatori (Culcer și Cristoiu).

Foarte interesantă seară a avut Oprescu. De văzut următoarele apariții publice ale primarului. De urmărit și felul în care mass-media va reflecta mâine punctele de vedere din această seară.

UPDATE: Elena Udrea a susținut o scurtă declarație de presă pe tema galei de box și s-a descurcat mai mult decât onorabil. La problema huiduielilor s-a referit spunând “nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită”. A mai adăugat că nu s-a înțeles faptul că mulțumirile nu erau adresate unui om politic ci unui om care s-a implicat și a făcut tot ce i-a stat în putința pentru ca evenimentul să se desfășoare la București.

Să nu vă așteptați să răspund la întrebarea din titlu. Nu am găsit (încă) un răspuns. Cert e că trei subiecte par a rămâne în urmă după gala de box organizată aseară la Romexpo: victoria lui Bute, criticile lui Doroftei și huiduielile adresate Elenei Udrea. Dacă mai toată lumea se aștepta ca Bute să câștige iar ulterior Doroftei să iasă în presă și să-l critice, eu unul nu m-aș fi așteptat ca Elena Udrea să iasă șifonată după acest meci. Sau mai bine spus, nu m-am așteptat să riște și să fie prezentă în tribune.

Polarizarea cauzată de factorul politic a reușit să mai treacă o graniță în săptămână care tocmai se încheie. N-a existat zi în care să nu poți citi măcar un articol pe GSP în care să se vorbească despre cum și cât a cheltuit Elena Udrea pentru organizarea acestei gale de box. De partea cealaltă (ProSport), nimic despre subiect. Ar fi fost și culmea în contextul în care PRO-ul avea să transmită gala.

Toată povestea cu fondurile puse la dispoziție de minister pentru organizarea galei în scopul promovării brandului de țară a reușit să aducă evenimentului o nouă cheie de interpretare: cea politică. În consecință, era de așteptat ca orice mic foc de paie să dea naștere la un nou subiect de dezbatere pentru nenumăratele emisiuni de la Realitatea și Antena 3. N-a fost nevoie decât de mintea lui Obreja care i-a spus lui Bute că ar face bine să-i mulțumească public ministresei și corul de huiduieli a năvălit. Au urmat articolele și știrile în presă.

Revenind la ideea din primul paragraf, nu pot înțelege cum o problemă de acest gen n-a putut fi intuită. Ce și-or fi închipuit? Că Bute câștigă și miile de spectatori din sală îi vor cădea Elenei Udrea la picioare pentru că a făcut posibilă această gală? Cred că prezența ministresei la eveniment a fost o greșeală. Ea își făcuse treaba. Îl adusese pe Bute în România, brandul apăruse pe tot parcursul transmisiunii, iar articolele cârcotașe care ar fi putut apărea după gală pe seama fondurilor cheltuite ar fi căzut cu ușurință în penibil ținând cont că doar victoria pugilistului ar fi fost în mintea românilor.

Să fi fost vorba de o simplă greșeală sau e vreun sindrom de genul “poporul nu mă merită, dar le mai dau o șansă”? Om trăi și om vedea.

Trecând peste hilarul sau penibilitatea unor informații sau peste semnele de întrebare pe care documentele le ridică din punctul de vedere al veridicității, recentele telegramele ale wikileaks au adus în atenția publicului un lucru interesant: tema poziției țării noastre față de SUA și Rusia. E subiectul asimilat cel mai repede de taberele politice, acestea încercând să-l transforme (cu sau fără voie) într-o temă electorală.

Prima reacție a venit din partea Elenei Udrea. Ministrul Turismului și Dezvoltării Regionale a încercat să demonstreze într-un articol pe blog cum informațiile din telegrame ne arată clar ce oameni politici vor să ducă România spre vest și ce oameni politici vor să o ducă în sfera de influență a Rusiei. Reacțiile de partea cealaltă nu au întârziat să apară. Ponta a spus că președintele țării a vândut țara pentru a-și rezolva probleme personale (aluzie la informațiile conform cărora Băsescu era foarte apropiat de SUA, beneficiind de sprijinul acesteia), iar Titus Corlățean a spus că va sesiza Comisia de Apărare pentru a investiga o “afacere” în care ar fi implicaţi unii lideri ai PDL şi lideri de la Moscova. Senatorul PSD de Brașov făcea trimitere chiar către Udrea, spunând că “Elena Udrea răspunde de dimineaţa, din pat, la telefoanele unor magnaţi ruşi”, ca şi “domnul Cocoş şi domnul Stolojan”.

Tema relației noastre cu SUA și Rusia a reprezentat mereu un punct de interes. De la povestiri celebre precum “ascultam radio și îi așteptam pe americani” și până la temele de campanie din ’92-’96, poziția României față de cele două puteri ale lumii a reprezentat un subiect care interesa pe toată lumea. Ceea ce nu pot înțelege deocamdată e ce impact mai are ea asupra opiniei publice în contextul actual. E adevărat că tema poate fi una artificială, reacțiile oamenilor politici de mai sus fiind doar obișnuința de a scoate “procente” din orice. Dar în cazul în care nu e așa nu-mi pot da seama ce amploare poate lua tema. Pentru că, fie vorba între noi, până și divorțurile Iri-Moni și Pepe-Oana ar reprezenta subiecte mai interesante pentru “gloată” (vorba aia, pe stomacul gol e greu să faci politică externă; mai bine te uiți la niște proști cum se ceartă). În NATO și în UE am intrat, ne plimbăm nestingheriți prin Europa, deci teme de campanie ca în ’92-’96 nu cred că mai putem avea.

Cu toate acestea, subiectul e de urmărit. Cel mai probabil e un foc de paie ieșit ca din senin, dar în perioada aceasta e important de trecut în revistă orice chestie care se poate transforma într-o temă de campanie.

Prezent mai ales la televiziunile de știri, unul din subiectele recurente ale vremii este “românul – pomanagiu”. Pentru a scoate în evidență cât de prost trăiesc românii și implicit cât de rău conduc actualii guvernanți, imaginile cu mulțimile care se calcă în picoare pentru nu știu ce ofertă se perindă des pe ecranele Realitatea și Antena 3.

Subiectul a fost destul de prezent în ultimele zile. Au fost de ajuns niște imagini de la o călcare în picioare și o scrisoare a unei românce aflate la studii în Japonia. Doctoranda se arăta dezamăgită de propriul popor și îi dădea drept exemplu pe japonezii care nu și-au pierdut disciplina și bunul-simț nici după un cutremur și un tsunami.

Tema a primit însă și o altă dimensiune: una electorală. Elena Udrea a ieșit în emisiune la Nașul și a spus: “Am ajuns să ne batem, toate partidele, pe un electorat de circa 30%, care în special în mediul rural, dar şi în cel urban, reprezintă oameni care au fost mituiţi cu plasa electorală la uşă”. N-am cum să o contrazic. Cifrele le are ea, nu eu. Cu toate acestea mă întreb, 30% din ce? Dacă e vorba de o treime din electoratul total, nouă, ăstora cu comunicarea politică, nu ne rămâne să ne ocupăm decât de 20% din electorat. Asta pentru că oricât de optimiști am fi, 50% din populația de peste 18 ani nu iese la vot sub nici o formă. Chiar și în cazul în care Udrea făcea referire la 30% din electoratul care vine la vot, asta tot înseamnă cam 15% din total.

În concluzie, cu cine se mai “confruntă” comunicarea electorală în contextul în care pomana electorală are un public din ce în ce mai mare? Poate avea pomana o latură de comunicare?

Lupta pentru putere din PDL a început demult, dar zilele trecute s-a intensificat. Au început știrile care împart sferele de influență și oamenii din spatele candidaților, dar o ieșire a lui Băse la tv și niște plimbări pe la DNA au arătat că lucrurile nu sunt bătute în cuie.

Momentan lumea vorbește despre doi candidați: Emil Boc și Vasile Blaga. N-aș fi atât de sigur. Amintesc doar trei lucruri care să mă facă să nu cred asta: o declarație făcută de Sulfina Barbu care spunea că un al treile candidat n-ar fi exclus, o întrebare din ultimul sondaj CSCI la comanda Realitatea TV (la întrebarea “Cine credeți că va fi următorul președinte al PDL, dintre următorii” apărea și o a treia opțiune: Sever Voinescu) și declarația lui Preda de duminică, declarație în care acesta admitea faptul că Preda-Macovei-Voinescu pregătesc o moțiune și o candidatură. Voinescu poate fi o opțiune de candidat. Ar fi păcat (dpdv comunicațional cel puțin) ca după atâta muncă, “reformiștii”/”intelectualii” să nu încerce să se delimiteze puțin. Ok, candidatul propus n-ar avea nici o șansă, iar grupul va susține până la urmă un alt candidat (probabil Boc), dar ce ar trebui transmis s-ar transmite.

În altă ordine de idei, presa îi dă în ultimele zile șanse mult mai mari de câștig lui Boc. Chiar și Blaga a devenit mai temperat. Dacă la alegerile interne de la Constanța spunea că cine va mai mișca în front va plăti (aluzie la cei care critică mereu: Preda, Macovei), zilele trecute dădea de înțeles că relația Blaga-Băsescu nu se va încheia după congres indiferent de rezultat. Dacă e sau nu așa, vom vedea. Dar folosesc scenariul în care Boc ar câștiga pentru exprimarea unor idei.

Cred că momentan alegerea lui Boc este cea mai bună soluție pentru PDL (vorbesc de o soluție care e și posibilă). Democrat-liberalii au picat testul găsirii unui nou lider, cu toate că eforturi s-au făcut. Boc pare a fi singurul care îl poate bate pe Blaga. Are susținerea unor oameni foarte importanți și are fondurile pe mână. Cred că e cea mai bună soluție, pentru că în cazul în care Blaga va câștiga șansele ca partidul să se rupă ar crește vertiginos. Iar pentru luptele din 2012 e nevoie și de ultimul activist de la Aleșd (am aflat de curând de existența acestei localități și îmi place cum sună ). Nu-i văd pe Preda sau Macovei sub papucul lui Berceanu, girând niște oameni pe care i-au criticat neîncetat. Mergând mai departe cu raționamentul, Blaga nu e un politician conflictual. Îl vedeți pe fostul ministru de interne capabil de o construcție politică nouă? Îl vedeți strângând nemulțumiții într-o întâlnire la Ramada? Eu nu. Blaga își poate continua liniștit treaba în PDL și dacă Boc iese din nou președinte. Și toți, de la Băse la Udrea, știu că PDL are nevoie de Blaga. Nu va avea prim-planul, dar va fi în continuare cel mai bun în linia a doua, în linia obscură. E adevărat, se poate ca de Berceanu să nu prea mai auzim, dar în orice înfrângere sau negociere politică trebuie să și pierzi ceva.

Important pentru fiecare membru al PDL e să conștientizeze că lupta lor va fi în 2012. Și va fi o lupta al dracului de grea.