De la A. (la) Z.

Traian Băsescu a cerut retregerea proiectului noii legi a sănătății din dezbaterea publică, iar Boc și Ritli s-au conformat imediat. E sfârșitul unui subiect, dar poate fi totodată începutul altuia. Întâmplarea se va discuta și se va interpreta în zeci de feluri. Deja am auzit despre înfrângerea lui Băsescu, victoria societății civile, victoria rețelelor de socializare, victoria lui Arafat etc. Ba chiar unii vorbesc despre o strategie prin care a fost creat personajul Raed Arafat care ar putea candida la orice, că oricum ar câștiga (vezi Turcescu). Tot ce știu eu e că în comunicarea politică nu “există” termeni precum adevăr sau realitate. Putem vorbi doar despre felul în care o întâmplare este percepută. Traducând acest lucru mai plastic asta însemnă că un lucru poate fi negru, dar dacă majoritatea îl vede alb, alb e.

De la acest lucru pornesc în analiza a ceea ce poate însemna retragerea proiectului de lege din dezbaterea publică.

La ora la care scriu acest articol câteva sute de oameni se îndreaptă spre Palatul Cotroceni. Nu știu cu ce scop. Din câte am înțeles era vorba despre un miting de susținere a medicului Arafat, dar anunțul președintelui le-a cam schimbat agenda. Acest lucru, alături de toate discuțiile și ipotezele despre care se va vorbi în această seara (și nu numai) sunt de fapt războiul de după. Fiecare încearcă să impună cheia lui de interpretare. E exact ce vorbeam în primul paragraf: dacă a fost vorba de înfrângerea lui Băsescu, de victoria lui Arafat, de victoria societății civile ș.a.m.d nu vom afla decât puțin mai târziu.

Urmez exemplul celorlalți și arunc în discuție o altă ipoteză. După părerea mea, retregerea proiectului din dezbaterea publică însemnă de fapt anularea unei teme a opoziției: Băsescu – Dictatorul. Așa cum subliniam mai sus, nu știu dacă am dreptate sau nu, vom vedea asta mai târziu, dar la momentul actual asta cred.

Să dezvolt ieșind puțin din cadrul strâns al problemei discutate. Lumea s-a mai revoltat. Nu e prima data. Oamenii au ieșit în stradă și când Băsescu a tăiat salariile și pensiile, oamenii au ieșit în stradă și în Grecia, oamenii au ieșit în stradă și în Italia, exemplele sunt nenumărate. Ce diferă în acest caz e făptul că Legea Sănătății nu e o lege cu bătaie scurtă în ceea ce privește banii populației. În ultimele 5 zile (de când Băsescu a sărit la gâtul lui Arafat și a început să se discute despre Legea Sănptății) nu s-a vorbit despre faptul că populația va plăti mai mult pentru serviciile medicale, ci s-a vorbit despre Raed Arafat, despre presupusa desființare a SMURD-ului, despre asigurările de sănătate etc. Băsescu n-ar fi dat înapoi și nici n-ar fi avut cum dacă ar fi fost vorba despre o chestii economică, indiferent cât de mare ar fi fost protestul opiniei publice.

În altă ordine de idei, să aruncăm un ochi la vecini. Orban face o noua lege a presei în Ungaria. Întreagă societate civilă se opune (numărul celor care au ieșit în stradă depășește cu mult tot ce se întâmpla sau se va întâmpla la noi), vorbește despre îngrădiri ale democrației, ba chiar se primesc semnale internaționale cu privire la problemele democrației în Ungaria (vezi Hillary Clinton și mai toate ziarele importante ale Europei) și cu toate acestea Orban face tot ce poate și noua lege a presei e în vigoare în Ungaria. Nici în acest caz n-a fost vorba despre bani, despre economie, ci despre democrație. Spun toate aceste lucruri pentru a înțelege tema Conducătorul – Dictatorul.

Revenind la oile noastre, va fi foarte important felul în care comunicarea publică va decurge de acum înainte cu privire la această problemă a retragerii din dezbaterea publică a proiectului de lege. Opoziția nu va rata momentul să clameze victoria, încercând să pună un egal între USL și societatea civilă. Și are toate șansele să poată face asta. Dar să nu uităm că Arafat a ieșit, a mulțumit pentru sprijin, dar a adăugat “îi rog pe toţi să nu se lase manipulaţi politic”.

Și dacă tot vorbim despre comunicare și percepție, din câte știu eu, teoriile agendei spun că mass-media nu îți poate impune ce să gândești, ci la ce să te gândești. Deci rămâne de văzut ce a însemnat până la urmă mișcarea lui Băsescu.

Aseară, Realitatea Tv (pe baza unei informații la pont zice-se) a adus în atenția publicului faptul că ministrul de Interne, Traian Igaș, a terminat studiile liceale la vârsta de 24 de ani. În timpul emisiunii a intrat în direct Valer Marian (senator PSD de Satu Mare) și a precizat faptul că în cursul lunii noiembrie a adresat o întrebare ministrului Igaș, cerându-i informații despre studiile efectuate și data finalizării lor. Răspunsul a fost evaziv așa că senatorul și-a continuat investigația și a aflat că Igaș a terminat liceul la 24 de ani, iar licența în drept și-a luat-o în jurul vârstei de 40 de ani la o facultate privată din Arad, modul de școlarizare fiind la distanță. Mai mult decât atât, “băiatul ăsta care a învățat legea”, așa cum l-a caracterizat președintele Băsescu pe actualul ministru de interne, se pare că nu a profesat niciodată dreptul.

Acesta e doar unul din exemplele care mă fac să cred că partidele din opoziție sunt cel puțin leneșe dacă nu și lipsite de o minimă curiozitate. La adăpostul scăderii vertiginoase în sondaje a PDL-ului și implicit a președintelui Băsescu și a premierului Boc, partidele din opoziție par a nu valorifica la maxim contextul actual. Canalizarea tuturor eforturilor pe moțiunile de cenzură care par să nu aibă vreo șansă în această legislatură miroase a autosuficiență. E adevărat că pe lângă războiul continuu cu actuala putere, PSD și PNL duc și o luptă în interiorul opoziției, dar aceasta nu poate fi considerată o scuză.

PDL-ul a ajuns la 10-15%. Mai jos de atât e greu de crezut că va ajunge indiferent ce va fi. Astfel, ce-a fost de câștigat de pe urmă numeroaselor măsuri nepopulare, de pe urma numeroaselor asumări de răspundere sau de pe urma protestelor de stradă s-a câștigat. Opoziția, sau cel puțin fiecare partid de opoziție în parte, trebuie să găsească metode noi de a capitaliza situația actuală. În acest sens, mi-e greu să înțeleg cum un “subiect” precum cel relatat la începutul articolului (și descoperit, culmea, de un parlamentar din opoziție) trece neobservat și ajunge să fie adus la cunoștința publicului tot de mass-media.

Ceea ce par să nu înțeleagă partidele din opoziție la acest moment e că etapa războaielor mari a trecut. Nu cred că până la alegerile parlamentare vom avea parte de noi coaliții și implicit nici de noi guverne. Astfel, micile bătălii câștigate de partidele din opoziție pot fi hotărâtoare atât pentru negocierile legate de posibile alianțe în anul care stă să înceapă, cât și în perspectiva anului electoral 2012.

Am urmărit cu interes prestația celor doi lideri ai opoziției, Ponta și Antonescu, de la Realitatea TV, în această seara. N-am mai avut puterea să-l urmăresc pe Ponta și la Antena 3 din păcate, dar nu cred că am pierdut ceva.

Ponta îmi pare din ce în ce mai plin de sine și nu-l văd bine. “Neobrăzarea” prin care pe l-a făcut pe Hurezeanu (mai pe față, mai pe dos) comunist nu-mi arată decât că anii 2003-2004 au fost cei mai prolifici în plan educațional pentru Victor, dacă înțelegeți ce vreau să spun…

Ponta nu renunță la retorica populistă și vine cu soluții de genul TVA 0% la produsele de bază, soluție ce poate fi tradusă foarte ușor prin “hai cu votu’ la următoarele alegeri parlamentare că avem o foame…”. Am spus parlamentare pentru că așa cum bine a spus pe Twitter George Vișan anticipatele nu pot fi decât un vis erotic pentru Ponta sau pentru cine și le mai închipuie. Să mi-i arate mie pe ăia care vor vrea să-și piardă anii de mandat și banii cheltuiți în campanie.

Am remarcat totodată cum problemele aduse deseori în discuție de PSD cu privire la PD-L sunt scoase la iveală de Ponta în propriul partid cu o lejeritate demnă de invidiat. La întrebarea lui Adrian Ursu legată de componența unui eventual guvern PSD, președintele social-democrat a spus că vede guvernul exclusiv politic, având nevoie pentru ducerea la bun sfârșit a politicilor până și de ultimul om de nu știu unde. Aha. Deci în contextul actual în care toată lumea se plânge că până și femeia de serviciu de la nu știu ce instituție e pdl-istă, tu ieși și spui că în eventualitatea unei guvernări social-democrate ai nevoie de toți oamenii?

Aceeași situație și când vine vorba despre problemele de comunicare. Că în guvernul Boc fiecare spune ce vrea și că ce a spus azi unul e retras mâine de altul asta am aflat cu toții. Dar cum ar putea explica opoziția faptul că eu (un cetățean cât de cât informat zic eu), spre exemplu, n-aș putea să spun măcar două cuvinte despre vreun plan de redresare economică propus de PSD sau PNL. Plecând, bineînțeles, de la premisa că ele (planurile) ar exista. Că tot sunt în postul unde citez din clasici mai adaug o singură remarcă: cum bine a spus Mihnea de la Codex la un moment dat, televizualul e invadat de vuvuzele de partid. Mă îndoiesc că astfel de vuvuzele percep măcar termenul de “plan”, nu mai vorbesc despre “redresare” sau “economie”.

În legătură cu liberalul Crin Antonescu am să fac o singură remarcă. Mi s-a părut cel puțin forțată tema tristeții pricinuite de venirea fluturașului de salariu. Asta pentru că a venit din gura președintelui Partidului Național Liberal.

Tot o singură idee și despre președintele PC, Daniel Constantin, intrat în direct prin telefon. De fapt nici măcar nu e o idee ci un citat din domnul mai sus menționat: “PC este un partid de centru-dreapta” . Dacă afirmația nu vă stârnește râsul ceva e în neregulă.

P.S. Închei prin a atrage atenția că abordarea mea este legată în principal de aspectele comunicaționale, iar articolele mele de acest fel trebuie privite în concordanță. Dacă spun că Ponta dă dovadă de lipsa de tact sau că fluturașul lui Antonescu nu a fost ok, asta nu înseamna că-s pdl-ist.