Tur de forță făcut de Oprescu la tv. Unde? La TVR și B1

No Comments

Tur de forță făcut în această seară de Sorin Oprescu la tv. Mai interesant e faptul că primarul general al Capitalei a fost la TVR1 și la B1TV.

La televiziunea națională a fost alături de dușmanul opoziției (Rodica Culcer), președintele CNAS și Vlad Mixich. S-a discutat doar despre noua lege a sănătății și, spre surprinderea mea, Oprescu s-a declarat de acord cu mai toate punctele importante din noul proiect de lege. Ba mai mult, Oprescu părea să se fi vorbit cu Băsescu în privința schimbărilor din sistemul de urgență: a admis că astfel s-ar rezolva unele probleme și chiar a dat exemple din sistemul american în ceea ce privește introducerea ambulanțelor private în circuitul urgențelor venite prin 112.

La B1TV independentul a fost în emisiune la Cristoiu. La început s-a vorbit tot despre proiectul Legii Sănătății, dar în a doua parte a emisiunii s-a trecut la problemele administrative din București, moderatorul servindu-i pe tava întrebări prin care Oprescu să-și ridice în slăvi lucrurile bune de la Primărie. Legat de problemele politice Oprescu a spus că are cu USL un “contract moral” dar totodată a punctat: “Eu am un singur partid: bucureștenii”. Cât despre doamna Udrea, Oprescu a spus că a au avut o “relație instituțională”, iar mai toată emisiunea n-a scos-o din “doamna ministru”.

Mai trec în revistă faptul că ambele emisiuni le-a încheiat cu aceeași expresie “limbă de catifea”, expresie folosită în contextul în care îi ridica în slăvi pe moderatori (Culcer și Cristoiu).

Foarte interesantă seară a avut Oprescu. De văzut următoarele apariții publice ale primarului. De urmărit și felul în care mass-media va reflecta mâine punctele de vedere din această seară.

Solomoniada. Posibile scenarii comunicaționale

8 Comments

Solomon a fost arestat. Se vorbește ba că justiția își face treaba, ba că l-a supărat pe ăl’ mare, ba că l-a dat în gât Penescu ș.a.m.d. Puțin mă interesează toate aceste chestii.

Cu toate acestea, situația mă interesează dintr-o altă privință. Una comunicațională. E cert că situația are și o asemenea latură, dar cu identificatul publicului țintă mi-e mai greu.

Să trecem în revistă câteva lucruri întâmplate astăzi: manifestații în fața teatrului din Craiova, manifestații în satul unde își are casa de vacanța primarul Craiovei, slujbe de susținere, interviuri luate susținătorilor, ba chiar manele cu versuri adaptate pentru situația dată. Toate acestea au putut fi vizionate astăzi pe Realitatea, dar nu și pe Antena 3. Subiectul a avut o amploare mult mai mică pe canalul trustului Intact, iar abordarea a fost una diferită. Anteniștii s-au învârtit, ca de obicei, în jurul cozii, “lovind” fără opreliște în “portocala mecanica”(sau stricată) a politicii românești.

Că Realitatea e momentan mult mai ponderată în ton decât Antena 3 asta e clar. Când Dana Grecu își începe emisiunea cu “Guvernul ne vrea morți”, iar Gabriela Vrânceanu Firea cu “Guvernul ne crede proști”, e clar că s-a întrecut limita. Ținând seama de acest context, cum decodăm ceea ce s-a întâmplat azi? Ok. Sper că nimeni nu crede că manifestațiile de azi au fost întâmplătoare sau că din greșeală o cameră de la Realitatea a fost în biserica în care preotul îndruma enoriașii să se roage pentru al lor primar. Am înțeles. Presiune publică. Dar pentru ce? Pentru imagine sau pentru justiție? Prima aș putea să o iau în considerare. Băi, ăsta o să iasă. Azi, mâine, poimâine, o să iasă. Poate o să mai și candideze, nu putem să-l lăsăm așa. Să arătăm cât de mult îl iubește lumea. Asta pot înțelege. Dar oare acest fel de presiune mai poate avea și un alt scop în această țară?

Vă rog pe voi să mă ajutați să înțeleg.

P.S. De azi fac parte din comunitatea Leacul Durerii :)