Trebuie să trec în revistă un lucru care nu mi se pare normal. Nu că ar fi doar un lucru de genul ăsta, dar cel pe care o să-l trec în revistă mi se pare destul de grav.
Să dăm puţin timpul în urmă şi să ne amintim că la începutul campaniei domnul Băsescu spunea: „Vântu îşi aşteaptă Poşta încă de la începerea mandatului”. Ok. Să pornim de la premisa că ar fi o afirmaţie adevărată. E foarte interesant ce s-a întâmplat după această afirmaţie.
Mai multă lume s-a sesizat cu privire la implicarea Poştei Române în campania electorală. Am văzut cu ochii mei afişe în oficiile poştale cu Băsescu care invită lumea la referendum, iar Șuțu ne-a arătat că lucrul ăsta s-a întâmplat până şi în Spania. Tot în această categorie intră şi scrisoriile pe care bucureştenii le-au primit zilele aceastea în poştă de la Traian Băsescu. Gurile rele spun că tot Poşta Română a făcut livrarea. Am auzit chiar şi faptul că în mediul rural, poştaşii au venit cu ultima pensie având textul scris de-acasă: „Mamaie, dacă nu votezi cu Băsescu nu mai pupi pensie de-acuma”.
Ştiţi că nu vorbesc aiurea. Lucrurile astea chiar s-au întâmplat. Mi se prea de prost gust să spui că ai salvat Poşta Română din ghearele lui Vântu şi tu să foloseşti instituţia în scop electoral propriu.

” Am auzit chiar şi faptul că în mediul rural, poştaşii au venit cu ultima pensie având textul scris de-acasă: “Mamaie, dacă nu votezi cu Băsescu nu mai pupi pensie de-acuma”.”
Asta, ca sa o spui, trebuia sa fii mai documentat.
De barfe e plina tara. Nu zic ca nu e posibil, chiar adevarat, la rigoare. Doar ca pentru cine gandeste cu mai multe mutari inainte, apar niste intrebari. Si raspunsuri.
Dec,i Basescu nu i-a dat lui Vantu Posta doar ca sa ii poata da ordine postasului. Mda. Premeditase asta de acum 5 ani. Tragic, rau.
Nu, nu asta e concluzia mea. Eu am spus ca nu e normal sa spui ca ai salvat posta din mainele mogulului si tu sa o folosesti in interes propriu electoral. Atat.
Cat despre exemplu, tu daca vine o cunostinta la tine, fara nici un interes politic si-ti spune chestia asta, ca o stie din propria familie, tu il crezi sau nu?