Consultantul politic Adrian Zăbavă a analizat, într-o intervenție pentru Ziare.com, modul în care Partidul Social Democrat își calibrează poziția într-un context de potențială tensiune politică, după dezvăluirile privind posibilul plagiat al ministrului Justiției, Radu Marinescu.

„În acest moment, PSD așteaptă să vadă dacă există o reacție politică din partea celorlalți. Când spun ceilalți mă refer în principal la Ilie Bolojan, la președintele Nicușor Dan și la membrii din USR și din PNL. În funcție de reacția acestora, dacă va exista, atunci PSD se va replia.

PSD va urmări dacă se va cere schimbarea ministrului sau dacă presiunea pusă pe ministrul Justiției prin acest subiect poate avea consecințe indirecte asupra altor chestiuni: de pildă negocierile din coaliție privind numirea noilor procurori-șefi, alegerea șefilor instituțiilor de forță, servicii de informații și așa mai departe. Cred că PSD, în momentul de față, e în expectativă și așteaptă să vadă dacă va apărea o presiune politică semnificativă din partea cuiva.

Dacă nu — adică dacă Bolojan, Nicușor Dan și USR nu vor pune subiectul pe agenda publică ca pe o problemă de imagine sau de înlocuire a ministrului — atunci PSD nu are de ce să adopte o poziție ofensivă, atât timp cât subiectul poate fi depășit. Dar, dacă subiectul capătă miză politică, PSD se va replia cu siguranță”, a transmis consultantul.

Citește întregul articol aici Cine l-ar putea înlocui pe Radu Marinescu la Ministerul Justiției. Profilul de ministru căutat de PSD

Apariție media Ziare.com: Cine l-ar putea înlocui pe Radu Marinescu la Ministerul Justiției
Etichetat pe:        

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.