De la A. (la) Z.

UDMR, prin vocea membrului cu cele mai mari șanse de a deveni noul președinte al partidului, Kelemen Hunor, a anunțat că dorește scăderea pragului electoral la 3% pentru alegerile locale. Argumentația se bazează pe reprezentare politică echitabilă. Ce are de câștigat UDMR printr-o astfel de măsură e ușor de înțeles, dar tema poate da naștere multor discuții în ceea ce privește construcția scenei politice autohtone începând cu 2012.

După anunțul liderului udmr-ist, Cristi Preda a anunțat pe blogul personal că și pentru alegerile legislative pragul electoral trebuie diminuat. Aducând în vedere că sporirea pragului electoral din 2000 a scos în afara arcului parlamentar PNȚCD și PRM, iar singurul partid neparlamentar intrat în Parlament a fost PC, dar și acela sub umbrela unei alianțe cu un partid mare, Preda spune că România are parte de o partidocrație.

E ușor de intuit că scăderea pragului electoral la locale, dar mai ales la parlamentare va aduce probleme în principal pentru actuala Opoziție. Scena politică s-ar fărâmița și ne-am putea trezi cu încă vreo 2-3 partide în Parlament începând cu 2012. În condițiile în care scopul principal al alianței PSD-ACD e acela de a polariza și de a forța electoratul să aleagă între “noi” și “aia răi”, apariția altor partide în schemă poate destabiliza serios planul Opoziției. Avantajul pentru “ăia răi” e că nu prea mai au ce pierde. Dacă vreți, acesta pare a fi al doilea plan prin care PDL răspunde anunțului constituirii alianței după cel început odată cu arestarea lui Nicolescu, prin care se încearcă devalizarea simbolică, “PSD, PNL și PC obstrucționeză justiția”.

În contextul acesta, va fi foarte interesant de urmărit cum va reuși Opoziția să construiască un mesaj adecvat pentru această temă. Asta pentru că tema cred că va fi gustată de publicul larg. E greu de crezut că electoratul român, așa lipsit de cultură politică cum e, nu dorește reprezentare. Scăderea pragului electoral, împachetată în “reprezentare pentru toată lumea” pare a fi o temă de genul celei folosite de Băsescu la prezidențiale, unicameral și parlamentari mai puțini. N-ai cum să nu fii de acord (vorbesc în numele masei acum).

E doar o nouă etapă care ne arată că până în 2012 e drum lung.

Circulă pe mail.

“Printr-o persoană de maximă încredere am aflat ce a declarat un membru PD-L, în urma unei ședințe cu ușile închise. Persoana în cauză este credincioasă și drept urmare, a hotărât să plece din partid.
S-a primit un “mesaj” de la E. Barosso cum că în doi-trei ani, populația României trebuie să scadă cu 4 milioane. Pentru aceasta, de la 1 ianuarie se vor introduce în pâine și produsele de panificație săruri de plumb, cadmiu și altele. Cele mai multe victime vor fi din rândul pensionarilor (persoane în vârstă, cu sistem imunitar deficitar).
Chiar dacă pare incredibil, TREBUIE să știm și să acționăm în consecință!
Soluția este să nu mai consumăm pâine din comerț și să folosim făină din surse “bio”….deocamdată.”

Două lucruri vreau să trec în revistă legat de cele două sondaje citate și în articolul precedent.

1. În ambele sondaje PD-L se afla la 18%. Punct.

2. Sondajele nu pot adresa decât o întrebare de genul “Dacă duminica viitoare ar fi organizate alegeri parlamentare cu ce partid ați vota?”. Asta se bate puțin în cap cu faptul că alegerile parlamentare din 2012 vor fi tot pe sistem uninominal (cel puțin așa se știe deocamdată).

Aș fi curios să știu cine scoate UNPR-ul din calcule și de ce. Vă întrebați de ce parlamentarii UNPR nu se grăbesc să treacă în barca Opoziției dacă viitorul se arată atât de negru? Păi poate pentru că UNPR-ul poate intra în Parlament. Deși CCSB dă UNPR cu 0%, iar CSCI nici nu-l trece în sondaj, înclin să cred că majoritatea actualilor parlamentari ai UNPR vor reuși să-și câștige colegiile. Și chiar dacă unii n-o vor face, se vor găsi alte colegii de câștigat la Cuca Măcăii. Nu-mi fac probleme nici în privința pragului electoral și chiar cred în momentul de față că dintr-un partid creditat cu 0% în ianuarie 2011, UNPR poate deveni în 2012 partid parlamentar.

Singura chestiune care poate da peste cap aceste calcule ale unpr-iștilor e reprezentată de candidați comuni ai PSD-ACD la alegerile parlamentare.

P.S. Observ cum mișcările de pe scena politică românească fac ca discuțiile să se rezume la PDL, PSD, PNL și cu pondere mai mică UDMR și PC. Eu unul cred că alegerile parlamentare din 2012 vor fi jucate de partide mai mici (UDMR, PC, UNPR, PPR și de ce nu și altul/altele) și nu de procentele pe care le va strânge ACD sau posibila alianță PSD-ACD.

Principalele rezultate din două sondaje recente au fost date publicității în ultimele zile. Turambar ne-a arătat ce-a ieșit la CCSB, iar Realitatea ne-a arătat ce-a ieșit la CSCI. Primul sondaj a fost desfășurat în perioada 8-9 ianuarie, iar al doilea în perioada 7-9 ianuarie.

Partidul Poporului e creditat în ambele sondaje de opinie cu un scor care depășește lejer pragul electoral. Mai precis, CCSB dă PPR (sau PP, așa cum e trecut la CSCI) la 8%, iar CSCI dă PPR cu un procent de 9,9%.

Nu știu cum stă partidul lui Dan Diaconescu la organizarea în teritoriu momentan sau care sunt planurile pentru următoarele alegeri, dar vreau să discut despre scenariul în care PPR va candida atât la alegerile locale, cât și la cele parlamentare.

Procentele partidului din cele două sondaje nu reprezintă decât omul Dan Diaconescu. În contextul în care scenariul de mai sus se va adeveri, vă dați seama că Dan Diaconescu va deveni unul din cei mai mari agenți electorali? Ce locomotiva Băsescu? Ce Iliescu? Până și la Vadim lucrurile au stat și stau diferit, pentru că PRM-ul a fost partid parlamentar, are câțiva aleși locali și, de bine de rău, are o minimă organizare locală. În acest caz, mă aștept să-l văd pe Dan Diaconescu bătând țara în lung și-n lat pentru băi de mulțime, pentru a-și căuta telespectatorii și pentru a-i convinge să-i voteze candidații. Mă aștept să-l văd pe toate afișele candidaților PPR și în toate spoturile. Mă aștept ca anul 2012 să fie anul lui Dan Diaconescu, cel puțin din perspectiva prezenței în spațiul public. Asta bineînțeles, în cazul în care scenariul de mai sus se confirmă și în cazul în care are bani.

Imediat după anunțul constituirii alianței PNL-PC, Bogdan Apostolescu sesiza foarte bine că Victor Ponta era singurul președinte de partid parlamentar care la acel moment nu generase nici un breaking news.

Iată că breaking news-ul a venit, Ponta anunțând pe blogul personal un soi de proiect, intitulat Agenda 2019, care pune bazele colaborării pe o bază juridică a celor trei partide din opoziție. Nu intru în discuții despre acest document. Precizez doar că el aduce un plus din perspectiva discursului politic, dar amintesc totodată că într-o astfel de construcție cel mai important rol îl au organizațiile teritoriale, organizații care și în PSD și în PNL s-ar putea să aibă anumite rezerve în ceea ce privește unele puncte ale colaborării.

În fine, nu astă e subiectul principal al articolului, el a reprezentat doar un punct de ancorare. Pe blogul președintelui social-democrat, în partea dreapta-sus, apare o imagine și titlul “SOLUȚIILE ECONOMICE PSD”, adică ești doar la un click distanță de soluțiile economice alternative propuse de social-democrați.

Click-ul îți aduce înainte un pdf a cărui primă pagină arată cam așa:

În timp ce președintele PSD anunță un proiect până în 2019 al opoziției, documentul soluțiilor economice al aceluiași partid critică principalul aliat și îl pune în aceeași oală cu dușmanii Băsescu-PDL. Nu e prima greșeală de genul ăsta pe care o sesizez. În campania prezidențială din 2009, după ce Antonescu a anunțat susținerea sa pentru Geoană, am primit o sacoșă în care se găseau atât un pliant în care Geoană și Antonescu își dădeau mână, cât și unul în care eram anunțat că un “1 vot pentru Geoană = 1 vot pentru Băsescu” (remember aici).

Pe la sfârșitul lunii octombrie, după încă o moțiune de cenzură care nu trecuse, ridicam într-un articol semne de întrebare legate de obiectivele și potențialul Partidului Conservator. Zărisem dorința de migrare către PNL, admiteam faptul că singurul lucru pe care PC îl poate aduce într-o astfel de alianță este trustul de presă, dar nu înțelegeam la acel moment și valoare acestui trust într-o astfel de negociere.

Ieri, după cum probabil ați aflat, PNL și PC au anunțat dorința de a înregistra la tribunal o alianță între cele două partide, alianță care cel mai probabil va primi numele de Alianța de Centru-Dreapta.

Nu intru să discut despre câștigurile liberalilor în urma acestei alianțe pentru că, după părerea mea, la un moment dat acestea pot fi cu dus și întors. Clar e că pnl-iștii au ales soluția previzibilă și totodată pragmatică. Dar dacă e cineva care a câștigat ceva sigur după această alianță aceștia sunt conservatorii. Trebuie să admitem că și de această dată Voiculescu a lucrat magistral. Cu doar 4 parlamentari în această legislatură, fără a avea prea multe cuvinte de spus pe scena politică actuală și cu un potențial scor sub pragul electoral, PC reușește să-și delimiteze un teritoriu clar pe harta politică a României pentru următorii câțiva ani buni. Cred că PC va avea după alegerile din 2012 (conform negocierilor) un număr suficient de parlamentari în perspectiva ipotetică de formare a unui grup independent în Parlament.

Nu bănuiesc partidele politice românești de prea mult echilibru în următorii ani. Românii au memoria uitării (vorba lu’ tata): prind greu și uită repede. Majoritățile anilor care vin (poate cu scurte excepții) se vor forma tot la limită, așa cum au fost și cazurile Alianța D.A., PNL sau PDL. De aceea, PC pare să se fi transformat în cel mai liniștit partid de pe scena politică românească pentru următorii câțiva ani.

A trecut un an și o lună de când Traian Băsescu a câștigat al doilea mandat de președinte al României. Mircea Geoană probabil încă visează cum i-ar fi stat acum la Cotroceni. Ponta cu siguranță își amintește de 6 decembrie zâmbind. Cert e că pentru mulți 6 decembrie n-a trecut, lăsând urme într-un fel sau altul.

Odată cu trecerea timpului, tensiunea momentului lasă loc obiectivității și studiilor de caz. Răspunsurile care au venit sa justifice rezultatul turului II n-au lipsit, dar parcă n-au convins. Învinșii au mers pe cartea furtului de voturi din străinătate, alții, mai cu capul pe umeri, au demonstrat cu cifre că schimbarea a început odată cu apariția filmulețului cu copilul (Turambar a coordonat o teză de dizertație pe acest subiect și dacă îmi amintesc bine a publicat și pe blog detalii despre aceste cifre).

Dezvoltând o idee pe care am discutat-o la un moment dat la școală, înclin să cred că victoria lui Băsescu e legată în primul rând de conceptul de identificare. Vorbesc trecând peste strategii, tactici, gafe sau alte evenimente care au influențat într-un fel sau altul rezultatul alegerilor. Discuția ara caracter general și-am pornit gândindu-mă la interesul pe care alegerile prezidențiale îl stârnesc în rândul populației și la modul în care societatea românească e construită.

Revenind la identificare, spun că Băsescu a câștigat pentru că o mai mare parte dintre votanți s-a identificat cu el în detrimentul identificării cu Mircea Geoană. Acest lucru nu-i o chestiune nouă, până la urmă la asta se reduce orice competiție electorală, mai ales în perioadă contemporană. Mai importante mi se par concluziile pe care le-am putea trage după o astfel de afirmație.

Rezultatele alegerilor prezidențiale reliefează cel mai bine componența societății românești. Din păcate pentru specialiștii campaniilor, aceste rezultate sunt mai degrabă cea mai clară poză care poate fi surprinsă la un anumit moment dat, dar nu are puterea de predicție pentru următorul ciclu electoral. Aici intră în scenă cercetările sociologice, care încearcă și ele să facă diferite poze la anumite momente, ce-i drept, poze cu o calitate mai proastă. Interesant mi se pare felul în care posibilii candidați la alegerile prezidențiale pot scoate în evidență schimbările petrecute la nivelul societății românești într-un ciclu electoral. Și la asta am să și vă las să vă gândiți.