UDMR, prin vocea membrului cu cele mai mari șanse de a deveni noul președinte al partidului, Kelemen Hunor, a anunțat că dorește scăderea pragului electoral la 3% pentru alegerile locale. Argumentația se bazează pe reprezentare politică echitabilă. Ce are de câștigat UDMR printr-o astfel de măsură e ușor de înțeles, dar tema poate da naștere multor discuții în ceea ce privește construcția scenei politice autohtone începând cu 2012.

După anunțul liderului udmr-ist, Cristi Preda a anunțat pe blogul personal că și pentru alegerile legislative pragul electoral trebuie diminuat. Aducând în vedere că sporirea pragului electoral din 2000 a scos în afara arcului parlamentar PNȚCD și PRM, iar singurul partid neparlamentar intrat în Parlament a fost PC, dar și acela sub umbrela unei alianțe cu un partid mare, Preda spune că România are parte de o partidocrație.

E ușor de intuit că scăderea pragului electoral la locale, dar mai ales la parlamentare va aduce probleme în principal pentru actuala Opoziție. Scena politică s-ar fărâmița și ne-am putea trezi cu încă vreo 2-3 partide în Parlament începând cu 2012. În condițiile în care scopul principal al alianței PSD-ACD e acela de a polariza și de a forța electoratul să aleagă între „noi” și „aia răi”, apariția altor partide în schemă poate destabiliza serios planul Opoziției. Avantajul pentru „ăia răi” e că nu prea mai au ce pierde. Dacă vreți, acesta pare a fi al doilea plan prin care PDL răspunde anunțului constituirii alianței după cel început odată cu arestarea lui Nicolescu, prin care se încearcă devalizarea simbolică, „PSD, PNL și PC obstrucționeză justiția”.

În contextul acesta, va fi foarte interesant de urmărit cum va reuși Opoziția să construiască un mesaj adecvat pentru această temă. Asta pentru că tema cred că va fi gustată de publicul larg. E greu de crezut că electoratul român, așa lipsit de cultură politică cum e, nu dorește reprezentare. Scăderea pragului electoral, împachetată în „reprezentare pentru toată lumea” pare a fi o temă de genul celei folosite de Băsescu la prezidențiale, unicameral și parlamentari mai puțini. N-ai cum să nu fii de acord (vorbesc în numele masei acum).

E doar o nouă etapă care ne arată că până în 2012 e drum lung.

Tagged on:                                     

18 thoughts on “Tema scăderii pragului electoral

  • ianuarie 30, 2011 at 4:48 pm
    Permalink

    Mi se pare ca e organica, dar nu se impiedica ei in atata lucru.

    Reply
  • ianuarie 30, 2011 at 4:53 pm
    Permalink

    Trebuie sa recunosc ca nu am destule informatii, spre rusinea mea. In cazul in care ar fi organica ar avea aceeasi problema si in cazul alegerii primarilor din primu tur.

    Reply
  • ianuarie 30, 2011 at 5:20 pm
    Permalink

    Ete ce zice constitutia la art 73 alin 3
    3. Prin lege organică se reglementează:

    a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;

    Reply
  • ianuarie 30, 2011 at 5:48 pm
    Permalink

    Oricum nu mai e atat de greu sa treci o lege organica, in anii 90 parca era nevoie de 2/3 din parlamentari sau asa ceva.

    Acum (cred ca de la schimbarea constitutiei cel mai probabil) e nevoie doar de majoritatea membrilor parlamentului. (deci nu majoritatea prezentilor ci a tuturor)

    Reply
  • ianuarie 31, 2011 at 2:26 pm
    Permalink

    @George Asa e, ai nevoie doar de majoritatea membrilor (iar la alea mai mici doar de majoritatea celor prezenti). Doar la modificarea consitutiei ai nevoie de 2/3.

    Reply
  • ianuarie 31, 2011 at 2:43 pm
    Permalink

    Si uite-asa iar mutam oameni din stanga-n dreapta si nu invatam niciodata nici ce inseamna strategie, nici care e electoratul, iar campaniile se vor face pe exact acelasi stil ca si acum. Nu prevad schimbari pentru urmatoarele alegeri, dimpotriva. E cat se poate de posibila o enervare mai puternica a poporului.

    Reply
  • februarie 7, 2011 at 5:15 pm
    Permalink

    Cam târziu, dar abia acum am realizat calculul simplu din spate:

    Să zicem că USL ia 40% din voturile valabil exprimate. Dacă (1) în Parlament intră partide totalizând mai puţin de 80% din voturile valabil exprimate, USL are mai mult de 50%+1 din mandate. Dacă (2) în Parlament intră partide totalizând mai mult de 40% din voturile valabil exprimate, USD are mai puţin de 50%+1 din mandate. Cazul (1), USL numeşte premier, Băsescu semnează ca primaru`, PD-L Opoziţie. Cazul (2), Băsescu numeşte prim-ministru, PD-L la putere. Cu un prag electoral de 3% în loc de 5%, care dintre scenarii câştigă în probabilitate?

    Reply
  • februarie 13, 2011 at 7:34 am
    Permalink

    Eu cred ca ar trebui sa te uiti si la relatia dintre UDMR si PCM, nu numai la the Grand Scheme. Ungurii au fost intotdeauna maestri in a-si salva pielea fara sa le pese de altii. Sunt destule zone in care ungurii abia au intrat in CJuri sau CLuri dupa ce s-au batut cu PCM. Dupa ce se fac praf in alianta asta, s-ar putea sa-si doreasca sa fie siguri ca vor ramane in respectivele institutii.

    Despre pragul electoral national, cred ca ar fi o idiotenie sa-l scazi acum cand mai toti pedelistii mari – Cristian Preda n-a intrat niciodata aici – isi freaca mainile de bucurie ca PNL a facut alianta asta cu PSD si probabil Romania va ajunge la modelul 2 +1/2 partide politice. Daca vrei, e cam pe sufletul sugestiei lui Preda de a cobori varsta minima pentru vot la 16 ani de acum o vreme. Pur si simplu se trezeste vorbind…

    Reply
  • februarie 17, 2011 at 10:07 pm
    Permalink

    UDMR-ul pierde teren in fata prorpiilor alegatori si cred ca le este frica de faptul ca nu vor obtine suficiente voturi pentru a-si atinge numarul de locuri propus. Ceea ce ma nedumereste pe mine este faptul ca singurul partid care s-a aflat la conducerea Romaniei de 20 de nai este UDMR-ul. Si pana acum nimeni nu a comentat ceva referitor la situatiile dezastruoase prin care am trecut pana acum. Nu sunt nationalist dar sa ma conduca de 20 de nai niste persoane care fac varza legea invatamintului mi se pare cam mult.

    Reply
  • Pingback: Bloggeri:Taxi - Doua Cuvinte

  • Pingback: Întâlnirea Îndrăgostiților Bloggeri | De la A. (la) Z.

  • Pingback: Dragele noastre, din sufletul nostru de bloggeri, pentru voi :) | Chinezu

  • Pingback: Cele doua cuvinte: Meşter Teroristu’ « Un blog intr-un pahar cu apa

  • Pingback: Intalnirea indragostitilor bloggeri | SyBeR Blog | Un Loc De Dat Cu Capul, blog syber universal, filme online, seriale online traduse, filme 2010, muzica noua 2011, filme subtritrate online 2011

  • Pingback: Dragobete cu Bloggeri : Pagina personala Marius Matache

  • Pingback: Taxi - Cele două cuvinte - Versiunea Bloggerilor - Making Of - part I

  • Pingback: Eu încerc şi…reuşesc: te iubesc ! « eclaudiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.