O placuta si totodata interesanta lectura despre comunicarea politica mi-a adus inca o data dinanite diferenta la acest nivel dintre noi si altii.
„Unul dintre evenimentele decisive ale campaniei electorale din 1987 s-a petrecut in timpul interviului pe care liderul laburist Neil Kinnock l-a acordat lui David Frost, in cadrul emisiunii „Breakfast”, gazduita de acesta din urma si difuzata duminica dimineata. La momentul respectiv, laburistii ocupau o pozitie destul de buna in sondaje, iar campania lor publicitara avusese parte de cateva aprecieri entuziaste. In cursul interviului, Kinnock a lasat sa se inteleaga, incercand sa expuna strategia de aparare non-nucleara a laburistilor, ca sovieticii nu ar invada Marea Britanie, indiferent daca aceasta ar dispune sau nu de mijloace de aparare nucleara, din cauza dificultatilor strategice de a ocupa insulele in fata unei opozitii decise (inclusiv, sublinia el, a razboiului de gherila). Aceasta declaratie cu vadit caracter militar a trecut aproape neobservata, pana ce managerii de campanie ai conservatorilor au reperat-o intr-o inregistrare a emisiunii si au elaborat o intensa campanie publicitara si de relatii publice in jurul incompetentei laburistilor in problema apararii”.
Adica in 1987 baietii astia au facut dintr-o simpla declaratie o ampla si creativa campanie, campanie care se spune ca a si inclinat balanta in acel an in favoarea conservatorilor? Toate astea in 1987? Iar noi in 2008 putem scoate doar „Ei cu Ei. Noi cu voi”? Trist.
din ce carte e poza? si da…e trist, iar si mai trist a fost raspunsul la campanie „ei cu ei. noi cu voi” :))
Introducere in comunicarea politica. Brian McNair. Polirom. Colectia aia de relatii publice… stii tu