În politică nu poţi creşte fără adversar. Mai ales pe o scenă politică profund emoţională şi conflictuală precum cea autohtonă. Comuniştii, bolşevicii, ţărăniştii, Iliescu, Băsescu, baronii locali, cei 322, mogulii, Ponta, sunt doar câţiva din „adversarii” care au dominat comunicarea
Ascensiunea „Generalului”
Rezultatul surprinzător din turul II al alegerilor prezidenţiale a creat o aşteptare în ceea ce priveşte reconfigurarea întregii scenei politice. Principala întrebare care a dominat perioada de după alegeri a fost „când cade guvernul?“. Pusă liberalilor, ea se transforma în
Salariile înalţilor demnitari. Ponta încearcă o aruncare de 3 puncte
Întorsătura pe care a luat-o subiectul creşterii salariilor înalţilor demnitari scoate la iveală un Victor Ponta conştient că, odată cu întoarcerea în ţară, trebuie să fie ofensiv prin orice mijloace dacă vrea să-şi câştige timp şi pe mai departe. În
Frica de opoziţie naşte boicot
Una din primele griji ale lui Victor Ponta şi ale PSD-ului după pierderea alegerilor prezidenţiale a fost conservarea majorităţii parlamentare. Fără mişcări mari de trupe şi cu lupte punctuale câştigate în Parlament, majoritatea guvernamentală scăpa de una dintre sursele presiunii
„Pocăința” lui Victor Ponta a luat sfârșit
Victor Ponta n-a fost primul candidat al PSD care a pierdut alegerile prezidențiale în turul II contrar așteptărilor, dar, spre deosebire de Adrian Năstase și Mircea Geoană, până în momentul de față a reușit să rămână în picioare după îngrângerea
Cine rămâne în picioare după DNA?
Cine ar fi crezut în 2004, când Traian Băsescu reuşea să câştige alegerile prezidenţiale aducând tema anti-corupţiei în prim-planul agendei publice, că peste zece ani subiectul va fi la fel de actual? Probabil nimeni. Însă realitatea ne-a contrazis, iar DNA
Interpretările date cazului Vosganian
Articol publicat și pe Blogurile Adevărul După o campanie prezidențială dominată de activitatea intensă a Direcției Naționale Anticorupție și de tema justiției, după victoria lui Klaus Iohannis și pozițiile sale publice în ceea ce privește statul de drept și continuarea
Valul: semnalul dat de electorat la alegerile prezidenţiale şi miza gestionării lui
La ultimul referendum ne-am numărat şi-am ieşit 19 milioane. Cu toate acestea, pe 2 şi 16 noiembrie am fost tot peste 18 milioane pe listele electorale. Dacă adăugăm şi faptul că din 3 – 5 milioane de români aflaţi în
Generației lui Turambar, cu drag
Înainte de toate citiți articolul lui Turambar: http://turambarr.blogspot.ro/2014/11/generatiei-mele-cu-drag.html. Dragă Turambar, ți-am citit articolul dedicat generației tale cu drag, ca de fiecare dată. O să-ți răspund scurt, deși ar merita o amplă discuție. Discuție pe care sper că o vom avea după ziua
Victor Ponta, „erou” sau „oportunist” şi „mincinos”?
De luni seară, de când Traian Băsescu a afirmat că Victor Ponta ar fi activat în cadrul Serviciului de Informaţii Externe în perioada 1997-2001, campania electorală are un nou tărâm de luptă comunicaţională. Pentru că preşedintele României n-a venit cu documente care să demonstreze clar
