Ministerul Administraţiei şi Internelor demarează la nivel naţional campania „Votul ilegal înseamnă închisoare”. Implicarea prefecturilor şi a inspectoratelor judeţene de poliţie, crearea spotului de campanie şi difuzarea lui, site-ul şi alte mijloace de diseminarea a informaţiei mă fac să mă
O scurtă trecere în revistă a candidaților la prezidențiale
Revin la discuția începută ieri despre campania electorală pentru prezidențiale. Astăzi vreau să trec peste nemulțumirile personale și să trec puțin în revistă principalii candidați. Luând în discuție cei patru candidați cu șanse, ne dăm ușor seama că fiecare dintre
Da’ campania când începe?
A trecut mai bine de o săptamână de când a început campania electorală. N-am scris nimic despre acest subiect pentru că nu am avut ce, iar în ritmul ăsta nici nu cred că o să am ce scrie. În România
Avem calendare, brichete, tricouri, insigne…. :)
Un plus si un minus pentru Crin. Sa incepem cu partea proasta. Sper ca acest calendar-mizerie nu face parte din acea „o altfel de campanie” de care vorbea Crin. Iar textul de pe spatele materialului promotional 🙂 e foarte prost.
De campanie
Aveti idee cine e Dan Petre Popa asta? Auzi, astora le pasa de Bucuresti Iar ultima: Piedone si-a facut gazeta la metrou la Brancoveanu (Gazeta lu’ Piedone). Oare din ce bani e facuta?
Animale si campanie in weekend
Dupa o scurta si superba vacanta petrecuta in judetul Calarasi cu vizite la o herghelie, la o ferma de vaci si la o stana, ajung acasa si observ ca nu am fost singurul atras de animale in aceste zile libere.
Principele Radu isi anunta candidatura la Presedintie
Conform Mediafax, Principele Radu isi va anunta candidatura la Presedintia Romaniei in aceasta seara printr-un discurs tinut la Palatul Elisabeta. Nu ma asteptam la acest lucru. Eram ferm convins ca nu vom avea parte de surprize in aceasta lupta electorala.
Telenovela Elena – o strategie
Elena Basescu va candida la alegerile pentru Parlamentul European ca independent. V-am spus ieri ca am o presimtire si v-am spus acum cateva zile ca e o strategie pentru al sau tata in campania pentru prezidentiale. Am curajul sa spun
Campanie, hai odata!
Se vede ca nu am vorbit aiurea aici. Basescu a aparut in aceasta seara pe Realitatea intr-un interviu in direct alaturi de Ursu si Emil Hurezeanu. Campania a inceput demult, iar desfasurarea de forte mediatice de pe Realitatea din acea
Americanii cred in Obama pentru ca au fost convinsi sa o faca
Acelasi CNN mi-a spus in seara asta ca intr-un sondaj realizat zilele trecute, rezultatele arata ca 75% din cetatenii americani cred ca economia isi va reveni in mandatul lui Obama. Va dati seama despre ce vorbim? Intr-o tara in care
