Zilele trec cu repeziciune şi parcă încep lucrurile să se mişte şi în campania electorală. Bine, nu vă gândiţi că a făcut vreo unul din ei ceva senzaţional. Nu. Discursurile, apariţiile, sloganurile, mesajele tot la pământ sunt.
Cu toate acestea observ cum strategiile candidaţilor se adaptează din mers. Dacă la început credeam că va fi o cursă în patru ne dăm seama cu trecerea timpului că e de fapt doar o luptă în trei. Nu ştiu care au fost obiectivele lui Oprescu, dar cu siguranţă nu le va atinge. Spre deosebire de el, cei trei candidaţi rămaşi în cursă se mişcă într-un fel sau altul. Observam ieri cum Antonescu şi-a dat seama că adversarul principal e deocamdată Mircea Geoană şi nu Băsescu. Prea târziu sau nu rămâne de văzut. Astăzi observ cum şi Traian Băsescu, odată cu schimbarea de slogan umblă şi el puţin la strategie. Putem observa o încercare clară de apropiere faţă de PNL. Nu cred că e vorba de o înţelegere tăcută între Băsescu şi Antonescu, de genul îl sărim pe celălalt şi rămâne să ne batem în turul II. Nu. Nici unul nu se pretează la aşa ceva pentru că e prea riscant. Dar cred că Băsescu încearcă să-şi atragă electoratul de dreapta, al PNL, pentru turul II. Băsescu spunea azi la Cluj că românii vor avea de ales pe 22 noiembrie între Geoană, care îi are în spate pe moguli şi pe baroni, şi Băsescu, care are în spate poporul. Nici o remarcă la candidatul Antonescu. Nu pentru că el n-ar conta, ci pentru că voturile lui vor decide cine va fi următorul preşedinte în cazul în care preşedintele PNL nu va trece de primul tur. Remarc abilitatea lui Băsescu de a aştepta până în momentul în care cei mai mulţi nu îi mai dau nici o şansa lui Crin. O schimbare prematură de strategie în acest sens l-ar fi putut aduce pe Antonescu în turul II cu mari şanse de câştig în faţa actualului preşedinte.
Pe de altă parte mă surprinde slăbiciunea lui Geoană. După episodul Moscova şi după refuzul dezbaterii de azi de la Cluj, candidatul PSD este clar în dificultate. Rămâne de văzut ce va face, pentru că şi în cazul în care el va trece de primul tur, greşeli precum cele mai sus enunţate îl vor aduce în mare buclul. Poate chiar la pierderea alegerilor în turul II în faţa lui Băsescu, contrar tururor previziunilor din acest moment de pe scena publică.
Salut Adi, Acum sunt clipele frumoase ale lui Oprescu si finantatorilor lui – licitatia 🙁
Din nefericire si astazi antrenorii lui Crin nu i-au dat sfaturile folositoare, adica „Geoana el este inamicul”. Crin pentru putina vanitate a dat exact in cei de care avea nevoie (fosti simplii membri PCR, care in majoritatea lor au fost comunisti de nevoie), nu antagonizezi cateva milioane de oameni nevinovati pentru cateva mii de tineri care in orice caz ar fi votat pentru tine. Asa cred eu, proaste sfaturi si nici nu vad nici o ajustare la el 😆
@Theophyle Nu te contrazic ca nu am vazut dezbaterea 🙂