Cu puțin peste 3 luni până la primul tur al alegerilor prezidențiale încă ne întrebăm, fără a avea răspunsuri sigure, despre ce va fi campania electorală. Deși lucrurile par a fi mai clare în ceea ce privește candidaturile lui Victor Ponta și Klaus Iohannis, nici unul din ei nu este deocamdată candidat oficial. Ba mai mult, numele de posibili candidați se înmulțesc pe zi ce trece.

Indiferent de polemicile pe tema atribuțiilor președintelui, de câtă putere are președintele României, alegerile prezidențiale au reprezentat de fiecare dată cele mai importante momente electorale. Opinia publică, analiștii, jurnaliștii, văd în alegerile prezidențiale, și de această dată, un moment extrem de important pentru următorii ani. Dar în ceea ce privește „povestea” electorală, lucrurile par a sta puțin diferit în 2014. În 1992, 1996 și 2004 am avut un „personaj” providențial, fie el candidat sau candidat + construcție politică. În 2000 și 2009 n-am avut nevoie, dar am avut în luptă cei mai importanță politicieni de după ’89 (Ion Iliescu și Traian Băsescu). De data aceasta pare că „personajul” providențial lipsește.Situația poate fi asemănătoare cu cea din 2004. Avem și acum un prim-ministru social democrat care stă bine în sondaje și care pleacă cu prima șansă, dar diferențele apar în ceea ce privește candidatul dreptei și construcția politică din spatele lui. Noua alianță PNL – PDL nu are anvergura Alianței D.A. de atunci (în 2004 aceasta fiind testată cu succes în alegerile locale), iar Klaus Iohannis, deși e de câteva luni bune în prima linie a politicii, a părut să-și canalizeze eforturile spre jocurile politice din interior și spre câștigarea, pas cu pas, a poziției de candidat, însă fără a reuși să creeze o așteptare, o emoție publicului larg.

În altă ordine de idei, cu cât se apropie mai mult momentul alegerilor, cu atât se vehiculează din ce în ce mai multe candidaturi de dreapta, cel puțin la nivel declarativ. Crin Antonescu, Klaus Iohannis, Cătălin Predoiu, Mihai Răzvan Ungureanu și Monica Macovei sunt cei care și-au arătat dorința de a candida. Corelez această abudență de nume cu ce am scris în  paragraful anterior despre diferenețele dintre momentele electorale 2004 și 2014 și mă gândesc dacă nu cumva „echipa e acea strategie aleasă în încercarea de a-l învinge pe Victor Ponta.

M-am gândit prima dată la această ipoteză odată cu apariția competiției interne dintre Klaus Iohannis și Crin Antonescu. Ieri, lupta a fost tranșată, iar învinsul, Crin Antonescu, în momentul de maximă vizibilitate, a avut un mesaj mai conciliant decât se așteptau mulți. Trăgând linie, reîntoarcerea lui Crin Antonescu în lupta pentru desemnarea candidatului a generat știri, l-a propulsat pentru prima dată în văzul publicului pe Klaus Iohannis într-o situație de competiție și nu pare, cel puțin momentan, să fi cauzat pierderi iremediabile. Crin Antonescu e obligat să-l susțină pe Klaus Iohannis dacă își dorește să aibă o poziție importantă și în noul PNL.

Din același scenariu par și posibilele candidaturi ale Monicăi Macovei și MRU. Există scenariul ca până la urmă nici una să nu se concretizeze, e posibil ca nici unul să nu ajungă un nume pe buletinul de vot, însă dorința exprimată public, competiția, lupta impulsionează electoratul care crede în acești politicieni.

Cât despre avantaje și dezavantaje, fărâmițarea dreptei și-a arătat efectele la alegerile prezidențiale. Toate partidele de dreapta au subperformat. Mai multe candidaturi la prezidențiale n-ar fi echivalentul aceleași fărămițări? De această dată, contextul poate fi diferit prin existența turului II al alegerilor. Astfel, miza existenței mai mutor candidați de dreapta devine acoperirea tuturor segementelor de public, încercarea de a mobiliza cât mai mult dintr-un public a cărui princapală caracteristică este eterogenitatea. În plus, „echipa” dreptei ar face posibilă trecerea mai ușor către o axa comunicațională pro/contra Ponta și ar obliga tabăra adversă la răspuns. Deocamdată, Victor Ponta nu pare a avea în PSD sau în apropierea sa personaje cu potențial electoral care să-l ajute în turul II, cu excepția lui Călin Popescu Tăriceanu și a lui Dan Diaconescu (e drept, cei doi îi pot fi de ajuns). Nici în situația în care candidații intrați în turul II vor nominaliza un posibil premier Victor Ponta nu ar fi într-o situație confortabilă. Aproape nici un nume din partid nu l-ar ajuta în competiția electorală, iar nominalizarea unui personaj din exteriorul partidului i-ar putea crea probleme în interiorul acestuia.

Ce ar sta în calea succesului unei astfel de strategii a dreptei? Transformarea competiției într-un conflict, luări de poziție care ar înverșuna diferite segmente ale acestui bazin electoral, făcând imposibilă susținerea deplină în turul II al alegerilor.

Dreapta are o carte de jucat. Vom vedea dacă știe cum să o facă.

Tagged on:                                     

One thought on ““Echipa” de candidați ai dreptei – orgolii sau strategie?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.