În politică nu poţi creşte fără adversar. Mai ales pe o scenă politică profund emoţională şi conflictuală precum cea autohtonă. Comuniştii, bolşevicii, ţărăniştii, Iliescu, Băsescu, baronii locali, cei 322, mogulii, Ponta, sunt doar câţiva din „adversarii” care au dominat comunicarea
Victor Ponta, „erou” sau „oportunist” şi „mincinos”?
De luni seară, de când Traian Băsescu a afirmat că Victor Ponta ar fi activat în cadrul Serviciului de Informaţii Externe în perioada 1997-2001, campania electorală are un nou tărâm de luptă comunicaţională. Pentru că preşedintele României n-a venit cu documente care să demonstreze clar
Cel care va fi „chemat la judecată” va pierde
Un articol publicat pe Smart Politics în luna aprilie aducea în discuție tipul de alegeri de care vom avea parte anul acesta în termeni de vot pozitiv/vot negativ, însă aborda problema din perspectiva explicației politolugului francez Pierre Rossvallon pentru o
PDL, PMP, FC, PNȚCD – între a însemna ceva la prezidențiale și moarte clinică
Pe o scenă politică dominată de neînțelegerile din cadrul USL, contrele premier – președinte, Roșia Montană, gaze de șist, descentralizare, creșterea numărului de taxe și mai nou scandalul legat de terenul cumpărat de Ioana Băsescu, partidele de dreapta se zbat
PDL după congres: un partid în moarte clinică care poate schimba radical actuala configurație politică
Opoziție, alegeri locale și parlamentare pierdute fără drept de apel, lideri cu o cotă de încredere ce s-a apropiat vertiginos de marja de eroare a sondajelor, structuri județene destructurate ș.a.m.d. Acestea sunt apele în care se scaldă un partid care
Prea târziu pentru MRU?
PDL-ul are parte de un început de an agitat. Un scor dezastros la parlamentare, care duce la imposibilitatea de a face o opoziție adevărată, și lipsa oricărui orizont în ceea ce privește viitorul partidului sunt motivele stării de neliniște. Majoritatea
Cum e pus în practică pactul de coabitare
Pactul de coabitare semnat de președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta a stârnit numeroase discuții spre finalul anului 2012. Unii l-au apreciat, unii l-au criticat, iar cei mai mulți au încercat să înțeleagă ce stă în spatele lui, ce
Am intrat în faza de „call to action” (de ceva timp)
Azi e ultima zi de campanie. Ieri și azi am avut parte de ultimele „gloanțe”. Mai mult sau mai puțin bine ținte, nici unul nu cred că a avut forța „atingerii” nehotărâților, rămânând muniție pentru electoratul convins deja de una
Despre stenogramele ședințelor de campanie dintr-o altă perspectivă
Las deoparte discuțiile de până acum despre stenogramele ședințelor de campanie ale PNL apărute ieri. Mă interesează altă perspectivă asupra lor. Pentru cei interesați (și într-o oarecare măsură fascinați) de jocul politic stenogramele de ieri au fost foarte interesante. Ele
Campania electorală pentru referendum la jumătatea drumului
Uitându-mă în urmă la zilele de campanie care au trecut pot trage o singură concluzie: dacă acum o lună cineva spunea că Băsescu urmează să fie demis nimeni nu ar fi ghicit temele de campanie cu care avem acum de-a
