Crin Antonescu a fost nevoit să mute

No Comments

Crin Antonescu și-a început conferința de presă în care s-au anunțat schimbările de la nivelul ministerelor conduse de membri ai PNL printr-un atac la declarația lui Victor Ponta de acum câteva zile. Acesta din urmă se întreba ce mai înseamnă liberalism și cine mai e liberal în această țară.

Declarația n-a fost surprinzătoare. Ea n-a făcut altceva decât să verbalizeze planul pe care PSD și Victor Ponta îl pun în aplicare de o bună bucată de timp. Social democrații încearcă prin orice mijloace minimizarea partenerilor de alianță în perspectiva negocierilor ce vor avea loc în acest an electoral. Mișcarea liberalilor de astăzi este doar unul din semnele care arată că planul colegilor din USL a fost unul reușit până în acest moment. De ce? Pentru că Ponta și PSD par să fie singurii care capitalizează imaginea bună pe care guvernul USL o are chiar și după mai bine de un an de la alegerile parlamentare. Ba mai mult, PNL a fost întotdeuna cel care a dat semne de slăbiciune, atât prin problemele de la nivelul coaliției de guvernare (ba cu PSD, ba cu PC), cât și prin nereușitele de la nivel ministerial (numărul mare de miniștri PNL schimbați). Iar PSD a fructificat aceste lucru comunicând de fiecare dată că “ei se ocupă de guvernare” și “ei fac treabă”. Și poate cel mai important argument pentru succesul planului PSD este dat de sondajele de opinie. Indiferent de către cine au fost făcute (e drept că liberalii n-au dat publicității nici un sondaj în ultima perioadă; poate fi și ăsta un semn) ele au dat PNL la jumătate față de PSD în perspectiva alegerilor europarlamentare.

Pentru alegerile din luna mai vorbim de o dublă miză. Alipirea referendumului pentru constituție la alegerile europarlamentare pare să treacă rezultatele votului în plan secund, însă cu cât trece mai mult timp, cu atât pare din ce în ce mai greu de crezut că vom avea cvorum la referendum. Astfel, rezultatele alegerilor europarlamentare vor căpăta o simbolistică aparte, iar un PSD la 40% și un PNL la 20% ar fi catastrafol pentru liberali în contextul eventualelor evoluții de după luna mai. În plus, nimeni nu va vorbi despre un posibil 40% ca despre scorul PSD+PC+UNPR, ci  ca despre scorul PSD. Iar dacă e o parte bună pentru PNL în povestea aceasta ea e dată de faptul că PDL, PMP, FC, PNȚCD ș.a.m.d. nu vor candida pe aceeași listă. Sondajele de opinie amintite mai sus dau suma procentelor partidelor menționate anterior peste procentul liberalilor.

Acesta e contextul care l-a forțat pe Crin Antonescu să mute. Iar prin ce s-a întâmplat astăzi liderul PNL pare să împuște mai mulți iepuri deodată. Jurnaliștii au vorbit în primul rând despre o reglare de conturi în interiorul partidului. S-a vorbit despre demisiile lui Stroe și Chițoiu (e drept, din motive total diferite) ca despre o îndepărtare de la panoul de comandă a unei părți din partid apropiată de Victor Ponta. N-am de ce să nu cred aceste speculații, iar scenariul e plauzibil în perspectiva alegerilor europarlamentare și prezidențiale. Cu mai puțin de un an până la alegerea unui nou președinte taberele care se vor înfrunta nu sunt cunoscute. Asta obligă fiecare actor ce va avea un rol în noiembrie să își asigure spatele.

În al doilea rând, profilul noilor oameni propuși în funcțiile ministeriale și declarațiile din conferința de presă de astăzi arată o schimbare la nivelul coaliției de guvernare. PNL nu-și mai permite să fie vioara a doua, iar calea de rezolvare aleasă de liberali e impunerea unui personaj cu o imagine foarte bună în prima linie a guvernării: Iohannis. Și celelalte numiri se încadrează în același registru: Atanasiu, un om politic cu o autoritate mult mai mare decât predecesorul Gerea, Nicolăescu în locul unui Chițoiu care n-a părut să iasă din ordinele premierul Ponta și Cristian Bușoi, un om politic tânăr, căruia nu i se poate reproșa nimic și care are competențe în domeniul sănătății.

În consecință, ce vrea Crin Antonescu am aflat. Nu ne rămâne decât să așteptăm și răspunsul partenerului de alianță. Sunt doar lupte de etapă într-un război mult mai mare. Un război care parcă niciodată n-a avut parte de atât de multe necunoscute cu doar câteva luni înainte de alegeri.

Cine profită după ziua de ieri?

3 Comments

Am fost surprins să văd că momentul trecerii unui an de la alegerile parlamentare n-a fost folosit din punct de vedere comunicațional nici de putere și nici de către opoziție. Chiar stăteam și mă întrebam alaltăieri cum ar putea un astfel de moment să scape nevalorificat. Am primit un răspuns ieri.

Sarabanda proiectelor controversate din Parlament (lobby, mine, conflict de interese, cod penal, jocuri de noroc; au fost atât de multe încât am impresia că de fiecare dată când încerc să le trec în revistă uit câte ceva) e răspunsul pentru care puterea n-a marcat momentul trecerii unui an de la victoria din 2012. Ar fi fost o prostie să vorbească despre binele făcut în ultimul an când încercau să treacă prin Parlament niște legi mai mult decât controversate.

Însă n-am primit răspunsul din partea opoziție. Ieri dimineață, când s-a aflat în mare măsură ce se va petrece în Parlament, am crezut că ăsta a fost de fapt motivul. Credeam că au așteptat 10 decembrie și toate proiectele controversate din Parlament pentru a face legătura cu anul trecut de la victoria USL. Însă, surpriză! Nu-mi pot aminti nici măcar o reacție publică de luat înseamă venită din partea opoziție. E drept, ei se află în situația amintită în precedentul articol de pe blog, nu reușesc să aibă o prezență de luat în seamă pe scena mediatică și stau în umbra lui Traian Băsescu. Dar asta nu mai poate fi o scuză. Te legi de garduri, scrii pe cer cu litere de-o șchiopă ce face actuala putere, faci orice, dar nu ratezi un asemenea moment.

Însă ziua de ieri a adus ceva și mai important decât lipsa unor acțiuni comunicaționale din partea puterii sau a opoziției. Lumea a reacționat. Am văzut oameni dezinteresați de politică reacționând pe rețelele de socializare sau pe bloguri, oameni tineri care fac parte dintr-o generație ce nu acordă atenție scenei politice. Articole de genul celor scrise de Vlad Petreanu sau Moise Guran au strâns mii de share-uri pe facebook. Mai trecem în revistă încă o dată toate prostetele legate de Roșia Montană și gazele de șist și nu avem cum să nu admitem că acolo, în societate, e ceva ce n-a mai fost de ceva timp.

Întrebarea care se naște e cine profită? Cine e în stare să reprezinte acest segment de nemulțumiți care mai nou par a dori să aibă un cuvânt de spus? Se spune că nu trebuie să investești resurse pentru a încerca să câștigi simpatia unui public care de obicei nu vine la vot. Suntem și de această dată în aceeași situație? Rămâne de văzut. Singurul lucru cert e că la anul pe vremea asta vom ști răspunsurile la întrebările de mai sus. E important însă ca aceia care sunt interesați de un astfel de segment de public să înțeleagă că e nevoie de mult mai mult din punct de vedere comunicațional pentru a face din acest public unul care să conteze.

PDL, PMP, FC, PNȚCD – între a însemna ceva la prezidențiale și moarte clinică

3 Comments

Pe o scenă politică dominată de neînțelegerile din cadrul USL, contrele premier – președinte,  Roșia Montană, gaze de șist, descentralizare, creșterea numărului de taxe și mai nou scandalul legat de terenul cumpărat de Ioana Băsescu, partidele de dreapta se zbat în mediocritate și nu reușesc să aibă un cuvânt demn de luat în seamă în bătălia politică actuală. Își bat capul cu strategiile pentru anul electoral ce va urma, dar fără success deocamdată.

După eșecul de la alegerile parlamentare au urmat schismele, iar astăzi vorbim de nu mai puțin de patru partide ai căror membri au candidat în 2012 sub sigla ARD. Toate vorbesc despre unificarea dreptei în perspectiva alegerilor europarlamentare și prezidențiale, însă e clar că există păreri diferite despre cum și când ar trebui să aibă loc această unificare.

Am urmărit miercurea trecută o emisiunea pe acest subiect la TVR1 (poate fi urmărită aici). Tomac (PMP), Raluca Turcan (PDL), Pavelescu (PNȚTCD) și Pirpiliu (FC) au oferit un spectacol demn de talk show-urile televiziunilor de știri în care membri ai puterii se ceartă cu membri ai opoziției. Orgolii, acuze, puncte de vedere diferite, curat unificare. Așa cum s-a putut observa și în emisiunea amintită, situația stă cam așa: toți vor (cel puțin declarativ) unificarea dreptei, doar că PDL după europarlamentare, iar celelalte partide înainte.

Pentru PMP, FC și PNȚCD ecuația e simplă. Pe cont propriu există riscul ca nici unul dintre aceste partide să nu treacă pragul electoral la alegerile europarlamentare. Să nu ai nici un europarlamentar nu-i o mare pierdere, dar să fii la sub 5% cu câteva luni înainte de prezidențiale e sinonim cu a nu exista. Împreună au o șansă bună, dar un scor la limita pragului electoral le-ar împuțina mijloacele ulterioare de negociere cu PDL. Astfel, alături de PDL pare momentan cea mai bună opțiune. Însă PDL sub Blaga vede lucrurile diferit de cei ce se trag din Băsescu. În speranța unui scor în jurul a 20% (scor recurent în ultimile sondaje de opinie), democrat liberalii vor să candideze pe cont propriu pentru a fi mai târziu vioara întâi și cei care taie și spânzură într-o eventuală coaliție la alegerile prezidențiale.

Așa cum bine sesiza Andrei într-o analiză a recentelor sondaje de opinie, PDL pare a fi momentan depozitarul procentelor pierdute de PPDD. De aici acel 20% din sondaje. Tot de aici și condițiile puse în perspectiva unei coaliții de dreapta. Dar acest potențial 20% are parte de câteva minusuri care îl pot face să rămâne doar potențial. Să detaliem:

  1. Alegerile europarlamentare nu suscită interes, iar prezența la vot va fi mică, dacă nu cumva chiar foarte mică. Mulți din cei care spun astăzi că au o opțiune de vot nu vor veni la vot, iar asta poate duce la rezultate mult diferite față de cele din sondajele de opinie.
  2. Ținând cont de prezența redusă, mobilizarea electoratului va avea cel mai important rol. În consecință, un mare plus pentru partidele aflate la guvernare. Aceleași partide care domină structurile locale și care la alegerile locale le-au luat multe primării democrat liberalilor.
  3. Oamenii lui Băsescu încă sunt în PDL, chiar dacă nu la conducere. Emil Boc, Gheorghe Ștefan, Gheorghe Falcă sau Elena Udrea sunt doar câteva nume care la alegerile europarlamentare e posibil să nu tragă la aceeași căruță cu partidul din care fac parte. Să nu avem surpriza (dacă mai poate fi o surpriză) ca PMP sau alianța din care va face parte partidul susținut de Traian Băsescu să aibă scoruri peste medie în zone ca Neamț, Cluj sau Arad.
  4. Cu toată campania internă pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidențiale, candidatul PDL (Predoiu) e mult sub candidatul care pare a fi susținut de celelalte partide de dreapta (MRU). În ultimul sondaj CSOP, la întrebarea ce testează încrederea în personalitățile politice Predoiu are cel mai mare procent la Nu știu/Nu răspund (37%) dintre toate cele 24 de nume testate (rezultatele complete aici). În plus, nu demult MRU afirma că ar dori să candideze la europarlamentare ca să crească scorul Forței Civice (plus de vizibilitate).

Timp mult nu mai e până la algerile din luna mai. Și chiar dacă prim-planul e luat de conflictele din interiorul USL sau de cele dintre Ponta și Băsescu, cele patru partide de dreapta trebuie să conștientizeze că miza alegerilor europarlamentare e mare în primul rând pentru ele. Indiferent de cum va decurge relația PSD – PNL, scorul de la europarlamentare poate da partidelor de dreapta un cuvânt demn de luat în seamă în perspectiva prezidențialelor, dar în același timp el poate aduce și moartea clinică.

PDL după congres: un partid în moarte clinică care poate schimba radical actuala configurație politică

1 Comment

Opoziție, alegeri locale și parlamentare pierdute fără drept de apel, lideri cu o cotă de încredere ce s-a apropiat vertiginos de marja de eroare a sondajelor, structuri județene destructurate ș.a.m.d. Acestea sunt apele în care se scaldă un partid care prin rezultatul votului din congresul de ieri poate schimba radical scena politică românească. Paradoxal, nu?

Scena politică românească stă de la finalul anului 2009 sub semnul unei singure axe ce a împârțit-o în pro sau contra Traian Băsescu. Axa, ajutată de o comunicare politică din ce în ce mai virulentă, a extins această polarizare extremă și către mass media sau societate. Însă toate acestea se pot schimba începând de ieri. Rămas fără putere în PDL odată cu votul din congres, președintele țării (printr-un mesaj video pe facebook care sper să fie un imbold pentru folosirea unei astfel de tactici în comunicarea politică românească) alege să se despartă de partidul pe care l-a creat. Ce schimbă asta? Foarte multe. O nouă forță politică condusă din umbră de Traian Băsescu și un interes al PNL pentru o posibilă deschidere a comunicării față de ce-a mai rămas din PDL poate schimba axa pro sau contra Băsescu de care aminteam la început. În ce fel? Rămâne de văzut. Axa poate rămâne în cazul în care ce mai rămâne din PDL devine o anexă a PNL, dar poate fi brand-ul PDL disociat de numele lui Traian Băsescu? Cert e că USL (chiar prin voci atât din PNL cât și din PSD) vorbesc azi despre o nouă suspendare, cel mai important simbol al axei amintite mai sus.

Se nasc multe întrebări și e timp berechet până în 2014 ca lucrurile să-și găsească o nouă ordine. Cu o singură remarcă: maestrul soluțiilor (combinațiilor, mai pe șleau) politice, Traian Băsescu, n-a părut a lăsa nici de această dată lucrurile la voia întâmplării. Încă mă întreb de ce Monica Macovei a mai ajuns pe buletinul de vot dacă tabăra Udrea chiar a vrut să câștige. Ce șanse erau ca măcar unul din cei care urmau s-o voteze pe Macovei l-ar fi votat pe Blaga dacă europarlamentarul n-ar mai fi fost pe buletinul de vot? Nici o șansă. Senzația e că noul proiect politic nu e o surpriză pentru nimeni, iar Traian Băsescu spune adio cu zâmbetul pe buze unui PDL aflat într-o situație chiar mai proastă decât el. Ce pierd din vedere cei care își pun speranțe în noul proiect e că interesul electoratului se apropie, la fel ca în cazul cotei lor de încredere, de marja de eroare a sondajelor de opinie.

Prea târziu pentru MRU?

2 Comments

PDL-ul are parte de un început de an agitat. Un scor dezastros la parlamentare, care duce la imposibilitatea de a face o opoziție adevărată, și lipsa oricărui orizont în ceea ce privește viitorul partidului sunt motivele stării de neliniște. Majoritatea figurilor importante din partid apar în presă cu mesaje legate de viitorul partidului, conducerea sa, viitorul candidat la prezidențiale ș.a.m.d. Singurul care lipsește e Vasile Blaga, iar mesajul transmis (involuntar sau nu) prin această lipsă e resemnarea.

Deși nu face parte din PDL, Mihai Răzvan Ungureanu încearcă să aibă un rol în această campanie internă a democrat-liberalilor prin desele apariții din ultimele zile. E clar ce-și dorește, dar nu mai e în postura de acum 9-10 luni, iar șansele ca el să fie candidatul la prezidențiale al forțelor de dreapta scad pe zi ce trece. Nici măcar unul din liderii PDL care și-au dat recent cu părerea despre subiect n-a pronunțat numelui lui MRU. Ba mai mult, o bună parte dintre ei au transmis (direct sau indirect) că nu-l văd pe fostul premier candidat al dreptei la prezidențiale. De ce s-a ajuns aici și ce mai poate face MRU? Să încercăm să aflam.

Cum bine spunea cineva ieri pe twitter, cel mai lucid mesaj din tabăra PDL-istă a venit (surprinzător) din partea lui Adrian Papahagi: ”Nu vom câştiga Preşedinţia în 2014 cu cineva lansat de Băsescu”. Astăzi, cu ceva mai puțin de doi ani până la alegerile prezidențiale, așa se pare. Nu e greu de înțeles că mesajul transmis de Papahagi face trimitere către MRU și către alți lideri ai PDL vehiculați pentru candidatura din 2014. Însă în ceea ce-l privește pe MRU i-aș adăuga câteva nuanțe concluziei trase de Papahagi. Apropierea de Băsescu i-a dăunat grav fostului șef de la SIE într-un singur moment: referendumul de suspendare al președintelui. În momentul de apogeu al urii românilor pentru președintelor lor, în momentul în care 7,4 milioane de oameni au ieșit la vot exprimându-și dorința de a nu-l mai avea președinte pe Băsescu, MRU a fost lângă el. Imaginea din curtea sediului de campanie când MRU afișa cu nonșalanță bucuria pentru “victorie” poate fi fără nici o ezitare transformată într-un tablou cu titlul “Moarte politică”. Și toate acestea pentru ce? A avut MRU vreun rol în salvarea in extremis al lui Băsescu? Nu cred.

Pe acest considerent nu-i dau dreptate în totalitate lui Papahagi. Oamenii de comunicare din spatele “personajului” MRU au lucrat superb la începutul poveștii. Într-o perioadă ce urma celor mai ample proteste de stradă, într-o perioadă în care orice lider ce era legat într-un fel sau altul de PDL ar fi fost sfârtecat în plină stradă, MRU a reușit să ajungă și să stea luni bune la o cotă de încredere mare pentru orice politician din zilele noastre. Azi, MRU a scăzut drastic în sondaje, a câștigat cu greu un mandat de senator și nu mai e văzut drept un potențial lider al dreptei de nici un membru marcant al PDL. Nu pot lega diferența enormă dintre cele două situații decât de tumultoasa vară a anului 2012. Dacă MRU nu va câștiga alegerile prezidențiale, ba mai mult, dacă nu va fi nici măcar candidat la alegerile prezidențiale, asta se va întâmpla nu pentru că a fost lansat de Băsescu, ci pentru că a fost alături de Băsescu în momentul în care țara l-a urât cel mai mult.

Cu siguranță n-a fost singura cauză. O alta e legată exclusiv de comunicare. MRU continuă să comunice într-un limbaj pe care puțini îl înțeleg. La început a fost frumos. “Personajul” a fost creat transmițând o stare de așteptare și era interesant să-l asculți pe MRU vorbind frumos, chiar dacă nu înțelegeai mereu ce spune. Așteptarea s-a dus, n-a adus nimic în schimb și pompozitatea (un cuvânt care să descrie mai bine fenomenul nici că puteam găsi) mesajelor transmise a ajuns să enerveze. Dacă nu demult MRU le smulgea zâmbete de satisfacție multora atunci când îl facea una cu pământul pe Gâdea chiar pe propriul lui teren, astăzi președintele Forței Civice trece în categoria “și alții”, iar moderatorii nu știu cum să facă să-l întrerupă mai repede prin studiouri.

Ce-i de făcut pentru MRU? În primul rând să spere că se poate redresa, dar nu așa cum încearcă, de o bună bucată de timp, printr-un discurs mult prea virulent, după părerea mea. E nevoie de o schimbare radicală în comunicare. Se spune că alegerile prezidențiale sunt câștigate de cel cu care cea mai mare parte dintre cetățeni se pot identifica într-o anumită măsură, iar pentru că societatea se schimbă din 5 în 5 ani de aceea se schimbă și tipul de președinte. În 2009 Băsescu a câștigat cu puțin, dar chiar și așa, mi-e greu să cred că în societatea românească pot surveni schimbări atât de mari în 10 ani încât discursul lui MRU să fie asimilat și plăcut de o majoritate.

În al doilea rând, președintele FC are de câștigat o luptă în cadrul PDL. Sau mai bine zis, el trebuie să-i facă pe mebrii și simpatizanții PDL să creadă că poate fi următorul lider. Asta încearcă zilele acestea însă lupta e cumplită. Rămâne de văzut dacă va rămâne măcar cu susținerea lui Traian Băsescu.

În al treilea rând, cred că MRU nu poate să-și atingă obiectivele stând în București și pe sticlă. E necesar să bată țara în lung și-n lat, dar acest lucru nu-l poate face decât după ce și-a câștigat o anumită poziție în acest război intern din PDL.

Pe lângă toate acestea mai are nevoie de un lucru: delimitarea de Băsescu. A început deja să facă asta. Aseară, la Realitatea, a spus că modelul Băsescu nu e unul de urmat pentru el și că ar prefera din 2014 un președinte mediator în loc de unul jucător. Dar n-o fi oare prea târziu pentru toate acestea?

Cum e pus în practică pactul de coabitare

No Comments

Pactul de coabitare semnat de președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta a stârnit numeroase discuții spre finalul anului 2012. Unii l-au apreciat, unii l-au criticat, iar cei mai mulți au încercat să înțeleagă ce stă în spatele lui, ce e de fapt. S-a vorbit de un semnal dat pe plan occidental, de dorința lui Victor Ponta de a-și croi un drum separat în interiorul USL, de dorința președintelui de a-și asigura liniștea etc. Puțin mai contează toate aceste explicații în perspectiva jocurilor politice ale anului în curs. Important e dacă acest pact va fi respectat de ambele părți și, poate mai important, cum se va întâmpla acest lucru.

În aceste prime zile de după vacanța de iarnă am primit și câteva indicii cu privire la necunoscutele de mai sus. În doar două zile am avut parte de două episoade care pot da măsura punerii în practică a pactului de coabitare. Să le luăm pe rând.

Vineri, 4 ianuarie, Consiliul Superior al Magistraturii s-a reunit pentru a-și alege noua conducere. Miza o poate înțelege oricine, și asta pentru că din 2004, când Traian Băsescu reușea să câștige aducând lupta anticorupție în prim-planul agendei publice, justiția e cap de afiș în mass-media. După o ședință care a durat o zi întreagă nu s-a reușit decât alegerea președintelui (și nici ală bătut în cuie), nu și a vicepreședintelui. N-au lipsit Traian Băsescu și Mona Pivniceru din ecuație. Nici replicile tăioase n-au lipsit, dar parcă nu la fel de virulente ca altadată. Ce-a urmat? O declarație din partea premierului care cataloga ce s-a întâmplat la CSM drept o mascaradă. Nimic despre Băsescu, cu excepția unui “Depinde de Băsescu dacă respectă acordul”. Dar n-a durat mult și a ieșit Vosganian cu atacul pe care în 2012 Ponta sau Antonescu nu l-ar fi ratat: “Băsescu nu vrea ca zeiţa justiţiei să fie legată la ochi, ci oamenii.”

A urmat episodul taxelor locale. O poveste cu neințelegeri, ordonanțe de urgență și creșteri de taxe locale care în sine nu mă interesează prea tare. Însă ce mă interesează e că a avut același tipar ca episodul de mai sus. A apărut Emil Boc care l-a criticat pe Ponta pentru neînțelegerile privind creșterea taxelor locale, premierul a răspuns cu trimitere către președinte, iar instituția prezidențială a răspuns printr-un comunicat: “Guvernul să se mențină în limita declarațiilor decente și să nu arunce vina pe alții”. Premierul a revenit și a declarat că singurul care a greșit în toată povestea asta e Emil Boc.

Acum putem înțelege și ce înseamnă acest pact de coabitare: un fel de război din linia a doua cu atacuri virulente ale oamenilor din spatele celor doi semnatari, președintele și premierul rezumându-se la trimiteri indirecte și atacuri fine. Cine va avea de câștigat? Greu de spus. Probabil cel care prin mijloacele comunicaționale va reuși să tragă cât mai mult de limitele acordului astfel încât să-i “atribuie” celuilalt încălcarea lui.

Salvăm un profesor, salvăm generații!

No Comments

Deși de obicei nu fac asta pe acest blog, îmi permit un articol personal. E un caz special.

De fiecare dată când am discutat cu alții despre rolul diferitelor persoane în dezvoltarea unui tânăr am ajuns la concluzia că sistemul educțional, prin profesorii săi, are un rol aparte. Și tot de fiecare dată am amintit cu plăcere și cu recunoștință că am avut norocul ca viața să-mi fie plină de profesori adevărați. Am avut șansa să fiu învățat de pedagogi extraordinari, indiferent că a fost vorba de clasele primare, de școala generală, de liceu, de studiile superioare sau de sportul de performanță.

Unul dintre acești profesori pe care nu am cum să-i uit este doamna Adela Rogojinaru. Conferențiar doctor al Facultății de Litere și director al departamentului de Științe ale Comunicării, doamna profesoară a fost omul care a avut grijă să înțeleg ce sunt relațiile publice în cei trei ani de facultate. Vorbim despre unul dintre cei mai buni teoreticieni ai relațiilor publice din România, despre un profesionist recunoscut la nivel european, despre  un profesor care își dedică întreaga energie procesului de educație.

Din păcate doamna profesoară Adela Rogojinaru se află într-o situație dificilă. O boală grea îi face probleme, iar noi, profesorii și actualii sau foștii studenți, vrem să o ajutăm să treacă cu bine peste acest eveniment neplăcut. Reușita noastră depinde de un tratament costisitor și de aceea fac un apel către voi. Donați și dați mesajul mai departe! Mai multe informații găsiți în articolul de pe site-ul Universității din București și pe pagina de facebook a campaniei umanitare.

Închei prin a vă mulțumi anticipat și prin a vă spune că “Salvăm un profesor, salvăm generații!” nu e o vorbă în vânt, ci un slogan onest și plin de semnificație. Credeți-mă pe cuvânt că e vorba despre ajutorul dat unui profesor adevărat, așa cum nu mulți sunt în societatea noastră, dar în același timp e și despre generațiile viitoare. Despre faptul că pot rata o șansă pe care eu și colegii mei am avut-o.

Am intrat în faza de “call to action” (de ceva timp)

2 Comments

Azi e ultima zi de campanie. Ieri și azi am avut parte de ultimele “gloanțe”. Mai mult sau mai puțin bine ținte, nici unul nu cred că a avut forța “atingerii” nehotărâților, rămânând muniție pentru electoratul convins deja de una din cele două părți. Și dacă nu mai apare nimic spectaculos (banii furați la Transporturi, casa din Mihăileanu sau chestia cu rușii fiind din aceeași categorie cu “gloanțele” de mai sus) cam asta a fost campania pentru referendum. Rămâne de văzut de ce mai avem parte în prime-time-ul de azi. Confirmat până acum Antonescu la OTV (după ce a fost Băsescu aseară; bătaie mare pe-ai lu’ Domnu’ Dan) și Aliodor Manolea la A3 cu Ciutacu. Antonescu de la Cotroceni la 19 și Băsescu de la sediul de campanie la 19:30 n-au spus nimic foarte interesant.

Cu toate acestea, concomitent cu continuarea acestui război de la firul ierbii a început și etapa de call to action. Prezent în orice campanie electorală, apelul către electorat de a veni la vot are de această dată o latură nouă: pentru o tabără e de fapt un “call to inaction”. Apelând la boicot, tabăra președintelui se vede nevoită să nu scoată lumea la vot, ba mai mult, să aducă și argumente pentru acest lucru. Au început din timp, mult înaintea taberei adverse, asta pentru că timing-ul celor două acțiuni opuse (apelul la acțiune și inacțiune) e diferit. Au adus ca argument “nelegitimarea loviturii de stat”, dar au avut și apariții mai exocite, special pentru anumite categorii de public (ex. Pleșu care argumenta că nu vrea să schimbe un berbec cu două gâște).

Efortul în ceea ce privește această etapă de campanie a fost mai intens în cadrul taberei USL. Și în acest caz ea a avut parte de ceva special: principala problemă fiind întrunirea cvorumului, întreg electoratul a devenit subiectul acestui tip de mesaj, mesaj ce de astă dată a luat “haina” democratică (mergeți la vot indiferent cum votați). Interesant e că în afară de figurile politice (apariția lor fiind normală în acest caz), USL a pus în aplicare puterea exemplului făcând apel și la persoane publice neimplicate politic. Așadar (pregătiți-vă că-s mulți), Emil Constantinescu, Sorin Oprescu, Gigi Becali, Adina Postelnicu, Dana Săvuică, Sânziana Buruiană, Simona Trașcă, Daniel Buzdugan, Ocatavain Morariu (vorbind într-un fel și în numele delegației române la JO), Benone Sinulescu, George Piștereanu, Gina Pistol, Mihai Mitoșeru, Mărioara Zăvoranu, Romică Țociu, dr. Vasile Asărăstoae, Andrei Duban, Adrian Enache, Tataee (B.U.G. Mafia), dr. Mircea Cinteză (nu fusese parlamentar PDL?! curios), Amalia Năstase, Pepe, Ovidiu Lipan Țăndărică, Cornelia Catanga, Oana Roman, Mara Bănică, dr. Ioan Lascăr, Adina Buzatu, Andi Moisescu, Iuliana Marciuc, Emeric Ienei, Vladimir Găitan, Helmuth Duckadam, CTP, Mircea Albulescu, Cristian Țânțăreanu, dr. Monica Pop și probabil or mai fi și alții, dar nu i-am găsit. Toți cei enumerați își exprimă intenția de a vota în diferite articole din presă.

Trebuie să recunosc că m-aș fi așteptat la mai mult. Poate puțină creativitate ar fi scos oamenii din registrul negativist al campaniei în acest caz și ar fi avut un impact mai mare. Majoritatea au fost îngrămădiți în diverse articole din diferite tabloide. Rare au fost luările de poziție mai serioase, cu bătaie mai lungă. În acest caz îi identificăm pe Gigi Becali și pe Emil Constantinescu, luările de poziție ale celor doi (Becali în emisiune la RTV, Constantinescu prin scrisoare și declarații) fiind vizibile acțiuni de campanie.

Ce efect are tot acest efort? Greu de estimat, dar trebuie făcut. Repet, m-aș fi așteptat poate la ceva mai mult ținând cont că întregul registru al campaniei de până acum a fost construit pe negativ, iar votul e, poate mai mult ca niciodată, unul emoțional. Mi-aș fi imaginat interviuri, articole, spot-uri, videoclipuri, dar deh, cred că mă uit prea mult la americani…

P.S. Dacă nu mă credeți pe cuvânt cu numele enumerate mai sus îi găsiți pe Agerpres, Ring și CanCan. Nu mă puneți să dau link.

 

Despre stenogramele ședințelor de campanie dintr-o altă perspectivă

No Comments

Las deoparte discuțiile de până acum despre stenogramele ședințelor de campanie ale PNL apărute ieri. Mă interesează altă perspectivă asupra lor.

Pentru cei interesați (și într-o oarecare măsură fascinați) de jocul politic stenogramele de ieri au fost foarte interesante. Ele au dat măsura efortului imens din spatele unei campanii electorale. Timp scurt, mulți oameni de coordonat, presiune, mulți bani, toate acestea le-am putut vedea în stenogramele de ieri. Pe lângă acestea am mai putea vedea și grabă, o grabă născută din timpul limitat al acestei campanii (chiar mai limitat ca de obicei) și din rapiditatea cu care s-au succedat lucrurile care ne-au adus în situația de a vota pentru suspendarea președintelui. Și s-a văzut.

Am adus în discuție stenogramele pentru că mi-a rămas în minte un amănunt foarte interesant de acolo. Spunea cineva la un moment dat (nu-mi mai amintesc cine și mi-e lene să caut; oricum nu contează asta) că Antena 3 trebuie să fie într-o continuă ofensivă, nu în defensivă. Afirmația sintetizează foarte bine cam tot ce trebuie să înțelegem din această campanie: a fost doar despre impunerea agendei. N-a fost timp de altceva, iar principala consecință a timpului limitat a fost transformarea bătăliei din campanie într-una aproape exclusiv tactică. Cum bine spunea un invitat azi la Digi24, am avut (și încă mai avem) parte de un meci de box cu trei runde, rundele fiind cele trei săptămâni ale campaniei. Și pentru că în boxul profesionist fiecare rundă are un rezultat cam așa a fost și în situația de față. Prima săptămână îi poate fi atribuită președintelui suspendat. Pe fondul arestării lui Adrian Năstase a intrat în joc tema justiției, iar pe fondul luărilor de poziție ale oamenilor politici europeni și-a făcut loc și “Europa”. Ambele n-au fost temele USL și de aceea în primele zile de campanie actuala putere a fost nevoită să se așeze în defensivă, fiind în imposibilitatea de a impune subiecte. Pe parcurs și-au mai revenit, iar cel mai bun exemplu s-a consumat ieri. Scăpați de presiunea avută anterior au putut impune un subiect de-o zi (poate chiar de mai multe). Prezent de la amiază și până seara pe Antena 3 și RTV, dar luat în seamă serios și pe Realitatea sau Digi24, subiectul “Vila Dante” a ținut capul de afiș. N-a fost pentru toată lumea, dar oricum a fost pentru mai multă lume decât a fost subiectul “stenogramele”.

Personal cred că tot acest scenariu de desfășurare a campaniei a dezavantajat USL. Au fost forțați să aducă la vot 50%+1 din cei cu drept de vot (care de fapt înseamnă între 60 și 70 % după spusele celor care se pricep), dar totodată au fost împinși într-un joc în care s-a lucrat doar pe negativ. A fost vorba la început de 3 categorii de public (pro – USL, nehotărâți, pro-Băse), probabil ca mărime în ordinea descrescătoare din paranteză. Dacă îi mai scoți și pe cei pro-Băse (în urma anunțării boicotului), procentul anunțat anterior crește. Astfel, să scoți la vot într-o duminică de sfârșit de iulie în jur de 70% din cei care teoretic ar putea ieși la vot doar pe construcții negative e foarte greu, dacă nu cumva imposibil. Plus că OTV-ul a părut că dă semnale de “stat acasă” în ultimele zile.

Referitor la cealaltă parte, nu cred că anunțarea boicutului a fost punerea în aplicare a planului B, ci de fapt acesta e planul A. Nu cred că și-a imaginat cineva că în trei săptămâni Băsescu poate câștiga pe bune această luptă. A contat însă timing-ul, deoarece Băsescu nu putea intra în campanie direct cu boicotul. E adevărat că acest lucru îl pune în ultima săptămână de campanie într-o oarecare defensivă, în poziția în care au fost și adversarii în prima săptămână. Diferența e că ei n-aveau ce câștiga atunci, pe când el are mai mult decât are de pierdut probabil.

Rămâne de văzut ce ne rezervă ultimele trei zile.

Două scenarii ce reies din pozițiile USL de astăzi

No Comments

Așa cum spuneam și în rândurile scrise aseară, raportul MCV joacă un rol important în campania electorală pentru cel puțin câteva zile. Dar întâi să trecem în revistă cele mai importante întâmplări de astăzi, ca să știm de la ce plecăm.

José Manuel Barroso iese cu declarație de presă în momentul publicării raportului. Din câte știu eu nu prea se întâmplă acest lucru prea des, dar acum era nevoie. Luase poziții anterioare și era nevoie de o poziție nemediată de purtătorul de cuvânt și acum. A început dur. Timp de câteva minute s-a bazat pe cuvinte tari pentru a arăta de ce a luat poziție în privința României: “Evenimentele din România ne-au zdruncinat încrederea. Luptele politice nu justifică subminarea principiilor democratice” fiind doar unul din exemple. Cu toate acestea tonul s-a schimbat pe parcurs, președintele Comisiei Europene aducând aprecieri premierului român pentru întâlnirea avută și pentru răspunsul oficial primit din partea acestuia (îl găsiți aici), dar menționând totodată că e nevoie de monitorizare: ”România s-a îndepărtat de pe marginea prăpastiei” și “e nevoie de continuarea monitorizării”.

După încheierea intervenției lui Barroso a urmat imediat Victor Ponta de la București. Structural, intervenția a fost opusă față de cea a lui Barroso. Premierul a început împăciuitor (așa cum a terminat reprezentantul european), salutând obiectivitatea intervenției președintelui Comisie Europene, dar a încheiat lansând atacuri interne, acestea neputând lipsi din cauza (sau datorită, depinde cum vreți) campaniei electorale.

Nimic anormal până acum. Se părea că raportul și intervenția lui Barroso nu vor produce cine știe ce valuri. Erau în parametri așteptați. Dar a venit Tudor Chiuariu (membru PNL, fost ministru al Justiției) și a tulburat apele printr-o conferință de la sediul USL (deci poziție oficială! e foarte important de reținut acest amănunt). „Unde era Barroso când Justiţia era în grevă în 2009? Acum o plânge. E frumos ce face Barroso… Acest raport e o jignire a politrucilor Barroso și Băsescu”. E de ajuns acest citat pentru a înțelege mesajul intervenției.

Și-acum să treceam la comunicare. Intervenția lui Barroso a fost acel gen de poziție care pe plan intern devenea interpretabilă. Tabăra președintelui suspendat ar fi pus accent pe primele minute, pe cuvintele puternice folosite, iar USL-ul ar fi subliniat faptul că Barroso a adus aprecieri premierului și răspunsului acestuia. Un plus pentru timing-ul echipei Ponta: au ieșit cu declarație de presă la nici un minut după ce a terminat Barroso. Bună tactică.

Întâmplarea care schimbă cursul normal al evenimentelor a fost intervenția lui Chiuariu. Să ai o astfel de poziție într-un astfel de moment trebuie să însemne ceva. N-a vorbit în nume propriu (aminteam și mai sus că a fost vorba de o conferință de la sediul USL, deci poziție oficială), e fost ministru al Justiției și membru PNL.

La două scenarii mă pot gândi după această înlănțuire de evenimente.

1. În cadrul USL există poziții divergente în ceea ce privește abordarea problemei externe și acest lucru se vede în comunicare. Dacă Victor Ponta încearcă rezolvarea amiabilă a scandalului născut pe plan extern, Crin Antonescu pare să joace moneda conflictului cu eventual câștig electoral pe plan intern. E un scenariu de luat în calcul când vezi pozițiile antagonice ale lui Ponta și ale lui Chiuariu în decurs de doar câteva minute. Dacă puneai în fața televizorului pe cinvea rupt de informație în ultimele luni și-ar fi băgat mâna în foc după aceste declarații că USL s-a destrămat.

2. USL pune în aplicare o poziție duală față de scandalul extern cel puțin la nivel comunicațional: Victor Ponta, din poziția de premier pe care o ocupă, încearcă o comunicare cu reprezentanții europeni și sublinierea consensului, pe când Crin Antonescu și restul (acum rămâne de văzut dacă restul din USL sau doar restul din PNL) abordează scandalul extern conflictual având ca obiectiv câștigul electoral pe plan intern. Să nu uităm că Antonescu a vorbit despre faptul că “nimeni nu dă ordine președintelui României și poporului român”, un mesaj specific de campanie adresat unui anumit segment de public. Scenariul trebuie luat serios în calcul pentru că, să nu uităm, suntem în campanie.

Rămâne de văzut despre ce e vorba. Crin iese cu declarații la ora 19. Poate ne lămurim atunci.

P.S. Găsiți aici conferința lui Chiuariu

Older Entries