De la A. (la) Z.

Opoziție, alegeri locale și parlamentare pierdute fără drept de apel, lideri cu o cotă de încredere ce s-a apropiat vertiginos de marja de eroare a sondajelor, structuri județene destructurate ș.a.m.d. Acestea sunt apele în care se scaldă un partid care prin rezultatul votului din congresul de ieri poate schimba radical scena politică românească. Paradoxal, nu?

Scena politică românească stă de la finalul anului 2009 sub semnul unei singure axe ce a împârțit-o în pro sau contra Traian Băsescu. Axa, ajutată de o comunicare politică din ce în ce mai virulentă, a extins această polarizare extremă și către mass media sau societate. Însă toate acestea se pot schimba începând de ieri. Rămas fără putere în PDL odată cu votul din congres, președintele țării (printr-un mesaj video pe facebook care sper să fie un imbold pentru folosirea unei astfel de tactici în comunicarea politică românească) alege să se despartă de partidul pe care l-a creat. Ce schimbă asta? Foarte multe. O nouă forță politică condusă din umbră de Traian Băsescu și un interes al PNL pentru o posibilă deschidere a comunicării față de ce-a mai rămas din PDL poate schimba axa pro sau contra Băsescu de care aminteam la început. În ce fel? Rămâne de văzut. Axa poate rămâne în cazul în care ce mai rămâne din PDL devine o anexă a PNL, dar poate fi brand-ul PDL disociat de numele lui Traian Băsescu? Cert e că USL (chiar prin voci atât din PNL cât și din PSD) vorbesc azi despre o nouă suspendare, cel mai important simbol al axei amintite mai sus.

Se nasc multe întrebări și e timp berechet până în 2014 ca lucrurile să-și găsească o nouă ordine. Cu o singură remarcă: maestrul soluțiilor (combinațiilor, mai pe șleau) politice, Traian Băsescu, n-a părut a lăsa nici de această dată lucrurile la voia întâmplării. Încă mă întreb de ce Monica Macovei a mai ajuns pe buletinul de vot dacă tabăra Udrea chiar a vrut să câștige. Ce șanse erau ca măcar unul din cei care urmau s-o voteze pe Macovei l-ar fi votat pe Blaga dacă europarlamentarul n-ar mai fi fost pe buletinul de vot? Nici o șansă. Senzația e că noul proiect politic nu e o surpriză pentru nimeni, iar Traian Băsescu spune adio cu zâmbetul pe buze unui PDL aflat într-o situație chiar mai proastă decât el. Ce pierd din vedere cei care își pun speranțe în noul proiect e că interesul electoratului se apropie, la fel ca în cazul cotei lor de încredere, de marja de eroare a sondajelor de opinie.

PDL-ul are parte de un început de an agitat. Un scor dezastros la parlamentare, care duce la imposibilitatea de a face o opoziție adevărată, și lipsa oricărui orizont în ceea ce privește viitorul partidului sunt motivele stării de neliniște. Majoritatea figurilor importante din partid apar în presă cu mesaje legate de viitorul partidului, conducerea sa, viitorul candidat la prezidențiale ș.a.m.d. Singurul care lipsește e Vasile Blaga, iar mesajul transmis (involuntar sau nu) prin această lipsă e resemnarea.

Deși nu face parte din PDL, Mihai Răzvan Ungureanu încearcă să aibă un rol în această campanie internă a democrat-liberalilor prin desele apariții din ultimele zile. E clar ce-și dorește, dar nu mai e în postura de acum 9-10 luni, iar șansele ca el să fie candidatul la prezidențiale al forțelor de dreapta scad pe zi ce trece. Nici măcar unul din liderii PDL care și-au dat recent cu părerea despre subiect n-a pronunțat numelui lui MRU. Ba mai mult, o bună parte dintre ei au transmis (direct sau indirect) că nu-l văd pe fostul premier candidat al dreptei la prezidențiale. De ce s-a ajuns aici și ce mai poate face MRU? Să încercăm să aflam.

Cum bine spunea cineva ieri pe twitter, cel mai lucid mesaj din tabăra PDL-istă a venit (surprinzător) din partea lui Adrian Papahagi: ”Nu vom câştiga Preşedinţia în 2014 cu cineva lansat de Băsescu”. Astăzi, cu ceva mai puțin de doi ani până la alegerile prezidențiale, așa se pare. Nu e greu de înțeles că mesajul transmis de Papahagi face trimitere către MRU și către alți lideri ai PDL vehiculați pentru candidatura din 2014. Însă în ceea ce-l privește pe MRU i-aș adăuga câteva nuanțe concluziei trase de Papahagi. Apropierea de Băsescu i-a dăunat grav fostului șef de la SIE într-un singur moment: referendumul de suspendare al președintelui. În momentul de apogeu al urii românilor pentru președintelor lor, în momentul în care 7,4 milioane de oameni au ieșit la vot exprimându-și dorința de a nu-l mai avea președinte pe Băsescu, MRU a fost lângă el. Imaginea din curtea sediului de campanie când MRU afișa cu nonșalanță bucuria pentru “victorie” poate fi fără nici o ezitare transformată într-un tablou cu titlul “Moarte politică”. Și toate acestea pentru ce? A avut MRU vreun rol în salvarea in extremis al lui Băsescu? Nu cred.

Pe acest considerent nu-i dau dreptate în totalitate lui Papahagi. Oamenii de comunicare din spatele “personajului” MRU au lucrat superb la începutul poveștii. Într-o perioadă ce urma celor mai ample proteste de stradă, într-o perioadă în care orice lider ce era legat într-un fel sau altul de PDL ar fi fost sfârtecat în plină stradă, MRU a reușit să ajungă și să stea luni bune la o cotă de încredere mare pentru orice politician din zilele noastre. Azi, MRU a scăzut drastic în sondaje, a câștigat cu greu un mandat de senator și nu mai e văzut drept un potențial lider al dreptei de nici un membru marcant al PDL. Nu pot lega diferența enormă dintre cele două situații decât de tumultoasa vară a anului 2012. Dacă MRU nu va câștiga alegerile prezidențiale, ba mai mult, dacă nu va fi nici măcar candidat la alegerile prezidențiale, asta se va întâmpla nu pentru că a fost lansat de Băsescu, ci pentru că a fost alături de Băsescu în momentul în care țara l-a urât cel mai mult.

Cu siguranță n-a fost singura cauză. O alta e legată exclusiv de comunicare. MRU continuă să comunice într-un limbaj pe care puțini îl înțeleg. La început a fost frumos. “Personajul” a fost creat transmițând o stare de așteptare și era interesant să-l asculți pe MRU vorbind frumos, chiar dacă nu înțelegeai mereu ce spune. Așteptarea s-a dus, n-a adus nimic în schimb și pompozitatea (un cuvânt care să descrie mai bine fenomenul nici că puteam găsi) mesajelor transmise a ajuns să enerveze. Dacă nu demult MRU le smulgea zâmbete de satisfacție multora atunci când îl facea una cu pământul pe Gâdea chiar pe propriul lui teren, astăzi președintele Forței Civice trece în categoria “și alții”, iar moderatorii nu știu cum să facă să-l întrerupă mai repede prin studiouri.

Ce-i de făcut pentru MRU? În primul rând să spere că se poate redresa, dar nu așa cum încearcă, de o bună bucată de timp, printr-un discurs mult prea virulent, după părerea mea. E nevoie de o schimbare radicală în comunicare. Se spune că alegerile prezidențiale sunt câștigate de cel cu care cea mai mare parte dintre cetățeni se pot identifica într-o anumită măsură, iar pentru că societatea se schimbă din 5 în 5 ani de aceea se schimbă și tipul de președinte. În 2009 Băsescu a câștigat cu puțin, dar chiar și așa, mi-e greu să cred că în societatea românească pot surveni schimbări atât de mari în 10 ani încât discursul lui MRU să fie asimilat și plăcut de o majoritate.

În al doilea rând, președintele FC are de câștigat o luptă în cadrul PDL. Sau mai bine zis, el trebuie să-i facă pe mebrii și simpatizanții PDL să creadă că poate fi următorul lider. Asta încearcă zilele acestea însă lupta e cumplită. Rămâne de văzut dacă va rămâne măcar cu susținerea lui Traian Băsescu.

În al treilea rând, cred că MRU nu poate să-și atingă obiectivele stând în București și pe sticlă. E necesar să bată țara în lung și-n lat, dar acest lucru nu-l poate face decât după ce și-a câștigat o anumită poziție în acest război intern din PDL.

Pe lângă toate acestea mai are nevoie de un lucru: delimitarea de Băsescu. A început deja să facă asta. Aseară, la Realitatea, a spus că modelul Băsescu nu e unul de urmat pentru el și că ar prefera din 2014 un președinte mediator în loc de unul jucător. Dar n-o fi oare prea târziu pentru toate acestea?

Pactul de coabitare semnat de președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta a stârnit numeroase discuții spre finalul anului 2012. Unii l-au apreciat, unii l-au criticat, iar cei mai mulți au încercat să înțeleagă ce stă în spatele lui, ce e de fapt. S-a vorbit de un semnal dat pe plan occidental, de dorința lui Victor Ponta de a-și croi un drum separat în interiorul USL, de dorința președintelui de a-și asigura liniștea etc. Puțin mai contează toate aceste explicații în perspectiva jocurilor politice ale anului în curs. Important e dacă acest pact va fi respectat de ambele părți și, poate mai important, cum se va întâmpla acest lucru.

În aceste prime zile de după vacanța de iarnă am primit și câteva indicii cu privire la necunoscutele de mai sus. În doar două zile am avut parte de două episoade care pot da măsura punerii în practică a pactului de coabitare. Să le luăm pe rând.

Vineri, 4 ianuarie, Consiliul Superior al Magistraturii s-a reunit pentru a-și alege noua conducere. Miza o poate înțelege oricine, și asta pentru că din 2004, când Traian Băsescu reușea să câștige aducând lupta anticorupție în prim-planul agendei publice, justiția e cap de afiș în mass-media. După o ședință care a durat o zi întreagă nu s-a reușit decât alegerea președintelui (și nici ală bătut în cuie), nu și a vicepreședintelui. N-au lipsit Traian Băsescu și Mona Pivniceru din ecuație. Nici replicile tăioase n-au lipsit, dar parcă nu la fel de virulente ca altadată. Ce-a urmat? O declarație din partea premierului care cataloga ce s-a întâmplat la CSM drept o mascaradă. Nimic despre Băsescu, cu excepția unui “Depinde de Băsescu dacă respectă acordul”. Dar n-a durat mult și a ieșit Vosganian cu atacul pe care în 2012 Ponta sau Antonescu nu l-ar fi ratat: “Băsescu nu vrea ca zeiţa justiţiei să fie legată la ochi, ci oamenii.”

A urmat episodul taxelor locale. O poveste cu neințelegeri, ordonanțe de urgență și creșteri de taxe locale care în sine nu mă interesează prea tare. Însă ce mă interesează e că a avut același tipar ca episodul de mai sus. A apărut Emil Boc care l-a criticat pe Ponta pentru neînțelegerile privind creșterea taxelor locale, premierul a răspuns cu trimitere către președinte, iar instituția prezidențială a răspuns printr-un comunicat: “Guvernul să se mențină în limita declarațiilor decente și să nu arunce vina pe alții”. Premierul a revenit și a declarat că singurul care a greșit în toată povestea asta e Emil Boc.

Acum putem înțelege și ce înseamnă acest pact de coabitare: un fel de război din linia a doua cu atacuri virulente ale oamenilor din spatele celor doi semnatari, președintele și premierul rezumându-se la trimiteri indirecte și atacuri fine. Cine va avea de câștigat? Greu de spus. Probabil cel care prin mijloacele comunicaționale va reuși să tragă cât mai mult de limitele acordului astfel încât să-i “atribuie” celuilalt încălcarea lui.

Deși de obicei nu fac asta pe acest blog, îmi permit un articol personal. E un caz special.

De fiecare dată când am discutat cu alții despre rolul diferitelor persoane în dezvoltarea unui tânăr am ajuns la concluzia că sistemul educțional, prin profesorii săi, are un rol aparte. Și tot de fiecare dată am amintit cu plăcere și cu recunoștință că am avut norocul ca viața să-mi fie plină de profesori adevărați. Am avut șansa să fiu învățat de pedagogi extraordinari, indiferent că a fost vorba de clasele primare, de școala generală, de liceu, de studiile superioare sau de sportul de performanță.

Unul dintre acești profesori pe care nu am cum să-i uit este doamna Adela Rogojinaru. Conferențiar doctor al Facultății de Litere și director al departamentului de Științe ale Comunicării, doamna profesoară a fost omul care a avut grijă să înțeleg ce sunt relațiile publice în cei trei ani de facultate. Vorbim despre unul dintre cei mai buni teoreticieni ai relațiilor publice din România, despre un profesionist recunoscut la nivel european, despre  un profesor care își dedică întreaga energie procesului de educație.

Din păcate doamna profesoară Adela Rogojinaru se află într-o situație dificilă. O boală grea îi face probleme, iar noi, profesorii și actualii sau foștii studenți, vrem să o ajutăm să treacă cu bine peste acest eveniment neplăcut. Reușita noastră depinde de un tratament costisitor și de aceea fac un apel către voi. Donați și dați mesajul mai departe! Mai multe informații găsiți în articolul de pe site-ul Universității din București și pe pagina de facebook a campaniei umanitare.

Închei prin a vă mulțumi anticipat și prin a vă spune că “Salvăm un profesor, salvăm generații!” nu e o vorbă în vânt, ci un slogan onest și plin de semnificație. Credeți-mă pe cuvânt că e vorba despre ajutorul dat unui profesor adevărat, așa cum nu mulți sunt în societatea noastră, dar în același timp e și despre generațiile viitoare. Despre faptul că pot rata o șansă pe care eu și colegii mei am avut-o.

Azi e ultima zi de campanie. Ieri și azi am avut parte de ultimele “gloanțe”. Mai mult sau mai puțin bine ținte, nici unul nu cred că a avut forța “atingerii” nehotărâților, rămânând muniție pentru electoratul convins deja de una din cele două părți. Și dacă nu mai apare nimic spectaculos (banii furați la Transporturi, casa din Mihăileanu sau chestia cu rușii fiind din aceeași categorie cu “gloanțele” de mai sus) cam asta a fost campania pentru referendum. Rămâne de văzut de ce mai avem parte în prime-time-ul de azi. Confirmat până acum Antonescu la OTV (după ce a fost Băsescu aseară; bătaie mare pe-ai lu’ Domnu’ Dan) și Aliodor Manolea la A3 cu Ciutacu. Antonescu de la Cotroceni la 19 și Băsescu de la sediul de campanie la 19:30 n-au spus nimic foarte interesant.

Cu toate acestea, concomitent cu continuarea acestui război de la firul ierbii a început și etapa de call to action. Prezent în orice campanie electorală, apelul către electorat de a veni la vot are de această dată o latură nouă: pentru o tabără e de fapt un “call to inaction”. Apelând la boicot, tabăra președintelui se vede nevoită să nu scoată lumea la vot, ba mai mult, să aducă și argumente pentru acest lucru. Au început din timp, mult înaintea taberei adverse, asta pentru că timing-ul celor două acțiuni opuse (apelul la acțiune și inacțiune) e diferit. Au adus ca argument “nelegitimarea loviturii de stat”, dar au avut și apariții mai exocite, special pentru anumite categorii de public (ex. Pleșu care argumenta că nu vrea să schimbe un berbec cu două gâște).

Efortul în ceea ce privește această etapă de campanie a fost mai intens în cadrul taberei USL. Și în acest caz ea a avut parte de ceva special: principala problemă fiind întrunirea cvorumului, întreg electoratul a devenit subiectul acestui tip de mesaj, mesaj ce de astă dată a luat “haina” democratică (mergeți la vot indiferent cum votați). Interesant e că în afară de figurile politice (apariția lor fiind normală în acest caz), USL a pus în aplicare puterea exemplului făcând apel și la persoane publice neimplicate politic. Așadar (pregătiți-vă că-s mulți), Emil Constantinescu, Sorin Oprescu, Gigi Becali, Adina Postelnicu, Dana Săvuică, Sânziana Buruiană, Simona Trașcă, Daniel Buzdugan, Ocatavain Morariu (vorbind într-un fel și în numele delegației române la JO), Benone Sinulescu, George Piștereanu, Gina Pistol, Mihai Mitoșeru, Mărioara Zăvoranu, Romică Țociu, dr. Vasile Asărăstoae, Andrei Duban, Adrian Enache, Tataee (B.U.G. Mafia), dr. Mircea Cinteză (nu fusese parlamentar PDL?! curios), Amalia Năstase, Pepe, Ovidiu Lipan Țăndărică, Cornelia Catanga, Oana Roman, Mara Bănică, dr. Ioan Lascăr, Adina Buzatu, Andi Moisescu, Iuliana Marciuc, Emeric Ienei, Vladimir Găitan, Helmuth Duckadam, CTP, Mircea Albulescu, Cristian Țânțăreanu, dr. Monica Pop și probabil or mai fi și alții, dar nu i-am găsit. Toți cei enumerați își exprimă intenția de a vota în diferite articole din presă.

Trebuie să recunosc că m-aș fi așteptat la mai mult. Poate puțină creativitate ar fi scos oamenii din registrul negativist al campaniei în acest caz și ar fi avut un impact mai mare. Majoritatea au fost îngrămădiți în diverse articole din diferite tabloide. Rare au fost luările de poziție mai serioase, cu bătaie mai lungă. În acest caz îi identificăm pe Gigi Becali și pe Emil Constantinescu, luările de poziție ale celor doi (Becali în emisiune la RTV, Constantinescu prin scrisoare și declarații) fiind vizibile acțiuni de campanie.

Ce efect are tot acest efort? Greu de estimat, dar trebuie făcut. Repet, m-aș fi așteptat poate la ceva mai mult ținând cont că întregul registru al campaniei de până acum a fost construit pe negativ, iar votul e, poate mai mult ca niciodată, unul emoțional. Mi-aș fi imaginat interviuri, articole, spot-uri, videoclipuri, dar deh, cred că mă uit prea mult la americani…

P.S. Dacă nu mă credeți pe cuvânt cu numele enumerate mai sus îi găsiți pe Agerpres, Ring și CanCan. Nu mă puneți să dau link.

Las deoparte discuțiile de până acum despre stenogramele ședințelor de campanie ale PNL apărute ieri. Mă interesează altă perspectivă asupra lor.

Pentru cei interesați (și într-o oarecare măsură fascinați) de jocul politic stenogramele de ieri au fost foarte interesante. Ele au dat măsura efortului imens din spatele unei campanii electorale. Timp scurt, mulți oameni de coordonat, presiune, mulți bani, toate acestea le-am putut vedea în stenogramele de ieri. Pe lângă acestea am mai putea vedea și grabă, o grabă născută din timpul limitat al acestei campanii (chiar mai limitat ca de obicei) și din rapiditatea cu care s-au succedat lucrurile care ne-au adus în situația de a vota pentru suspendarea președintelui. Și s-a văzut.

Am adus în discuție stenogramele pentru că mi-a rămas în minte un amănunt foarte interesant de acolo. Spunea cineva la un moment dat (nu-mi mai amintesc cine și mi-e lene să caut; oricum nu contează asta) că Antena 3 trebuie să fie într-o continuă ofensivă, nu în defensivă. Afirmația sintetizează foarte bine cam tot ce trebuie să înțelegem din această campanie: a fost doar despre impunerea agendei. N-a fost timp de altceva, iar principala consecință a timpului limitat a fost transformarea bătăliei din campanie într-una aproape exclusiv tactică. Cum bine spunea un invitat azi la Digi24, am avut (și încă mai avem) parte de un meci de box cu trei runde, rundele fiind cele trei săptămâni ale campaniei. Și pentru că în boxul profesionist fiecare rundă are un rezultat cam așa a fost și în situația de față. Prima săptămână îi poate fi atribuită președintelui suspendat. Pe fondul arestării lui Adrian Năstase a intrat în joc tema justiției, iar pe fondul luărilor de poziție ale oamenilor politici europeni și-a făcut loc și “Europa”. Ambele n-au fost temele USL și de aceea în primele zile de campanie actuala putere a fost nevoită să se așeze în defensivă, fiind în imposibilitatea de a impune subiecte. Pe parcurs și-au mai revenit, iar cel mai bun exemplu s-a consumat ieri. Scăpați de presiunea avută anterior au putut impune un subiect de-o zi (poate chiar de mai multe). Prezent de la amiază și până seara pe Antena 3 și RTV, dar luat în seamă serios și pe Realitatea sau Digi24, subiectul “Vila Dante” a ținut capul de afiș. N-a fost pentru toată lumea, dar oricum a fost pentru mai multă lume decât a fost subiectul “stenogramele”.

Personal cred că tot acest scenariu de desfășurare a campaniei a dezavantajat USL. Au fost forțați să aducă la vot 50%+1 din cei cu drept de vot (care de fapt înseamnă între 60 și 70 % după spusele celor care se pricep), dar totodată au fost împinși într-un joc în care s-a lucrat doar pe negativ. A fost vorba la început de 3 categorii de public (pro – USL, nehotărâți, pro-Băse), probabil ca mărime în ordinea descrescătoare din paranteză. Dacă îi mai scoți și pe cei pro-Băse (în urma anunțării boicotului), procentul anunțat anterior crește. Astfel, să scoți la vot într-o duminică de sfârșit de iulie în jur de 70% din cei care teoretic ar putea ieși la vot doar pe construcții negative e foarte greu, dacă nu cumva imposibil. Plus că OTV-ul a părut că dă semnale de “stat acasă” în ultimele zile.

Referitor la cealaltă parte, nu cred că anunțarea boicutului a fost punerea în aplicare a planului B, ci de fapt acesta e planul A. Nu cred că și-a imaginat cineva că în trei săptămâni Băsescu poate câștiga pe bune această luptă. A contat însă timing-ul, deoarece Băsescu nu putea intra în campanie direct cu boicotul. E adevărat că acest lucru îl pune în ultima săptămână de campanie într-o oarecare defensivă, în poziția în care au fost și adversarii în prima săptămână. Diferența e că ei n-aveau ce câștiga atunci, pe când el are mai mult decât are de pierdut probabil.

Rămâne de văzut ce ne rezervă ultimele trei zile.

Așa cum spuneam și în rândurile scrise aseară, raportul MCV joacă un rol important în campania electorală pentru cel puțin câteva zile. Dar întâi să trecem în revistă cele mai importante întâmplări de astăzi, ca să știm de la ce plecăm.

José Manuel Barroso iese cu declarație de presă în momentul publicării raportului. Din câte știu eu nu prea se întâmplă acest lucru prea des, dar acum era nevoie. Luase poziții anterioare și era nevoie de o poziție nemediată de purtătorul de cuvânt și acum. A început dur. Timp de câteva minute s-a bazat pe cuvinte tari pentru a arăta de ce a luat poziție în privința României: “Evenimentele din România ne-au zdruncinat încrederea. Luptele politice nu justifică subminarea principiilor democratice” fiind doar unul din exemple. Cu toate acestea tonul s-a schimbat pe parcurs, președintele Comisiei Europene aducând aprecieri premierului român pentru întâlnirea avută și pentru răspunsul oficial primit din partea acestuia (îl găsiți aici), dar menționând totodată că e nevoie de monitorizare: ”România s-a îndepărtat de pe marginea prăpastiei” și “e nevoie de continuarea monitorizării”.

După încheierea intervenției lui Barroso a urmat imediat Victor Ponta de la București. Structural, intervenția a fost opusă față de cea a lui Barroso. Premierul a început împăciuitor (așa cum a terminat reprezentantul european), salutând obiectivitatea intervenției președintelui Comisie Europene, dar a încheiat lansând atacuri interne, acestea neputând lipsi din cauza (sau datorită, depinde cum vreți) campaniei electorale.

Nimic anormal până acum. Se părea că raportul și intervenția lui Barroso nu vor produce cine știe ce valuri. Erau în parametri așteptați. Dar a venit Tudor Chiuariu (membru PNL, fost ministru al Justiției) și a tulburat apele printr-o conferință de la sediul USL (deci poziție oficială! e foarte important de reținut acest amănunt). „Unde era Barroso când Justiţia era în grevă în 2009? Acum o plânge. E frumos ce face Barroso… Acest raport e o jignire a politrucilor Barroso și Băsescu”. E de ajuns acest citat pentru a înțelege mesajul intervenției.

Și-acum să treceam la comunicare. Intervenția lui Barroso a fost acel gen de poziție care pe plan intern devenea interpretabilă. Tabăra președintelui suspendat ar fi pus accent pe primele minute, pe cuvintele puternice folosite, iar USL-ul ar fi subliniat faptul că Barroso a adus aprecieri premierului și răspunsului acestuia. Un plus pentru timing-ul echipei Ponta: au ieșit cu declarație de presă la nici un minut după ce a terminat Barroso. Bună tactică.

Întâmplarea care schimbă cursul normal al evenimentelor a fost intervenția lui Chiuariu. Să ai o astfel de poziție într-un astfel de moment trebuie să însemne ceva. N-a vorbit în nume propriu (aminteam și mai sus că a fost vorba de o conferință de la sediul USL, deci poziție oficială), e fost ministru al Justiției și membru PNL.

La două scenarii mă pot gândi după această înlănțuire de evenimente.

1. În cadrul USL există poziții divergente în ceea ce privește abordarea problemei externe și acest lucru se vede în comunicare. Dacă Victor Ponta încearcă rezolvarea amiabilă a scandalului născut pe plan extern, Crin Antonescu pare să joace moneda conflictului cu eventual câștig electoral pe plan intern. E un scenariu de luat în calcul când vezi pozițiile antagonice ale lui Ponta și ale lui Chiuariu în decurs de doar câteva minute. Dacă puneai în fața televizorului pe cinvea rupt de informație în ultimele luni și-ar fi băgat mâna în foc după aceste declarații că USL s-a destrămat.

2. USL pune în aplicare o poziție duală față de scandalul extern cel puțin la nivel comunicațional: Victor Ponta, din poziția de premier pe care o ocupă, încearcă o comunicare cu reprezentanții europeni și sublinierea consensului, pe când Crin Antonescu și restul (acum rămâne de văzut dacă restul din USL sau doar restul din PNL) abordează scandalul extern conflictual având ca obiectiv câștigul electoral pe plan intern. Să nu uităm că Antonescu a vorbit despre faptul că “nimeni nu dă ordine președintelui României și poporului român”, un mesaj specific de campanie adresat unui anumit segment de public. Scenariul trebuie luat serios în calcul pentru că, să nu uităm, suntem în campanie.

Rămâne de văzut despre ce e vorba. Crin iese cu declarații la ora 19. Poate ne lămurim atunci.

P.S. Găsiți aici conferința lui Chiuariu

Uitându-mă în urmă la zilele de campanie care au trecut pot trage o singură concluzie: dacă acum o lună cineva spunea că Băsescu urmează să fie demis nimeni nu ar fi ghicit temele de campanie cu care avem acum de-a face. Dacă ar fi pomenit cineva de Europa i-aș fi spus că nu mai suntem în 1996. La Justiție aș fi avut câteva rezerve, dar chiar și așa aș fi amintit momentul 2004 când justiția (îmbrăcată în corupție) urca vertiginos pe agenda publică, deci nici pentru ea n-aș mai fi băgat mână în foc.

Însă socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Cazul Năstase a venit ca o mănușă și pare că acolo a fost startul, cel puțin pentru una din tabere. Cealaltă parte și-a asumat riscul tuturor măsurilor luate (planul politic), dar parcă nu s-au așteptat ca acest lucru să depășească granițele țării, devenind astfel o temă de campanie digerabilă pentru electorat. Așa cum spuneam și  în articolul trecut, electoratul român (cel puțin în contextul actual) nu votează cu gândul la valorile democratice sau la Constituție. Dar când toate acestea pot fi îmbrăcate într-o “aramă” europeană vorbim despre un cu totul alt lucru. USL a părut că nu se aștepta ca tot acest scandal să iasă în Europa. S-ar fi așteptat să fie un foc de paie intern fără a avea o importanță prea mare în contextul electoral. Ca o paranteză, dacă e un lucru în privința căruia USL (cel puțin la nivel declarativ) s-a înșelat e cel legat de influența fostului președinte în spațiul european. Indiferent despre ce sau cine ar fi fost vorba, fără o anumită influență și legături strânse cu anumiți oameni nu se poate vorbi de astfel de intervenții în treburile interne ale unei țări, de astfel de semnale de alarmă trase public. Să nu ne facem iluzii, unele lucruri din politică sunt aceleași peste tot.

USL a încercat personalizarea campaniei folosindu-se de polarizarea extremă a scenei politice și a electoratului, având intenția de a transforma imagologic lupta în “Băsescu contra restul lumii”. Partea cealaltă a răspuns prin Justiție. “Nu e despre mine ci despre influența asupra justiție”, zicea Băsescu în prima declarație publică din campanie. Personal, cred că deocamdată Băsescu și ai săi se pierd în prea multă luptă la baionetă și au probleme în a contura acest tablou (“Nu e despre mine. Eu mai stau doi ani și nici nu mai pot candida. E despre cu totul altceva”) în mintea electoratului.

O problemă cu care are de-a face USL-ul e lipsa oamenilor importanți care să ducă lupta în văzul lumii. Contextul (Ponta premier și Crin președinte interimar) îi forțează să nu-și poată folosi liderii la adevărata valoare. De asta vedem zi de zi conferințe la sediul USL ținute de Fenechiu, Manda sau Nicolăescu (ca să dau doar câteva exemple care mi-au rămas în minte), pentru că aceia care ar fi îndreptățiți să o facă sunt în altă parte. Pentru tabăra adversă e mult mai ușor. E vorba doar de Băsescu. Ba mai mult, e vorba de Băsescu în campanie. Așa cum era el la 10% cotă de încredere, rămâne tot Băsescu în campanie.

Rămâne de văzut ce ne rezervă următoarele zile. Un om cu multă experiență în comunicarea politică zicea nu demult că într-o astfel de luptă e important să dictezi ritmul jocului, să faci agenda. Iar din păcate pentru USL, momentan nu prea poate. S-a încercat ieri, cu măsurile economice, dar a ținut prea puțin. Azi n-am mai auzit nimic și mai sunt 11 zile. Oricum, cred că trebuie să ne așteptăm la și mai mult decât până acum. Suntem la jumătatea drumului și chiar dacă liniile directoare au fost trasate campania nu mai poate continua în același ritm cu ce avem până acum. Dacă va continua doar cu atât va fi bine pentru USL. Dar cred că cealaltă parte va încerca prin toate metodele să nu se întâmple asta. Azi a venit draft-ul MCV-ului. Nu sunt foarte informat în chestiunile tehnice, dar din câte știu urmează niște răspunsuri și pe urmă raportul final. Deci încă o temă pentru câteva zile. Ar mai fi fost și FMI-ul, dar au anunțat că vin după campanie. Om trăi și om vedea.

P.S. V-am mai spus că-mi place în campanie?

Sper că nu vă miră ce tocmai ați citit în titlul. USL a pornit astăzi în Parlament un amplu război politic. Nu e prima dată când vedem astfel de scenarii. S-au întâmplat și pe vremea democrat-liberalilor. Ceea ce diferă astăzi este doar viteza cu care o tabără politică încearcă să câștige niște bătălii.

Însă altceva vreau să subliniez. Uniunea Social Liberală poate recurge la astfel de practici pentru că ele nu vor conta la alegerile parlamentare. Nimeni în România nu a pierdut alegerile pe fondul derapajelor de la principiile democrației. Nici măcar PDL n-a pierdut alegerile din iunie pe acest considerent și nici rezultatul slab care se estimează în toamnă nu va avea la bază astfel de motive. Românul (nu-mi plac generalizările, dar aici o fac pentru că are acoperire) nu votează cu gândul la principiile democratice sau la respectarea constituției. Tot ce contează e nivelul de trai: salarii, pensii, locuri de muncă, beneficii palpabile. De aceea USL își permite fără nici o urmă de risc să ducă tot acest război din Parlament fructificând orice posibilă armă. Iar dacă la un anumit moment dat USL a făcut un imens efort comunicațional în contexte asemănătoare celui de azi, dar cu alt actor principal (Roberta și votul din Parlament, Guvernul și ordonanțele de urgență etc.), acest lucru a avut ca scop întărirea unor tușe negative deja existente, nu crearea unora noi așa cum ar fi în cazul de față.

Lipsa oricărui risc s-a văzut în eforturile comunicaționale ale Puterii de a explica cele întâmplate azi, message box-ul oamenilor politici și al simpatizanților fiind alcătuit din “voința populară” (rezultatele alegerilor din iunie și sondajele de opinie care dau PDL la cote minime) și faptul că “PDL a folosit aceleași arme”. În orice alt context o argumentație din registrul celei din urmă ar fi sinucidere curată, dar aici nu. Am explicat mai sus de ce.

De observat și cum Traian Băsescu a fost primul care a sesizat probabil singura oportunitate comunicațională pentru opoziție în cazul de față. În declarația de la 20:30 președintele a vorbit despre acapararea influenței asupra justiției ca scop al tuturor acțiunilor USL, spunând totodată că suspendarea sa nu este un scop în sine ci doar un pas în lupta pentru câștigatea influenței asupra justiției. Punctul de vedere adus în discuție de președinte e, după părerea mea, singurul care poate capitaliza o oarecare simpatie în contextul celor întâmplate astăzi pe motivul iterat mai sus (chiar și așa, alegerile s-au câștigat cu astfel de subiecte în 2004, nu acum): derapajele nu ocupă unul din primele locuri pe agenda publicului. Mă miră însă cum a fost nevoie de câteva ore bune și de intervenția președintelui pentru apariția unui astfel de mesaj. Înțeleg dorința de delimitarea a PDL-ului odată cu alegerea unei noi conduceri, dar trebuie să și poți face acest lucru.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla în zilele următoare. Începerea acțiunii de suspendare a președintelui pare sigură după cele întâmplate azi, dar trebuie să ținem cont că în acest moment ea poate reprezenta o miză adevărată doar pentru Crin Antonescu. Liderul liberal știe că până în 2014 e drum lung. Concluzia am tras-o și după poziționarea de astăzi a premierului Victor Ponta. Liderul PSD s-a ferit să-și asume verbal acțiunile de astăzi din Parlament spunând că el e prim-ministru.

Vorbeam zilele trecute despre problema cu care se confruntă PDL în momentul de față. Tema plecărilor din partid a devenit un atac periculos pentru baza democrat-liberalilor, pentru activiștii și simpatizanții pe care îi vedem în fiecare sondaj de opinie reprezentați printr-un 10-15%, acțiunea având ca obiectiv destabilizarea celui mai important public al unui partid.

De când am scris acele lucruri mișcările de trupe au continuat. Un deputat și vreo zece primari din Timiș, iar la Neamț președintele CJ. Îmi permit un scurt comentariu pe tema celui de-al doilea episod. Pruteanu nu mai era candidatul PDL pentru Consiliul Județean. Cei doi lideri de la PDL Neamț (Ștefan și Pruteanu) nu mai erau în relații foarte bine de o bună bucată de timp. Mișcarea a fost previzibilă după părerea mea, deoarece UNPR (pe spatele lui Culiță Tărâță) are în Neamț cle mai bun județ al său și era imposibil să nu ceară ceva după numărul de parlamentari pe care îl au și după ajutorul dat PDL la alegerile parțiale în care a câștigat Rădulescu în fața lui Harbuz (USL). Cu toate acestea, Pruteanu nu pleacă cu prima șansă în alegeri. Puterea, indiferent de candidat (cu atât mai mult în situația în care candidatul pentru CJ ar fi Tărâță) pleacă cu prima șansă în alegeri. S-a vorbit și despre plecarea a 20 de primari odată cu Pruteanu, dar deocamdată nu s-a concretizat nimic. Asta pentru că șeful era Ștefan, nu Pruteanu.

Revenind la subiectul principal, USL a bătut puțin în retragere ținând cont de faptul că erau atacați pentru primirea în rândurile lor a dezertorilor. Asta poate pentru că acțiunea probabil și-a atins scopul în mare parte și poate pentru că de acum nu orice trecere a primarilor de prin comune va ajunge în media centrală.

Vorbeam în articolul menționat în primul paragraf și de faptul că PDL trebuie să răspundă. Răspunsul a venit.

„Devin conştient de aşteptarea care există într-o masă foarte mare de electorat matur, cu meserii liberale, pătura educată urbană. Această aşteptare vine spre mine pe diferite canale. Ea se va structura într-un fel, dar mai are nevoie de un ingredient: recunoaşterea succesului în materie de administrare. Această recunoaştere nu se instalează în două luni, mai are nevoie de cel puţin o lună. Atunci probabil apare turnesolul acestei acţiuni.”

Recunoașteți citatul, nu? Mihai Răzvan Ungureanu. Acesta e răspunsul PDL pentru cel mai important public al său. Democrat-liberalii încearcă din nou să le redea speranța prin MRU, prin o posibilă intrare a lui MRU în politică și în jocul alegerilor din vară și din toamnă.

E clar că acțiunea nu e o întâmplare. Spusele actualului premier au fost urmate de zeci de păreri și discuții în mass-media. Dan Andronic, Elena Udrea, Valeriu Stoica, evz, ziare.com și mulți alții au vorbit despre posibila intrare a lui MRU într-un proiect politic. Subiectul mai mult ca sigur nu e scos din dezbatere. Chiar azi Lăzăroiu a fost la hotnews pe această temă.

Răspunsul a venit, dar nu poate ține foarte mult. Îmi aminteam în articolul precedent că același răspuns pentru aceeași problemă (stoparea destabilizării activului de partid) a fost dat și de Băse prin nominalizarea lui MRU după protestele din iarnă. Până la urmă e o ciorbă reîncălzită. Rămâne de văzut cât ține de data această și dacă se concretizează în ceva palpabil. De partea cealaltă, ca răspuns la această mișcare, Opoziția va intra în “zodia” atacului concertat împotriva lui MRU. Deja a intrat dacă țin de cont că în urma cu câteva minute Victor Ponta anunța pe blogul personal o plângere penală împotriva actualului premier pentru modul în care “guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a înțeles să repartizeze către autoritățile locale bani din Fondul de Rezervă”.