AUR și USR sunt în opoziție, însă se pare că doar unul dintre cele două partide are succes în ”afacerile politice”, pe când celălalt arată tot mai mult ca un business în insolvență.
Consultantul politic Adrian Zăbavă a explicat pentru Ziare.com care este strategia pe care AUR o aplică și la care USR nu a recurs când era pe culmile succesului electoral, dar și care sunt cele trei cauze ce au determinat prăbușirea USR în sondaje.
AUR – expansiune politică până la cel mai mic nivel
Adrian Zăbavă susține că partidul condus de George Simion mizează pe expansiunea politică până la cel mai mic nivel, lucru pe care USR trebuia să îl facă după succesul răsunător de la alegerile europarlamentare din anul 2019.
”La AUR funcționează ceva ce USR-ul nu a făcut la timpul potrivit. USR trebuia să facă acest lucru pe care AUR îl face acum, adică expansiunea organizației politice până la cel mai mic nivel când era pe val, și anume în vara lui 2019. Dacă după rezultatul extraordinar de la europarlamentarele din 2019, USR și-ar fi folosit resursele pentru dezvoltarea organizațiilor de acest tip local, comunal, din diaspora și așa mai departe și în încercarea de a căuta candidați cât mai buni pentru alegerile locale din 2020, cred că la momentul acesta USR ar fi fost mai sus în sondaje prin prisma puterii partidului în sine. Dar USR nu a făcut asta și cred că vedem cel mai bine analizând rezultatele electorale.
La europarlamentarele din 2019 USR a câștigat alegerile în toate marile orașe și inclusiv în locuri unde USR nu exista. Problema USR-ului este că după acest succes nu a reușit să existe acolo unde a câștigat alegerile, în mod paradoxal. Nu a reușit să capitalizeze rezultatul bun de la alegerile europarlamentare și să înmagazineze toată această energie negativă a societății la adresa PSD-ului care a însemnat un vot pentru USR într-o resursă umană care să vină spre partid.
Asta face astăzi AUR. Conștientizează că e necesar să-și construiască rețeaua politică până la cel mai mic nivel și că nu va putea trăi doar pe valul politic, doar pe nemulțumirea socială existentă pe care votul lor se bazează astfel”, explică Adrian Zăbavă.
Cei 3 factori care au dus la picajul USR în sondaje
Consultantul politic punctează că de la momentul sondajului realizat în ianuarie 2020, USR a decontat guvernarea, problemele interne din partid și decuplarea de agenda publică.
”De atunci și până acum USR a mai decontat guvernarea și frământările interne ulterioare. Anul trecut USR a trecut prin congrese, o etapă cu un președinte care a câștigat votul și care ulterior a plecat din partid. Când n-ai liniște la tine acasă, nu poți conduce satul, cam așa și USR. Pe lângă cele două lucruri menționate, USR a fost scos în afara jocului de agendă. Nu a fost relevant pe subiectul războiului, nici nu putea fi, era un partid crescut pe seama anticorupției și care a fost pasager pe la guvernare cu anumite lucruri legate de economie, fără să fi existat tema securității naționale”, arată Adrian Zăbavă.
De asemenea, susține că USR a continuat să mizeze pe subiecte legate de corupție în ciuda faptului că interesele societății s-au îndreptat spre problemele de ordin economic.
”În plus, USR a fost scos în afara agendei și pentru că nu și-a găsit propriul orizont în ceea ce privește fondul și subiectele. Dacă ne uităm retrospectiv, puseele de vizibilitate ale USR-ului au fost tot pe subiecte legate de corupție, plagiat sau furt au fost. Nu au reușit să facă vâlvă pe subiectele economice care contează cel mai mult acum. Ok, poate au reușit să pună presiune pe PNL cu plagiatul lui Bode, sau cu achiziția de BMW-uri, dar sunt subiecte care deși stârnesc un interes pentru media, interesul societății pentru ele este mic. Mai important este pentru societate ce se discută despre facturile la energie, despre compensarea prețurilor, despre subvenția la carburant, despre creșterea salariului minim sau a pensiilor, despre inflație. USR nu a reușit să fie un jucător important pe toate aceste subiecte economice. Asta a dus la înjumătățirea scorului și schimbarea clasamentului între locurile trei și patru.
Nereușita guvernării, frământările interne și decuplarea de agenda publică au fost cele trei cauze principale care au făcut ca USR să-și înjumătățească scorul”, concluzionează Adrian Zăbavă.
Citește întreg articolul pe Ziare.com: De ce are AUR succes în ”afacerea” politică. Comparativ, ”business-ul” USR e în faliment: ”Nu există acolo unde a câștigat alegerile”