Anunțul lui Ciprian Ciucu, liderul PNL București cu privire la retragerea sa din această funcție schimbă calculele politice pentru alegerile din 2024.

„Cred că anunțul primarului Ciucu nu este surprinzător deloc. Acesta era de ceva timp într-o situație aproape fără ieșire, din care se pare că a găsit una. Era clar că pentru a avea succes electoral la București, PNL are nevoie de un public anti-PSD, iar întreaga strategie națională a partidului, ce trebuie să se oglindească cumva și la București, e mai degrabă înclinată spre o alianță cu PSD. Nu neapărat una electorală, dar clar una politică, înainte și după alegeri.

Astfel, domnul Ciucu, în funcția de președinte al PNL București, ar fi fost pus într-o situație ingrată. Unu, dacă rămânea în continuare președinte al PNL București, în lipsa unui candidat ar fi trebuit să-și asume candidatura, una fără sorți de izbândă, așa cum arată lucrurile acum. Practic, o înfrângere care s-ar fi tradus în locul trei sau patru, ar fi însemnat un pas în spate din punct de vedere politic, și oricum, pierderea funcție de președinte al PNL București.

Într-un al doilea scenariu, peste capul lui Ciprian Ciucu ar fi existat o înțelegere între PSD și PNL, organizația PNL București fiind pusă în situația de a o susține pe doamna Firea, sau să respecte o înțelegere informală în care să nu ridice probleme acesteia – și de aici Ciprian Ciucu ar fi ieșit la fel de prost, putând fi ușor asimilat PSD-ului. În contextul ăsta, din punct de vedere politic, domnul Ciucu s-a extras cu grație din decizie și astfel preferă să-și conserve imaginea construită la Sectorul 6 pentru anul 2028, cel mai probabil”, a declarat, pentru FANATIK, consultantul politic Adrian Zăbavă, care subliniază că și cu sprijinul partidului o posibilă candidatură a sa la Primăria Generală ar fi avut puține șanse, iar o înfrângere i-ar fi adus și obligația unei demisii din fruntea PNL București. În schimb, acesta păstrează șanse reale pentru un nou mandat la Sectorul 6, indiferent de alianțele dintre cele două partide.

Citește întreg articolul aici https://www.fanatik.ro/calculul-politic-al-lui-ciucu-si-drumul-liber-al-gabrielei-firea-la-primaria-capitalei-va-depinde-foarte-mult-si-de-cine-va-fi-candidatul-aur-20324689

Tagged on:                         

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.