Salut și eu inițiativa legată de prezența oamenilor din online la congresul PSD de ieri de la Sala Palatului. Oricât ne-am dori și indiferent de partea cui am fi, nu suntem (din păcate) în postura în care să spunem că
Despre intrarea lui Victor Ponta în blogosferă
Cu câteva zile în urmă Victor Ponta a intrat în online. Și-a făcut blog, cont de twitter și de facebook, profil pe linkedin, dar și canal de youtube. Cine l-a sfătuit nu l-a sfătuit rău, iar lansarea blogului într-o dezbatere
Crin și ziua a șaptea a agendei mediatice
Vă mai amintiți de duminicile lui Oprescu dinainte de prezidențiale? Inspecții, conferințe, chiar transmisiuni în direct. Duminica era singura sa șansă de a intra pe agenda mediatică. Duminică, președintele PNL a semănat puțin cu Oprescu de la acea vreme. A
„Foișorul de Foc”
Zilele trecute mi-a căzut în mână ultimul număr din periodicul Foișorul de Foc 🙂 , periodic editat de, citez, „Consiliul Local al Sectorului 2 București”. După o succintă analiză a produsului am decis să public câteva cifre. Numărul 35 al
Lupta cu propriul sistem. Studiul de caz PD-L
Putem intui modul în care PD-L s-a dezvoltat ca partid și implicit ca putere odată ajuns în frunte. În fond și la urma urmei, creșterea (care de fapt a fost reinventare) procentelor și schimbarea rangului dintr-un partid „suntem și noi
Ne-am săturat de „Ba pe-a mă-tii”
De zile bune vroiam să scriu un articol pe tema recentului oprobriu public la adresa unei anumite categorii de votanți. Mi-a fost teamă că voi fi luat în râs ținând cont că aș fi fost contra curentului inițiat de zeii
În nimicnicia lor…
Am privit cu stupefacție declarațiile de presă din această dimineață de la Ministerul Muncii. Șeitan și încă doi acoliți de-ai săi au apărut în față reprezentanților presei de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, de parcă totul se află doar
Incidentul de la maternitatea Giulești privit dintr-o altă perspectivă
Îmi pare rău că trebuie să o spun, dar în contextul ultimelor zile, context în care una din temele agendei mediatice a fost starea precară a sistemului de sănătate autohton și exodul medicilor, accidentul de la maternitatea Giulești vine ca
Victor Ponta începe să semene cu Cozmin Gușă
Că Ponta l-a făcut cu ou și cu oțet pe predecesorul său, Mircea Geoană, cred că am aflat cu toții. Și mai interesant e că amplul interviu reprezintă cea mai virulentă apariție a lui Ponta de când e președintele PSD.
Online-ul ca speranță
Guvernul Boc 3 e de departe executivul cel mai hulit din toate guvernele României de după ’89. Însă la această stare de fapt au contribuit mult mai mulți mai factori și nu doar măsurile nepopulare sau lipsa semnelor revirimentului societății.
